International   •   Campionate   •   BALONUL DE AUR

„Ce ai schimba la clasamentul Balonului de Aur?” » Toni Kroos, replică de peste 150.000 de like-uri la postarea lui Fabrizio Romano

+28 Foto
Foto: Imago Images

Articol de Romeo Ene   —  marţi, 29 octombrie 2024

Rodri (28 de ani), mijlocașul lui Manchester City, a câștigat Balonul de Aur 2024. Considerat principalul favorit, Vinicius Junior (24 de ani), atacantul lui Real Madrid, nu a terminat decât pe locul 2, iar cea mai elocventă reacție a avut-o Toni Kroos (34 de ani), fostul coechipier al brazilianului.

Fabrizio Romano, unul dintre cei mai importanți jurnaliști din lume, a publicat o fotografie cu clasamentul final al Balonului de Aur 2024. Rodri a fost primul, Vinicius al doilea, iar Jude Bellingham a completat podiumul. Kroos s-a clasat pe locul 9, iar acesta i-a lăsat un comentariu clar jurnalistului italian.

Toni Kroos, de partea lui Vinicius

Ce ai schimba la clasamentul Balonului de Aur 2024?”, a fost întrebarea adresată de Fabrizio Romano, pe contul personal de Instagram. Toni Kroos a oferit răspunsul prin intermediul unui comentariu care a adunat peste 132.000 de aprecieri până la ora redactării acestui articol.


De unde începem?”, a fost întrebarea retorică pe care a adresat-o germanul. Acesta s-a referit, evident, la prima poziție, ocupată de Rodri. Acesta l-ar fi ales pe Vinicius, fostul său coleg de la Real Madrid.

Comentariul lui Toni Kroos la întrebarea lui Fabrizio Romano: „Ce ați schimba la clasamentul Balonului de Aur?”

De altfel, înainte de postarea lui Fabrizio Romano, Toni Kroos a postat două fotografii pe Instagram, alături de Vinicius Junior. În descriere, Kroos a scris „The Best” (Cel mai bun). Postarea a adunat peste 1,5 milioane de aprecieri doar în primele minute.

Vinicius a văzut postarea lui Kroos și i-a răspuns emoționat: „Te iubesc, Toni”.


Rodri, felicitat de Dani Carvajal

Rodri a dezvăluit că Dani Carvajal, colegul lui de la naționala Spaniei, a trecut peste boicotul pus la cale de clubul lui, Real Madrid, și a fost primul care l-a sunat să-l felicite pentru câștigarea trofeului.

„Primul telefon pe care l-am primit când am plecat a fost de la Dani Carvajal. E un jucător de care sunt foarte apropiat, cu atât mai mult după accidentare.

E un jucător care are aceleași valori ca și mine, iubește clubul Real Madrid de o viață și am împărțit multe împreună în ultima vreme. El m-a felicitat primul!", a declarat Rodri, potrivit Marca.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.