Atacul caduc la statul-club!

Real Madrid a fost pulverizată mediatic și pusă la stâlpul infamiei fotbalului mondial și cu spatele la „Balonul de Aur”, pe care campionii Spaniei (și nu spaniolul cu titlu cucerit la EURO 2024), ai Europei și ai lumii au decis, aroganți și lași, să-l boicoteze.

În semn de protest față de noile criterii introduse, pe genunchi, de UEFA și de „anchetatorii” din Orașul luminilor plătite tot mai mult cu petrodolarii qatarieni.

Pentru a-i acorda, în premieră, mingea, poleită cu multe îndoieli și suspiciuni, unui fotbaliator al clubului finanțat fără număr și fărădelege (Premier League dixit) cu banii din Emirate.

Florentino Perez a anulat zborul charterului blanco spre Paris

Pentru că președintele Florentino Perez i-a dat jos din avion pe presupusul și așteptatul câștigător al trofeului, care (teoretic, dar nu și practic) ar fi trebuit să recompenseze performanța pur sportivă livrată într-un sezon (nu într-un an solar, ca până în 2022, o altă născocire a L'Equipe-FF-FIFA!).

Și nu să aibă o pondere egală cu statisticile și trofeele cucerite colectiv, adică de echipa la care joci, de club ori la națională. Și, mai ales, de noaptea minții, să nu depindă (probabil decisiv în cazul marelui perdant din această ediție, a doua în care UEFA lui Ceferin, inamicul public nr. 1 al Super Ligii, inventată de Florentino Perez, marele dușman planetar al forului de la Nyon).

Pe scurt și la obiect, cu subiect și predicat: Vinicius Junior, de la dușmanul Big Brother-ului fotbalului continental (slovenul al cărui fin de botez și reprezentant al clanului ce ghidona „Bătrâna Doamnă”, Andrea Agnelli, l-a trădat „ca un șarpe crescut la sân”, italianul fiind complice la tentativa de subminare a Champions League), nu trebuia să primească „Ballon d'Or”! Și punct!

Dacă președintele a vândut PSG Qatarului, de ce „Balonul de Aur” să nu vină de la Abu Dhabi pe covorașul zburător spre Paris?

Mă rog, punct au pus doar francezii de la L'Equipe și France Football. Dar eu țin să pun virgulă. Și să dezvolt un piculeț speța, pe care faimosul redactor-șef Vincent Duluc a întors-o astăzi pe toate fețele.

Care dau bine la Abu Dhabi, cum i-a plăcut și fostului președinte Macron să se gudure pe lângă șeici și să-și vândă clubul-fanion al Franței pentru interesele meschine ale unora sau altora sus-puși.

Da, o semnez și o susțin (cu argumente, contestabile fără discuție). Autorul golului care a închis tabela de marcaj pe Wembley în finala Ligii cu Dortmund (2-0) a închis, totodată, gura prea mare a rivalilor culé, ce susțin fervent acel „mas que un club”, așa-zis demolator al mitului blanco, chiar în casa de pe „Santiago Bernabeu”.

Campionii mondiali și europeni Xavi și Iniesta au ratat trofeul!

Să nu uităm însă că Barça are comparativ cu Real Madrid de trei ori mai puține CCE/Champions League câștigate, cu o treime mai puține titluri în Primera Division/LaLiga și cu 6 trofee la total cucerite în istoria clubului din capitala provinciei „Cataluña no es España” plus cinci victorii (cu tot cu un nou succes la patru goluri diferență) mai puține în El Clasico.

Asta ca să nu pierdem din vedere că Andres Iniesta și Xavi Hernandez (un ceva mai bun, cred eu, purtător de al doilea nume decât Rodri), două imense legende (spaniole, nu din Argentina) ale Barcelonei și Furiei Roja, nu au meritat suficient de mult să primească Balonul jonglat ca la circ de FF-FIFA-UEFA. Nici măcar în anii în care reprezentativa iberică subjugase Europa și lumea fortbalului în patru ani de poveste.

5locuri 3 și unul 2 sunt cele ocupate de dublii campioni europeni și mondiali Xavi, Andres Iniesta și Fernando Torres, între 2008 și 2012 în ancheta pentru „Balonul de Aur”. În acești cinci ani, Messi a învins de patru ori, iar Cristiano Ronaldo o dată

Și atunci, vin și îmi pun o întrebare, retorică... Unde au fost atunci „justiția, explozia și semnalul de întorsătură”? Ori pe vremea aia, în urmă cu 12-16 ani, nu se impunea încă sloganul „Fotbalului mondial i s-a reamintit că magia jocului depășește sfera marcatorilor moderni”? Unde ați închis atunci, domnule redactor-șef, atacator caduc al unui stat în club, magia sportului-rege?

Dacă Vinicius era la seminarul teologic, putea avea o șansă!

Cine și cine (re)comandă ca un câștigător de Champions și de LaLiga, cu 24 de goluri și 11 pase decisive în 39 de partide jucate la Real Madrid plus două goluri și două assisturi la naționala Braziliei (e drept, eliminată în „sferturi” la ultima Copa America, nu pe primul loc ca Spania la EURO, și nu cu evoluții la fel de lăudate ca ale lui Rodri!) să fie pus pe poziția a doua doar din cauză că imaginea lui nu dă bine la public?

Această răzbunare a arhitecților asupra soliștilor este, de asemenea, un semnal că cei o sută de judecători ai France Football au ales să recompenseze inteligența, acuratețea și simțul colectiv mai degrabă decât statisticile și au încetat să mai facă din atacanți regii lumii

Vincent Duluc, redactorul-șef al L'Equipe

Dacă nu poate renunța la tarele (extrasportive) de a se certa, când nu-i iese jocul sau joaca în iarbă, cu arbitrii, cu adversarii și, mai ales, nu se poate stăpâni când este, destul de des, insultat grav rasist de suporterii spanioli. Ai lui Rodri. UEFA și alți șefuți din Franța nu au nevoie să-și strice reputația cu un obraznic frustrat și țățos.

Mai pe limba din popor, a celor din favelele care visau să-l vadă pe brazilianul lor miezul planetar, extrema stângă blanca degeaba dă hat-trick Barcelonei în finala Supercupei Spaniei și altul Borussiei Dortmund, cu doar cinci zile înaintea anunțării învingătorului la Paris!

Protagonist frecvent (chiar el i-a luat apărarea lui Lamine Yamal, al optulea în topul Balonului de Aur, după episodul recent de pe „Santiago Bernabeu”) al scandalurilor purtate pe o temă sensibilă. Dar altfel foarte mediatizată de UEFA, „Say no to Racism!”.

Adăugând o înfrângere morală la o înfrângere electorală, la trei zile după ce a fost zdrobit de Barcelona (0-4), clubul madrilen a ales, fără clasă, să calce în picioare acea valoare a sportului care constă în a-și respecta câștigătorii

Vincent Duluc, redactorul-șef al L'Equipe

De la „Say no to Racism” a trecut la „Stay Home, Real Madrid”

De la această foarte tare lozincă promovată prin manipularea unei sumedenii de staruri, precum fac mulți vânzători de vise pentru a-și găsi alibiuri pentru „afacerile” lor veroase, s-a ajuns la ”Stay Home, Real Madrid”.

Vinicius este mai mare decât orice Balon de Aur. Trofeul care i s-a furat înseamnă că nu mai există dreptate în fotbal. Ce fel de valoare mai are acest trofeu dacă i-a fost acordat lui Rodri?!

Marta, fostă jucătoare de atac a Braziliei, de șase ori aleasă cea mai bună din lume

6fotbaliști de culoare au primit Balonul de Aur de la înființarea anchetei France Football în 1956: Eusebio (1965), Gullit (1987), Weah (1995), Ronaldo (1997, 2002), Rivaldo (1999) și Ronaldinho (2005)

Sau cum au clamat dușmanii lui Vini și ai Madridului (în pomii cu roade toată lumea vine să arunce pietre!), că oricum cei prezenți nu au pierdut nimic dacă los blancos nu și-au plimbat mutrele arogante prin Palais du Chatelet și dacă așa au putut să-l aplaude cu evlavie pe Joan Laporta, mândru foc că măcar cu echipa feminină a cucerit Liga.

Asta în timp ce, în privința premiilor poleite cu aur acordate (drept consolare?!) totuși cu strângere de inimă celor de la Real Madrid, pentru echipa anului și pentru cel mai bun antrenor, Carlo Ancelotti (chiar, cum naiba să-l încoronezi pe italianul ăsta care refuză să iasă la pensie, cu fotbalul său "depășit" de vremuri și căruia clasa zero de la grădinița lui Hansi Flick i-a dat cu „Bernabeu” în cap?), nu s-a sinchisit absolut nimeni de la „Casa Blanca” să vină la Paris să și le ridice. Asta da, aroganță, pe bune!

Mbappé va împlini 26 de ani în decembrie. La această vârstă, Messi câștigase deja patru premii Ballon d'Or. Căpitanul echipei Franței se va întreba în curând dacă va câștiga și el într-o zi Balonul de Aur. Trebuie să devină un jucător intens, să nu vrea nici ca accelerația sa să fie amintită nostalgic, nici să devină un atacant care este judecat doar pentru golurile sale

Vincent Duluc, redactorul-șef al L'Equipe

Ce mai trebuia să facă Jorginho, tot mijlocaș central, să câștige?

Aș vrea apoi să continui paralela cu Rodri punând altă întrebare, tot fără explicație. De ce acum trei ani, în plină pandemie, n-a fost posibil ca Jorginho (brazilian adoptat de italieni), care pe-atunci trudea tot ca mijlocaș central la Chelsea (tot în Premier League, însă un club încă finanțat atunci de rusul-evreu Abramovich, pe care abia îl așteptau britanicii să-l expulzeze, noroc că invazia în Ucraina!) să fie ales MVP-ul anului (atenție, atunci se judeca după performanțele anuale!).

Ce reușise insipidul, incolorul și inodorul jucător vândut în 2018 de Napoli cu 57 de milioane de euro, exact în aceeași lună în care Atletico Madrid plătea de circa trei ori mai puțini bani pentru a-l cumpăra pe Rodri de la Villarreal? Păi, ia să vedem, în ordine aleatorie: Champions League, EURO 2020 (s-a amânat un an pe motiv de COVID-19), Supercupa Europei și Mondialul Cluburilor.

Asta la nivel individual, care conta atunci exclusiv. Restul, UEFA Men's Player of The Year, FIFA FIFPro World 11 plus prezența în echipa-tip a Ligii și a Campionatului European, rămaseră la etc.

Nu cred că mai este nevoie să punem în balanță succesele lui Rodri în 2023-2024, dar hai să nu minimalizăm performanțele campionului european: titlul în Premier League, Supercupa Europei plus Mondialul Cluburilor (sper să nu-mi fi scăpat ceva!).

Pe ce loc a fost votat de „jurații” FF-FIFA (pe-atunci încă nu-și băgase coada UEFA) Jorginho? Pe 3, precum Xavi de trei ori și Iniesta altă dată! Vă amintiți, oare, cumva cine a câștigat? Messi! Care nu-și adăugase în vitrina mustind de trofee decât Copa America 2012.

Messi a luat penultimul Balon doar cu Copa America! Justice, ça va?!

În rest, ne ducem puțin la statistici ca să descoperim că Leo fusese dat pe ușă afară din Ligă de PSG, tocmai echipa la care a plecat în hohote de lacrimi (de crocodil, nedispus să joace și pe bani puțini la Barcelona, care-l făcuse fotbalist injectându-i hormoni de creștere din fragedă adolescență), ștergându-se probabil la ochi cu șervețelul pe care a iscălit primul contrat la clubul blaugrana.

PSG, cu un Mbappe incomparabil mai bun acum trei ani decât varianta „Donatello” (nu by Versace, ci from Turtles Ninja) de acum și decât atacantul atât de ușor și des prins în ofsaid, chiar și la Stockholm (să aibă vreo legătură suspiciunea de viol din Suedia cu cele 50 de milioane pe care forurile judiciare neaservite puterii au decis că șeicii trebuie să i le achite ca datorie în contul tratamentului aplicat înaintea trădării cu Real?), i-a dat trei „ciocane” pe desuetul Camp Nou.

Și altul în Parcul Prinților! Așa de crud cum avea să procedeze cu Bayern-ul (în turul următor al „sferturilor” Ligii) lui Robert Lewandowski („dublă” reușită la Munchen). Goluri care i-au adus un modest loc 9 în ierarhia anchetei păstorite de monsieur Duluc.

Și pe campionul lor mondial și golgheterul lui PSG îl fac praf!

Dar de ce să mă mai mir că în loc să îi dea lui Robert Lewandoski, meritat și pe deplin cerut de lumea fotbalului, trofeul pentru ceea ce a realizat în 2020, eminențele cenușii care decid laureatul au considerat că Balonul de Aur trebuie să intre în carantină până la anul, să poarte mască și să se vaccineze anti-Messi și Cristiano Ronaldo cu ser franco-elvețian.

Și l-au pus pe poziția de argint, că numai atât merita pentru Gheata de Aur a Europei (avea să doboare recordul istoric al lui Gerd Muller de goluri în Bundesliga într-un sezon, 41, Messi având 30, iar Cristiano 29), titlul și Supercupa Germaniei. Că, deh, Messi e Messi, n-ai cum să te atingi de el!

Când lași atât de puține urme după un sezon de semifinale de C1, semifinale de Euro și 52 de goluri, înseamnă că te-ai îndepărtat puțin de esența fotbalului și că este timpul, la 26 de ani, să te întorci la ea

Vincent Duluc, redactorul-șef al L'Equipe

Ca să fie clar. Toată lumea trebuie să accepte că ceea ce mulți specialiști deja s-au grăbit să se pronunțe după finala din Berlin, câștigată de Furia Roja cu șansă în dauna Angliei, vicecampioana ultimelor două ediții (după ce, în „sferturi”, hențul lui Cucurella, admis recent chiar și de spaniol, numai de arbitru nu a fost văzut în duelul cu gazdele germane!), este adevărat, incontestabil și cât se poate de drept. „Încoronarea justiției, a exploziei și un semnal”.

¡Hala Rodri... y nada más!