International   •   Campionate   •   BALONUL DE AUR

Nike s-a pregătit degeaba! Ce organizase sponsorul lui Vinicius Junior, crezând că brazilianul va fi Balon de Aur

Vinicius Junior // foto: Instagram

Articol de Daniel Grigore   —  marţi, 29 octombrie 2024

Tabăra lui Vinicius Junior (24 de ani) a fost zguduită de vestea că nu brazilianul avea să ridice Balonul de Aur. Nike, principalul sponsor sportiv al șeptarului blanco, pregătise un eveniment special la Madrid, dar și o pereche specială de ghete pentru cel care urma să devină jucătorul de aur al fotbalului mondial.

Vreme de câteva luni, Vinicius Junior a fost considerat marele favorit la câștigarea Balonului de Aur, trofeul menit să recunoască cel mai bun fotbalist al lumii în sezonul precedent.

Duminică, cei de la Real Madrid au aflat că niciunul dintre Vinicius, Jude Bellingham și Dani Carvajal, principalii pretendenți din echipa lor, nu va obține trofeul acordat în colaborare de France Football și UEFA.

La câteva ore distanță, duminică seara, conducătorii Realului au decis să anuleze călătoria la Paris, unde 50 de reprezentanți ai clubului, fotbaliști, antrenori și oficiali, urmau să zboare luni.


Ce pregătise Nike pentru Vinicius, știind că brazilianul avea să fie Balon de Aur

Așteptările la Madrid era ca Vinicius Junior să fie desemnat Balon de Aur. După 5-2 cu Borussia Dortmund în urmă cu o săptămână, tribunele scandau „Vinicius, Balon de Aur”. În aceeași idee, colegii și antrenorul lui s-au declarat convinși că numele lui Vinicius va fi scos din plic, în momentul anunțării câștigătorului.

Potrivit The Athletic, convingerea că Vinicius va fi Balon de Aur era atât de mare încât Nike, principalul sponsor sportiv al brazilianului, îi pregătise acestuia o pereche specială de ghete, care să simbolizeze triumful fotbalistului, cel mai strălucitor premiu individual din sportul rege.

Nu doar atât, dar compania producătoare de articole sportive chiar organizase un eveniment de sărbătoare la Madrid, la care invitase influenceri și apropiați ai lui Vinicius. Unii chiar zburaseră la Madrid pentru a sărbători ceea ce trebuia să fie cel mai mare succes individual din cariera lui Vinicius, dar planul s-a năruit în cursul zilei de duminică.


Luni, Real Madrid a decis ca nici măcar Emilio Butragueno, cel responsabil cu relațiile instituționale, să nu facă deplasarea la Paris, pentru gala Balonului de Aur. Carlo Ancelotti a fost desemnat cel mai bun antrenor al sezonului, Real Madrid a câștigat titlul de cea mai bună echipă a sezonului, dar nimeni nu a fost prezent din partea formației blanco pentru a ridica acele trofee.

  • Rodri (Rodrigo Hernández Cascante) a fost desemnat Balonul de Aur pentru sezonul 2023/2024, votat cel mai bun fotbalist al lumii în această perioadă, peste Vinicius Junior, Jude Bellingham și Dani Carvajal, cei care au completat TOP 4.

Cum este decis Balonul de Aur

Balonul de Aur este desemnat în urma voturilor exprimate de 100 de jurnaliști, câte unul din fiecare țară din Top 100 FIFA. Fiecare dintre cei 100 de jurnaliști întocmește un Top 10 cu jucători din lista de 30, acestora revenindu-le puncte astfel:

  • Locul 1 în preferințele jurnaliștilor: 15 puncte
  • Locul 2: 12 puncte
  • Locul 3: 10 puncte
  • Locul 4: 8 puncte
  • Locul 5: 7 puncte
  • Locul 6: 5 puncte
  • Locul 7: 4 puncte
  • Locul 8: 3 puncte
  • Locul 9: două puncte
  • Locul 10: 1 punct
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.