Mihai Cârcoană, un baschetbalist român care a fost acuzat de viol în Statele Unite ale Americii, va fi deportat în România, după ce a petrecut 6 luni în închisoarea districtuală din Elk Point, Dakota de Sud. Sportivul în vârstă de 21 de ani are semnat un contract cu CS Vâlcea 1924, o formație din Liga Națională.
La finalul anului 2022, Mihai Cârcoană, student la Universitatea din Dakota de Sud, a fost arestat după ce i s-au adus mai multe acuzații de viol de gradul al doilea. Inițial, baschetbalistul român a pledat nevinovat, după care, în februarie 2024, acesta a făcut o înțelegere cu procurorii.
Mihai Cârcoană a petrecut șase luni într-o închisoare districtuală din Dakota de Sud
Cârcoană a pledat vinovat pentru una dintre acuzațiile care i s-au adus, în timp ce procurorii au renunțat la celelalte acuzații, informează volanteonline.com. Drept urmare, acesta a primit o pedeapsă de 6 luni pe care le-a petrecut în închisoarea districtuală din Elk Point.
La începutul acestei luni, Cârcoană a fost eliberat și a intrat în custodia Serviciului de Control Vamal și al Imigrărilor, care se ocupă de procesul de deportare. Conform informațiilor GSP, fostul membru al naționalei de juniori a României nu a ajuns în țara natală, ci se află încă în Statele Unite ale Americii și deocamdată nu se știe când va reveni.
După întoarcerea în România, Mihai Cârcoană ar putea să intre din nou pe teren, el având semnat un contract cu CS Vâlcea 1924, formație din prima ligă de baschet. Bogdan Pistol, unul dintre oficialii echipei, într-o declarație pentru GSP.ro, a confirmat această informație publicată inițial de baschet.ro:
„Clubul nostru a făcut o înțelegere cu domnul Mihai Cârcoană înainte de finalizarea procesului. Această înțelegere își produce efectele doar după ce jucătorul este în libertate și se prezintă la antrenamentele echipei. Orice decizie a justiției trebuie respectată, iar acuzațiile inițiale au fost de o gravitate extremă. În final, după o analiză de 1 an si 6 luni, am aflat că acuzațiile s-au schimbat și pedeapsa totală a fost de 6 luni cu executare. Înțelegem rațiunile pentru care jucătorul a acceptat această înțelegere în justiție, aceasta fiind singura cale de a mai putea juca baschet. Un proces lung de trei ani ar fi însemnat închiderea carierei”, a declarat Pistol.
Baschetbalistul român are un contract cu CS Vâlcea: „Este corect să îi dăm o șansă de reabilitare sportivă”
„Având în vedere aceste lucruri, credem că este corect să îi dăm o șansă de reabilitare sportivă. Va începe de la liga a doua și treptat, treptat îi vom analiza cu atentie comportamentul, în timp având posibilitatea să joace și la un nivel superior. Ca și noi, întelegem că opinia publică este reticentă în astfel de situații, dar refuzul nostru de a-i da șansa de joc unui om de 21 de ani, aflat acum în libertate, ar însemna multiplicarea pedepsei deja ispășite de acesta. Asta nu înseamnă că diminuăm gravitatea faptei și că nu respectăm deciziile justiției americane. De acum înainte, viitorul lui Mihai Cârcoană e numai în mâinile lui”, a mai adăugat team manager-ul lui CS Vâlcea.
Întrebat dacă s-au gândit la modalități prin care să contribuie la reabilitarea lui Cârcoană, Bogdan Pistol a răspuns astfel:
„Sigur. Va avea un tratament individualizat. Dar, repet, indiferent de ce s-a întâmplat, în acest moment nu Mihai este victima. El este un om care și-a ispășit o pedeapsă și caută un loc pentru reabilitare. Sperăm să reușească.”
{{text}}