Răzvan Lucescu (55 de ani), antrenorul lui PAOK, nu riscă să își piardă slujba la Salonic. Deși camerele televiziuni grecești l-au surprins foarte supărat, în loja VIP în care a trebuit să vadă eșecul de pe Toumba, 1-2 cu OFI Creta, elevii săi au sărit să îi ia apărarea. Iar, deocamdată, presa elenă nu-l critică, nici nu îi cere să plece!
Pentru că, și având un punct luat în ultimele trei etape din Super Leaugue, campioana se află la o „lungime” de liderul insolit și rivala din oraș. Aris, după nouă etape consumate în acest sezon.
Dejan Lovren: „Răzvan Lucescu ne-a pregătit cum trebuie”
Trimis în tribună după gestul descalificant, mai ales ca antrenor, de a scuipa un adversar pe teren, Lucescu junior a urmărit ieri seară de la etajul al patrulea al tribunei oficiale, la lojă, noua dezamăgire produsă fanilor „alb-negri” de campioana Greciei.
De 31 de ani nu mai luase OFI Creta, învingătoare cu 2-1, toate punctele într-un duel de campionat contra lui PAOK! Și a reușit acum, contrar însă aspectului jocului, în care gazdele au ratat multe ocazii de gol, chiar mai multe decât împotriva lui FCSB, în grupa de Europa League
2-1a fost rezultatul și la precedenta ocazie în care OFI Creta a învins-o pe PAOK la Salonic în campionat, pe 24 ianuarie 1993
Ca dovadă că atmosfera nu este atât de tensionată și că fanii nu s-au întors împotriva antrenorului român stă și faptul că echipa îl susține necondiționat pe cel care a scris istorie la Salonic! Luce jr. nu a pierdut vestiarul, doar că formația trece printr-o perioadă mai slabă.
Răzvan Lucescu, supărat după ce PAOK a pierdut al patrulea meci (în 90 de minute) din cele 18 jucate de PAOK în acest sezon / Foto: captură NOVA TVDejan Lovren i-a luat apărarea românului: „N-am avut nicio problemă că Răzvan Lucescu n-a fost pe bancă. Ne-a pregătit cum trebuie și pentru acest joc și totul a depins doar de consistența prestațiilor noastre din iarbă. E o lipsă de concentrare în atac și în apărare. O situație care se poate rezolva, nu trebuie să renunțăm”.
Noi lucrăm la antrenamente și trebuie să dăm 100% în meciuri, să ne facem autocritica și să corectăm ceea ce greșim. Suntem 25 de forbaliști și atunci când avem șansa noastră, trebuie să fim concentrați la maximum și să ne facem treaba".
E inexplicabil cum a venit înfrângerea. Am făcut totul perfect, așa cum trebuia, dar chiar dacă nu puteam marca pentru 2-0, trebuia să ne apărăm pentru a nu primi două goluri
Stefan Schwab, căpitanul lui PAOK
Răzvan Lucescu va afla marți dacă i se va reduce suspendarea
Altfel, și săptămâna ce abia a început se anunță zbuciumată. Răzvan Lucescu aștepta mâine după-amiază rezultatul recursului , în fața comisiei de apel de rangul al doilea, la judecarea speței în care a primit 23 de zile de suspendare și amendă, pentru că a scuipat un adversar în derbyul cu AEK, pe argentinianul Erik Lamela.
De asemenea, cum scrie sportal.gr, în dimineața zilei de marți are loc audierea de către DEAB, care a primit scuzele oficiale din partea lui PAOK, a cinci persoane implicate în confilctul de joia trecută, între care antrenorul român, în scopul de afla detaliile evenimentelor întâmplate în partida încheiată cu scorul de 1-1.
{{text}}