Ion „Liță” Dumitru, fostul mare internațional și decar al Stelei, a fost invitat la „Prietenii lui Ovidiu”, emisiune moderată de Ovidiu Ioanițoaia. De două ori cel mai bun fotbalist din România, Liță vorbește despre greutățile prin care a trecut, despre marile greșeli ale carierei și problemele avute până la plecarea în Statele Unite ale Americii și revenirea în România.
Cu șase trofee importante câștigate în România - două campionate și 4 Cupe, Liță Dumitru a evoluat zece ani în echipa națională, între 1970 și 1980, perioadă în care a bifat 57 de selecții și 12 goluri, cu 442 de meciuri și în cea mai importantă competiție internă.
Acum la Chiajna, antrenor, Liță Dumitru a purtat un dialog fără rezerve cu directorul GSP, Ovidiu Ioanițoaia.
„Nu puteam să spun carne și spunea «căliță». Așa că mama mi-a spus Liță”
- Invitatul din această seară, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria fotbalului românesc, Liță Dumitru. De o bună perioadă de timp trăiește în Statele Unite ale Americii. Cine ți-a zis Liță?
- Când eram mic îmi plăcea carnea. Acum nu-mi mai place. Nu puteam să spun carne și spuneam "căliță". Și mama mi-a zis Liță, de mic copil. Numele e de la mama.
- Te-ai întors din nou la Chiajna.
- M-am gândit că ar fi foarte bine să ajut și eu copiii, pentru că am observat că în ultima perioadă în România antrenorii de la copii au dispărut. Și apar din ce în ce mai puțini copii care să iubească fotbalul și să vină, să participe și să se dezvolte ca fotbaliști. Și am vorbit cu Mircea Minea.
- Primarul.
- Da, și i-am spus că vin. M-am ocupat prima lună de copii. Chiar am început antrenamentele cu copiii și o să dăm pe Facebook ceva aspecte din ceea ce facem noi. În ultima perioadă, domnul primar a zis: "Liță, vreau să mergi la echipa mare și să faci aceeași treabă bună pe care ai făcut-o la timpul respectiv când i-ai preluat".
- Cum îți explici faptul că mai demult, în urmă cu 20-30 de ani, erau niște antrenori pentru copii și juniori pe care îi știa toată lumea? Acum au dispărut...
- Fiecare club avea antrenorii lui. Erau numai și numai la nivel de copii și juniori. Și nu se gândeau niciodată că puteau să antreneze echipe mari, nici nu aveau de gând. Ei aveau talentul ăsta, să descopere talente care să devină fotbaliști. Prima dată când m-am dus la o selecție, am fost la Rapid. Am mers pe jos, de aici de la noi, din comună... Am mers până în Grant pe jos. Cu mașina 38 m-am dus după la selecție.
- Câți ani aveai?
- Aveam vreo zece ani. Eram printre cei mai mici. Și a trecut antrenorul așa, prin fața fiecăruia. Când a ajuns la mine, a zis: „Băi băiețel, tu du-te acasă și mai mănâncă mămăligă! Fă-te mai mare puțin!". Mi-a părut foarte rău, am plâns și m-am dus acasă. Și după aia, ușor, ușor, mergeam în fiecare duminică la noi, la Turbina, acolo unde era terenul de fotbal. Jucau prin Divizia Onoare, erau a șasea, a șaptea. În pauză, zburdam și noi cu mingile pe acolo, le mai dădeam la portari. Și se interesau... "Băi, cine e ăla micu'?".
- Că erai mai mic decât toți ceilalți.
- Toți erau mai mari ca mine cu vreo patru, cinci ani. Am jucat și un meci vizavi de Fabrica de Confecții, la 9 mai. Acolo aveau teren de fotbal. Acolo m-au băgat să joc extremă stângă. Am driblat vreo trei, patru inși și-am dat gol. Și arbitrul m-a văzut și a venit la mine și m-a pupat. "Bă, cum te cheamă, că ai dat frumos gol? Bravo, felicitări!".
- Așa.
- M-a întrebat cum mă cheamă. "Dumitru Ion". La pauză s-a uitat pe foaie și nu eram. L-a rugat pe antrenor să mă lase să joc în continuare. Așa m-a văzut "Michi" Mihăilescu. Mi-a dat cinci lei. "Du-te la Rapid, la Cristescu!". "Am fost de mult, dar m-a trimis acasă". "Du-te, bă, unde te trimit eu!".
- Cinci lei pentru ce?
- De autobuz.
„Am făcut parte dintr-o familie săracă, mergeam la antrenamente pe drumul cu căruțe”
- Deci cu cinci lei ai ajuns la Rapid.
- Și după am călătorit pe câmpul ăla din Giulești și comuna Chiajna. Pe drumurile alea care erau de căruță. Mergeam de trei, patru ori pe săptămână. Să fac antrenament.. Mergeam pe jos până la capătul lui 38 pe câmp și doar dacă aveam bani luam mașina până în Giulești.
- Dar în general nu prea aveai?
- Nu prea aveam.
- Familia a fost una săracă?
- Da. Eu am făcut parte dintr-o familie de patru copii. Trei băieți și o fată. Cel mare, Mitică, a murit, a jucat și el fotbal, dar n-a avut așa mare talent. Eu am progresat în fotbal așa cum trebuia.
- Tu ai jucat toată viața mijlocaș.
- Da, da. Eu jucam pe tot terenul. Când am ajuns la lotul național de juniori, la Rapid era Valentin Stănescu. Echipa era cu Rică Răducanu, Lupescu, Motroc, Greavu, Jamaischi, Georgescu, Sorescu, Dumitru II, Ion Ionescu și Codreanu. Am intrat în echipa aia în locul lui Jamaischi... Nea Tinel m-a văzut prima oară la juniori. Și m-a întrebat ce post aș vrea să joc. „Vreau să joc numărul 10". "Bă, nu joci tu numărul 10, că n-ai ajuns acolo. Prima dată începi cu numărul 5 și pe urmă cu numărul 10". "Bine, bre, încep cu ce număr vrei dumneata". Am jucat mijlocaș defensiv, apoi la Steaua m-a luat cu el și m-a băgat numărul 10.
- Ai debutat într-un meci cu FC Argeș și unul dintre adversari a fost Dobrin.
- Așa este. Nea Tinel mi-a spus: "Bă, uite, ăla e Dobrin! Tu, te rog, să te ocupi de el!". N-am avut așa mari șanse de a mă lupta cu el, dar mă dubla de fiecare dată Pop, fundașul dreapta. La meciul ăla mi-au dat nota zece, ca lui Dobrin. El a dat două goluri, iar eu am jucat foarte, foarte bine. De atunci a început lumea să mă întrebe cum mă cheamă. Nu mă știa nimeni de Liță.
- Ce-ți mai amintești de Dobrin? Care a fost mai mare Dobrin, Hagi, Balaci?
- Cel mai mare a fost Hagi! Dobrin a fost un jucător senzațional, juca faza ofensivă senzațional, cu pase foarte bune. Dar nu avea rapiditate, dribla foarte, foarte bine. Nu avea o capacitate de efort așa mare. Nu făcea faza defensivă că nu-i plăcea. Nu făcea alunecări, lui îi plăcea cu mingea. Dribla, pase de gol, bătea lovituri libere, cornere.
- Era dintr-o stofă deosebită.
- Fotbalist mare, mare de tot la noi în țară. Mulți copii l-au avut ca idol și au vrut să devină Dobrin. A fost un jucător mare!
- Tu de la Rapid ai trecut la Steaua.
- Cu Rapid am câștigat Cupa României în 1979. Și atunci mă trimiseseră în armată. La Roman. Am făcut armată o lună jumate și mi-au dat voie să joc finala. Și, după meci, mi-a promis domnul ministru de la CFR, Dănălache îl chema, mi-a promis că vorbește el și-mi aranjează cu armata. Dar când m-am dus la dânsul cu toată echipa să ne premieze, l-am întrebat și de situația asta. Că am venit de la armată, că m-au luat de la armată și am venit direct la meci. „Băi băiatule, te duci și faci armata!". Și am plecat la armată din nou. Și, pe urmă, a venit Steaua.
- Nu voiai să mergi la Steaua?
- Eu voiam să rămân la Rapid! Nea Tinel a aranjat-o, că a plecat la Steaua și le-a zis "Domne, eu îl vreau pe Dumitru!". Am mai stat în armată o lună jumate și m-a luat Steaua.
„Figlio di puttana”. Liță Dumitru, dezvăluiri despre duelurile cu Pele: „Mi-a tras o flegmă-n față și mă înjura într-una”
- Atunci ai jucat cu Barcelona, contra lui Cruyff.
- Am jucat de vreo trei, patru ori. O dată cu echipa națională, de două ori cu Steaua și o dată în Germania la un turneu cu Steaua. Când era la Ajax. După părerea mea Cruyff a fost mai mare decât Pele! Eu am fost un tip care am deposedat la viața mea...
- Azi nu prea se mai practică.
- Și pe dreapta, și pe stânga... M-am născut cu ele și le-am perfecționat. Ziceam de Pele… Am jucat cu el, m-am scuipat cu el. M-a scuipat, l-am scuipat și eu. El a început! Mi-a fost frică de el. Dar când am văzut că pot să-i iau mingea, am prins tupeu. M-a scuipat o dată, de două, de trei ori... Mă făcea "figlio di puttana".
- Am înțeles.
- La noi era lege pentru mijlocași de la nea Angelo să nu scape pe Dinu sau Lupescu. El scăpase spre nea Culae, m-am dus cu ambele picioare din spate, am luat mingea și i-am luat și picioarele. Mi-a tras o flegmă pe față și mă înjura întruna. Dar mi-a plăcut foarte tare de el că după mulți ani a dat declarații și-a spus că cel mai bun fotbalist care a jucat contra lui și care nu l-a accidentat a fost Liță Dumitru din România.
- Și ca să nu rămâi dator l-ai scuipat și tu.
- Da l-am scuipat de l-am... După, am dat mâna, Mircea Lucescu i-a dat tricoul. Eu nu știam cu schimbul de tricouri. Eu l-am luat pe-al lui Clodoaldo.
„În Mexic, Dobrin n-a jucat din cauza lui! Eu cu Dumitrache ne uitam după femei când se intona imnul”
- Intrăm într-o discuție care nu se va încheia niciodată. De ce crezi că n-a jucat deloc Dobrin la Guadalajara?
- Pfff. Este o întrebare...
- Toată lumea o pune, dar nimeni nu dă un răspuns clar. Nimeni nu știe.
- Eu nu vreau să supăr pe nimeni și nici nu vreau să vorbesc despre Dobrin de rău. Dar din ce-am văzut eu și ce-a fost acolo, fiecare jucător s-a zbătut pentru a prinde postul, ca să joace. Dobrin, dacă n-a jucat, cred că n-a jucat din cauza lui. Așa cred eu. N-au fost tabere, Dinamo sau alte... Eu cred că Dobrin n-a jucat din cauza lui.
- Era mai boem, mai delăsător.
- Și nu numai. S-a supărat.
- Și mai trăgea și câte o dușcă...
- Nu, nu, nu. S-a supărat cu domnul președinte al Federației Române de Fotbal. Era unul...
- Mircea Angelescu.
- Da. S-a certat cu toată lumea. Era căldură, 35 de grade afară. Am jucat la vreo 600 km de Guadalajara, am plecat cu autobuzul și ne-am luat ciocolată după noi. După o perioadă, când n-am fost atenți, curgeau pe noi. La Guadalajara a jucat vreo 20 de minute, dar n-a ieșit din semicerc.
- Deci tu zici că n-a fost un complot?
- Nu, nu, niciun complot. Eu eram rezervă când am plecat la Guadalajara. Eram cu Radu Nunweiller în cameră. Și mi-a zis: "Băi Liță, stai în banca ta, antrenează-te, cine se antrenează cum trebuie joacă, cine nu să antrenează nu joacă". Două săptămâni am făcut un program mult mai lejer în care a venit chiar și prietena regelui Carol, o chema Lupeasca. Ne-a dat cheile de la vila dânsei și avea acolo tot ce ne trebuia pentru mâncare, pentru antrenament, pentru tot. Am stat vreo trei zile pe la ea, toată echipa...
- Tu în Mexic ai jucat în toate cele trei meciuri.
- Toate cele trei. De la început până la sfârșit două, iar cu Cehoslovacia până în minutul 80.
- Deci Angelo Niculescu era mai degrabă un antrenor obiectiv, nu avea parti-pris-uri.
- A fost unul dintre cei mai mari antrenori. Venea să ne informeze tot timpul despre calitățile și defectele fiecărui jucător. Când intrai să marchezi pe cineva știai tot. Acum sunt alte modalități.
- Mai meticulos ca Virgil Stănescu?
- Nea Tinel punea ochii pe-un jucător și știa unde să-l pună. Foarte priceput. Nea Tinel venea cu pietrele de rummy, ne punea pe numere și punea pe fiecare roșu, albastru. Și când se supăra Dinu, "Procuroru'" le dădea la o parte. "Hai, bre Nea Tinel, că nu avem treabă cu asta. Vezi de treaba matale". Și pleca.
- Ai jucat peste tot, dar mai puțin la Dinamo. În ce relații ai fost cu Cornel Dinu?
- Am fost foarte bun prieten cu Radu Nunweiller, Mircea Lucescu și Dumitache. Dinu era un coleg de echipă, un băiat foarte bun, dar cam zburdalnic, mai zglobiu. Era foarte inteligent, juca cu destul de mult devotament, bun mobilizator. El era cu atmosfera bună. Un jucător senzațional și un tip nemaipomenit.
- O constituție extraordinară.
- Când cânta imnul, mulți aveau emoții. Eram penultimul și ultimul era "Moxul" Dumitrache. Nebunul "Moxul" îmi zicea: "Bă Liță, la tribuna cutare, rândul cutare, e o blondă frumoasă!". O găseam până la urmă, noi n-aveam treabă cu imnul, că aveam treabă cu alte noastre. Ha, ha, ha! Alții îngălbeneau de frică, dar pe moment n-am avut niciodată emoții.
Liță Dumitru, povești cu marele Cruyff: „L-am atacat de 20 de ori, dar niciodată nu am putut să-i iau mingea!”
- Ai jucat și împotriva lui Bobby Charlton.
- Bobby Charlton a fost jucătorul pe care l-am atacat, i-am luat mingea și am intrat de multe ori mai dur la el. Dar nici nu m-a băgat în seamă. Parcă nici nu existam.
- Adică n-avea nicio treabă...
- Cum intram la el sau cum... N-avea nicio treabă. I-am luat mingea OK, nu-i luam mingea... Un tip foarte la locul lui, m-a respectat și-a văzut treaba lui. Cel mai dificil a fost Pele. Bine, nu Pele, ci Cruyff. Când am jucat cu ei la echipa națională, în Olanda, nea Angelo mi-a spus să-l țin pe Cruyff. Când îl vedeam lângă mine atacam mingea, dar niciodată n-am găsit mingea și niciodată nu i-am luat mingea! Cred că l-am atacat de vreo 20 de ori.
- Și niciodată n-ai reușit!
- Niciodată n-am reușit să iau nimic. Când mă ridicam eu, el era pe la 16 metri, făcea ceva centrare. Mare, mare jucător, foarte mare. Și jucau olandezii, jucau pe timpul ăla exact ce joacă Barcelona, Manchester City și Bayern München. Cu multe pase, cum jucau brazilienii.
- Amintiri extraordinare.
- Și multe, multe... Mergeam în Brazilia, pe timp de iarnă, de fiecare dată când trebuia să plecăm, mergeam atâția kilometri și întâlneam o grămadă de fotbaliști din ăștia mari și buni prin Brazilia. Când mergeam în turnee stăteam o lună în Brazilia și ne prindea bine. Întâlneam echipe bune și învățam fotbalul și de la ei.
- În țară ai jucat la Timișoara, dar și la Craiova.
- La Timișoara am stat 8 ani și am cea mai urâtă amintire. I-am dat lui Marcel Răducanu casa pe care o aveam de la ministrul Coman. I-am dat-o lui Marcel ca să-mi dea altă casă. În perioada aia au fost fluctuații în activitatea mea fotbalistică pentru că am și greșit față de Timișoara, de echipă. M-am dus de la Steaua și ne-am calificat în cupele europene. Atunci când ne-am calificat, a venit un impresar la conducerea noastră și-a zis "sunteți invitați la un turneu mare în Brazilia, din Rio, dar veniți dacă vin Dumitru și Dembrovski". Eu fusesem de vreo trei, patru ori în Brazilia și am zis: "Băi, nu mă mai duc cu avionul, nu mai merg nici dacă mă împușcați". Și nu m-am dus...
- Nu ți-a plăcut să zbori?
- Nu mi-a plăcut și nici acum nu-mi place să zbor, dar Dumnezeu mi-a dat să zbor până mă ia în partea înaltă. Nu m-am dus în turneul ăla și de acolo au început adversitățile. Erau jucători buni în echipă și voiau să vadă și ei Brazilia. Eu cum n-am vrut, nu s-a mai mers și mi-am făcut dușmani! Iar Timișoara a fost un calvar, urât, urât... Urât că a trebuit să merg și la școală. Am terminat mecanica, dar nu cu greu, ci cu pile!
- Dar ai luat diploma de inginer.
- Da, da.
- Deci domnul inginer.
- N-am ce face cu ea. M-am dus la fabrica de pâine din Timișoara, că o perioadă n-am mai avut voie să antrenez în Timișoara. Prim-secretarul Pacoste a dat ordine ca eu să nu mai antrenez. A trebuit să plec... Diploma am folosit-o doar la fabrica de pâine. Un maestru de-acolo m-a întrebat: „Ți-ai luat diploma pe bune, nea Liță?". „Bă, mi-am luat-o nu pe bune, nu știu nimic!". „Trebuie să facem naibii ceva să zică ăștia că ești meseriaș, că nu se merge pe pile".
- Așa.
- Și am mers pe lângă o bandă cu biscuiți și a tras de o chestie de-acolo și s-a oprit banda. "Ține-o la dumneata, că mâine când venim o să vezi dumneata". A doua zi: "Bă băieți, am venit cu domn' inginer să reparăm". Am băgat ăla acolo... Și-a pornit.
- Nu ți-a plăcut cartea.
- Nu, nu. Am trecut ca bobocul prin apă, fără să mă ud. Pe mine facultatea m-a depășit. Eu eram fotbalist!
- Deci plecarea la Timișoara a fost o greșeală.
- O greșeală mare. Mare de tot. Mi-a spus ministrul Coman "îți dau dezlegarea să pleci că tu mi-ai format echipa". Eu l-am adus pe Zanfir de la Ploiești, pe Troi de la Pitești, pe Sameș la Steaua.
- Perioada de la Craiova cum a fost?
- La Timișoara nu mă mai băgau în seamă. În perioada aia te mai lăsau să mergi în străinătate ca jucător. Nea Viorel Kraus mi-a dat telefon. "Dacă-ți iei pașaportul te luăm la Salonic". M-am dus să-mi iau pașaportul și nu mi l-au dat. L-am așteptat pe domnul ministrul Coman acasă.
- Acasă la el?
- Da. Am stat vreo două, trei săptămâni. M-am prezentat la el și mi-a spus așa. "Ai venit să te ajut eu?! Eu nu te ajut pe tine!". "Domnule ministru, vă rog frumos să mă ajutați că e singura mea șansă!". "Bine!".
- Era supărat pe tine?
- Tare, tare de tot.
- Că plecaseși de la Steaua?
- Da, da. El mi-a spus: "Nu pleca de la Steaua că o să faci marea greșeală a vieții tale!". Și așa a fost. Eram locotonent-colonel...
- Și te-au scos.
- Cu o literă care nu era deloc bună.
- Deci n-ai pensie de la Armată.
- Îmi mai trebuiau doi ani. Chiar mi-a spus cineva că s-ar putea să-mi ia în calcul cei opt ani de la Steaua.
- Cât ai pensie?
- 34 de milioane. Că am mai muncit pe unde am muncit.
- Dar din fotbal n-ai ieșit cu mulți bani.
- La Rapid nu mi-au plătit dările către stat, Politehnica nu mi-a plătit dările către stat. La Steaua nu mi-au dat că n-am avut zece ani, am avut doar opt...
- În America ce faci, cu ce te ocupi acum?!
- Fotbal la privat. Mai trebăluiesc pe lângă casă. Prima dată când m-am dus acolo, m-am dus la un tip care avea școală de fotbal privată. Măică-sa era româncă și tăică-su african. Și m-am dus la ăla și ăla mi-a promis marea cu sarea și, în sfârșit, m-a făcut să rămân. Și pe mine, și pe nevastă-mea. Dar am rămas pentru faptul că am zis să-i dăm copilului o șansă. Am o fată care e foarte deșteaptă, face parte dintr-o grupă de copii care sunt protejați de școli. Fata învață senzațional și noi suntem acolo pentru ea și suntem alături de ea și ea ne iubește foarte tare.
- Dar n-ai dus-o pe roze, nu?
- Eu am dus-o ca toată lumea.
- Adică la un nivel civilizat, dar fără să fii bogat.
- N-aveam de unde să am bogăție. Ca antrenor, dacă nu știi limba e lucru greu de tot.
- Ca antrenor n-ai reușit nici în țară.
- N-am reușit așa de bine. Pentru faptul că am avut niște prieteni până la...
- La cât de mare fotbalist ai fost...
- Așa este. Deci Federația Română a fost condusă de Mircea Sandu și în partea cealaltă de Mitică Dragomir. Mircea Sandu a trăit cu impresia că n-a ajuns la echipa națională din cauza mea! Nu cred că ar fi gândit treaba asta...
- Dar de ce din cauza ta? Tu erai mijlocaș și el era vârf.
- Nu m-am bucurat de o atenție din partea lui sau să fiu băgat în seamă, așa cum erau alții. M-a marginalizat. Nu știu din ce cauză. Poate am greșit față de Federație.
- Gura prea mare, Liță?
- Nu gură mare. Am spus lucrurilor pe nume. Și acum spun în continuare același lucru. Dacă echipa era slabă, trebuia să spun că joacă bine sau ce?! Îi spuneam, de fapt, cum stau lucrurile. A dispărut generația lui Gică Hagi, a dispărut generația lui Chivu și Mutu și am ajuns acum să... Acum se caută antrenori la noi în țară, dar și acum sunt o grămadă de antrenori care... Nu mai avem antrenori de copii și juniori, care se rămână numai și numai la juniori. Acum copiii au alte posibilități.
- Alte șanse.
- Să se dezvolte cu școala. La noi erai fotbalist erai bine, handbalist sau hocheist la fel. Toată lumea era pe sport. Acum fug de sport.
Pentru mine Rapid a fost copilăria. Și am iubit-o foarte tare pe Rapid. Eu am plecat de la Rapid, dar n-am vrut să plec de la Rapid. M-a luat nea Tinel, am plecat în armată, m-a ținut o lună și jumate. Am ocolit podul Grant vreo 10 ani... Și 10 ani de zile mi-a fost frică să-l calc. Pentru că suporterii rapidiști sunt foarte, foarte, afectivi. Pasionali și pasionați. Când mai pierdeam câte un meci și nu le plăcea lor... am sărit de multe ori gardul și-am fugit... Chiar și Rică fugea cu noi. Cu suporterii nu te pui! Domnul Șucu ține seamă și de suporterii din tribună
Liță Dumitru, fost internațional
- Ce spui de numirea lui Mircea Lucescu la echipa națională?
- Dacă n-a venit Gică Hagi, singurul care putea era Mircea. A făcut bine, sută la sută. Am vorbit cu el și n-ar fi vrut să vină, dar a acceptat pentru că iubește fotbalul și o să facă treabă. El a format generația lui Gică Hagi! A făcut multe în fotbalul românesc, e în primii cinci antrenori din lume!
- Ca număr de trofee.
- Un tip priceput! Eram prieten cu el în tinerețe și era un bun organizator.
- Dacă erai în locul lui Edi Iordănescu, renunțai după Euro?
- Nu pot să mă pronunț în locul lui. Dar eu aș fi continuat. A fost o surpriză plăcută.
- Ai fost la meciuri?
- La două meciuri, și-am mers și cu galeria pe stradă! Atmosferă frumoasă, iar românii au făcut o figură frumoasă. Totul după ce-am câștigat meciul cu Ucraina.
Liță Dumitru a fost dorit de Barcelona, dar a refuzat: „Mi-a fost frică! Atunci Cruyff s-a accidentat și a trebuit să se opereze”
- Nu te-a tentat niciodată să rămâi în străinătate? Nu ți-a oferit nimeni?
- M-a tentat odată să rămân, la un meci cu Barcelona, când ne-au bătut cu 5-1. Atunci Cruyff s-a accidentat, a făcut un chist pe genunchi și a trebuit să-l opereze. Și Barcelona a venit și mi-a spus: "Liță, dacă vrei să rămâi...", a venit cu un translator, "dacă vrei să rămâi, Barcelona te-ar ține și în șase luni de zile te va face liber".
- Și alte tentative de-asta n-au mai fost?
- Nu, n-au mai fost. Pentru că noi, în general, când mergeam, scria pe noi clar. "Nu le dă voie să plece". Știa toată lumea.
- Marcel Răducanu a avut curajul.
- "Bulgarul", da, dar a fost inconștient.
- Dar ai plecat în Germania...
- Am fost peste tot. Fusesem pe la Craiova, eram spre final și nu mi-a plăcut nici mie cum m-am comportat. Am zis să vedem cum o să fie. Cumnatul meu e în Germania și îmi place țara.
- Nemțește știi?
- Da, da. Dar engleză sub nicio formă. Dacă stau de vorbă cu cineva pe stradă, dacă înțeleg cinci la sută din ce spune e mult. Și am șapte ani de când stau în America. N-am putut să învăț. Fără limbă e greu, da.
- Hai să facem, așa, o recapitulare.Rapid, Steaua, Timișoara, Craiova. Unde te-ai simțit cel mai bine?
- Cel mai bine m-am simțit la Rapid. Și cel mai realizat și bine de tot a fost la Steaua. La Steaua a fost la superlativ tot. Am dus o viață frumoasă.
- Doar că tu ai ieșit din fotbal fără o situație materială foarte bună.
- Părinții mei au fost niște oameni simpli. Fiind trei băieți și o fată, școala la noi nu prea a contat. Tata îmi spunea "să termini școala și la revedere". Am opt clase, după am făcut liceul și facultatea. Care nu m-a ajutat. Nu mi-a plăcut... Mergeam la laboratoare, umplea o tablă cu socoteli și cifre... Două, trei ore înnebuneam.
- Alții își deschideau un restaurant.
- N-am fost priceput. Am fost un nestatornic.
M-am căsătorit a doua oară. Copiii mei din prima căsătorie sunt fiecare la casa lui și o duc foarte bine. De fata mea din a doua căsătorie sunt foarte mândru. Și de ceilalți sunt mândru, mai puțin de cealaltă fată... Cea mare. De băiat sunt foarte, foarte mândru. Claudiu. El mi-a spus să nu mai vorbesc. Dar vreau să spun că este în primii cinci, șase oameni... Intră în computer, în secrete, peste tot... El dacă intră și le descoperă, el poate să le și închidă și nu mai intră nimeni. Și este foarte bine. A fost zece ani în Singapore, acum este în Canada. Își vede de treaba lui
Liță Dumitru, fost internațional
- Cum ți se pare fotbalul de azi față de cel în care jucai tu?
- Pfff! Diferență ca de la cer la pământ! La noi se juca fotbal. Pe timpul nostru jucătorul care venea la fotbal știa să lovească mingea. Dacă nu cu două picioare, măcar cu ăla de bază. Erau jucători adevărați cărora nu puteai să le iei mingea așa ușor. Acum, primul lucru pe care îl au în cap toți cei care sunt la fotbal e să dribleze. Și el nu știe să dribleze. Nu știe să lovească mingea. Și nu știe multe.
- E adevărat că în fotbalul nostru driblingurile sunt din ce în ce mai rare.
- Dacă nu au învățat nimic și nu au găsit, nu au avut șansa să aibă antrenorii pe care i-am avut noi. La toate cluburile erau căutători de talente. Acum sunt cu licențe Pro și habar n-au...
- Tu ai Licență Pro, nu?
- Eu am Pro, Super-Pro. Cum să n-am licență? Am tot ce-mi trebuie.
Verdict în războiul FCSB - Steaua: „Eu am jucat la FCSB! Steaua e a lui Gigi, iar succesele echipei sunt și ale lui”
- Zi-mi, ai jucat la Steaua. Mai este Steaua asta? CSA? Care e adevărata?
- A lui Gigi. Aia care s-a înființat joacă în Divizia B...
- FCSB-ul e Steaua după tine.
- Da, da, absolut. Eu am jucat la FCSB.
- Bun, dar n-ai încercat să te apropii de Gigi?
- Gigi, Gigi, nu. O dată am vorbit cu Gigi, când am venit din Germania. Nu știu prin ce an a fost. Eram cu nevastă-mea și cu fi-mea prin Germania. Ea a rămas acolo cu fata și am venit în România. Am vorbit cu el și am zis: "Bă Gigi, angajează-mă șase luni la tine, la echipa a doua, până vine nevastă-mea din Germania". Așa a făcut! La Gigi au stat mulți jucători, Bumbescu și ăștia care...
- A fost drăguț cu tine.
- Când m-am operat, Luțu mi-e prieten și a zis: "Tati, Gigi vrea să doneze pentru tine să poți să îți plătești operația".
- Și ți-a plătit-o el?
- Nu, mi-a dat niște bani. Gardoș s-a ocupat. Nu m-am dus la Gigi că n-am vrut să-l supăr. Pentru mine e un băiat foarte valabil.
- Ți se pare normal că se bagă la echipă, că stabilește schimbările.
- Nu, nu e normal. Nu e normal, dar el își face treaba lui. Și ușor, ușor începe să învețe câte ceva.
- Succesele echipei sunt și ale lui.
- Da.
- Tu când antrenai acceptai vreun amestec?
- Totdeauna am făcut formația cum am vrut eu și am băgat jucătorii în care am crezut eu.
- Nu s-a băgat primarul Mircea Minea?
- Nu se băga! Nici Miron Cozma. Am fost la Petroșani... El spunea așa: "Băi, ce mai e?". "Băi Miroane, mai dă și lu' Matincă niște bani!". Miron a fost un băiat foarte valabil la fotbal. În alte părți nu mă bag.
Urmărește aici toată emisiunea cu Liță Dumitru
Reperele carierei lui Liță Dumitru:
- 18 ani era vârsta lui Liță în momentul debutului în Liga 1, care s-a produs în martie 1968, în tricoul Rapidului
- 10 ani a evoluat Dumitru în echipa națională, perioadă în care a bifat 57 de selecții și 12 goluri
- 20 de ani avea Dumitru când a îmbrăcat pentru prima dată echipamentul primei reprezentative, în februarie 1970, Peru - România 1-1
- 10 meciuri a disputat Liță în echipa națională cu banderola de căpitan pe braț
- 442 de meciuri a jucat Liță în Liga 1, e pe locul 9 all-time, partide bifate în tricoul a 4 formații: Rapid, Steaua, Poli Timișoara și U Craiova
- două titluri cu Steaua (1976, 1978)
- două Cupe ale României cu Steaua (1976, 1979)
- Cupa României cu Rapid (1972)
- Cupa României cu Universitatea Craiova (1983)
- de două ori fotbalistul român al anului în Ancheta Gazetei (1973, 1975)
{{text}}