FCSB s-a impus categoric în fața lui Dinamo, 4-0, în prima etapă din grupele Cupei României. Victoria vine la 10 zile după partida din Superligă, terminată 2-0 pentru campioană.
Cronică de George Nistor după Dinamo - FCSB 0-4: Miercurea neagră pentru „câini”! Roș-albaștrii au stins lumina pe Arena Națională
Arena Națională într-o zi de miercuri, pe final de octombrie, nu a fost o idee foarte bună pentru mulți dintre bucureșteni, fie și cu Dinamo - FCSB pe afiș.
Totuși, în jur de 18.000 de suporteri, unii mai împătimiți, alții mai liberi, au aderat la meciul cu repetiție la 10 zile distanță de victoria roș-albaștrilor.
În teorie, un stadion redus la masele concentrate de fani, ce ar fi trebuit să aducă un minus de presiune la firul ierbii. Nu a fost să fie așa.
S-a lăsat cu fum și aceeași inerție a gleznelor apăsate de „ce s-ar putea întâmpla”, în negativismul clasic autohton incubat inevitabil și în rândul jucătorilor străini. Apoi a urmat descătușarea.
Fragmentare și frământări
Împinsă de frenezia galeriei, Dinamo a fost curajoasa primelor minute, prin lansări spre Abdallah și Selmani, „câinii” de esență tare ai lui Kopic, absentul căruia i-a luat locul inimosul Florentin Petre - punct de gravitație al dinamovismului de peste ani, încercat de provocări de tot felul.
De partea cealaltă, FCSB, mai sigură de propriile calități, s-a axat pe tăvălugul paselor, însă fără un rezultat cert în prima parte.
În schimb, Darius Olaru a plătit prețul minutelor multe din ultima vreme, după o fază care nu anunța foarte multe, Alexandru Băluță fiind cel care i-a luat locul.
Prima ocazie a partidei i-a aparținut lui Adrian Șut (20'), autorul unui șut „la noroc” de la 20 de metri, fără emoții pentru Golubovic. Câteva minute mai târziu, Florin Tănase l-a încercat din nou pe slovenul „alb-roșiilor”, ca urmare a unei inițiative puerile marca Sivis, într-un moment ce putea declanșa prima reușită, în flancul drept. Goalkeeperul a respins simplu, în corner. Semnalul a fost clar pentru gazde.
Tănase din nou, Bîrligea și Băluță, cu șuturi lipsite de forță, au marcat finalul unei prime părți fragmentate la nesfârșit, ca într-un roller coaster al neajunsurilor.
Seara lui Alex Băluță și a criticaților eterni
La ieșirea de la cabine, rivalele s-au schimbat la față: cei doi tehnicieni, unul la lojă, celălalt în jilț, au operat câte o schimbare: Octavian Popescu i-a luat locul lui Baeten, iar Opruț i-a „predat” minutele lui Homawoo.
Pe fondul pasului înapoi, maladia incurabilă a echipei lui Kopic, FCSB și-a activat energiile în benzi, pentru incursiuni și un plus de viziune.
Alexandru Băluță a trezit din amorțire (56') galeria în negru după o acțiune în flancul stâng a lui Tavi Popescu, care a ales să paseze simplu pe jos, într-un moment al tensiunii maxime pentru apărarea gazdelor. „Giroscopul” campionilor en-titre a trimis în plasă din șase metri spre disperarea aceluiași Golubovic, ce a respins în primă instanță.
Dinamo și-a arătat colții la ocazia uriașă a lui Olsen, care a șutat plasat de la 15 metri, însă Baba Alhassan, recent intrat pe teren, a respins cu capul de pe linia porții.
În minutul 70, Luis Phelipe și-a arătat tehnica cu urmări pe tabelă, după ce s-a infiltrat excelent, driblând portarul într-o fază elocventă pentru căderea dinamovistă. A fost acțiunea lui Băluță, cuceritor de flanc și probabil lăudatul serii.
Ulterior, i-a venit rândul lui Marius Ștefănescu să respire tăria golului în fața unui Dinamo rupt la mijlocul terenului. Din nou Băluță cu assist, din propria jumătate, iar Golubovic s-a văzut învins. Nu s-a săturat marele criticat al „palatului”. Ștefănescu a reușit dubla după o preluare în centrul careului și un șut fără șansă pentru nefericitul lui Dinamo, cu poartă tot mai mare pe final.
Se termină 0-4, după două reprize cu contrast puternic. Urmează zile de suferință și rivalitate scrâșnită.
Clasament grupa B a Cupei României
Desfășurarea meciului Dinamo - FCSB 0-4
- Click AICI pentru statistici
- 18.746 de fani (cifră oficială) sunt prezenți pe Arena Națională
- Au marcat: Băluță 56, Luis Phelipe 70, Ștefănescu 81, 88
min. 90+2: Final de meci!
min. 88: GOOL FCSB! Marius Ștefănescu reușește dubla. Extrema roș-albastră a preluat o minge în mijlocul careului și a șutat excelent, fără nicio șansă pentru portarul lui Dinamo
min. 85: Luis Phelipe trage de la 16 metri, dar Golubovic reține.
min. 81: GOOL FCSB! Marius Ștefănescu își trece și el numele pe lista marcatorilor. Băluță a dat din nou un assist, o pasă de 40 de metri, în diagonală. Ștefănescu a prins mingea la 20 de metri de poarta lui Golubovic, a intrat în centru și a șutat cu stângul, la colțul scurt, de la 15 metri. Golubovic nu a avut nicio șansă.
min.80: În continuare Dinamo nu reușește să-și creeze ocazii. „Câinii” nu găsesc drumul spre poarta lui Târnovanu, fiind blocați de jucătorii de la FCSB.
min. 70: GOOL FCSB! Băluță a preluat o minge de la 60 de metri de poarta adversă și a început o acțiune personală. Apoi a pasat excelent, vertical, printre fundașii lui Dinamo. Luis Phelipe s-a infiltrat excelent, l-a driblat pe Golubovic și a trimis în poarta goală
min. 68: Ocazie uriașă pentru Dinamo. Baba Alhassan a pasat slab înapoi. Târnovanu a ajuns la limită înaintea lui Selmani și a repins. Mingea a ajuns la Olsen, care a șutat plasat, de la 15 metri. Dar Alhassan și-a răscumpărat greșeala și a respins cu capul, din fața porții goale
min. 66: FCSB face trei înlocuiri. Baba Alhassan, Edjouma și Luis Phelipe intră și ies Șut, Bîrligea și Tănase
min. 60: Dinamo a făcut patru schimbări. Au intrat Costin, Luna, Bani și Mărginean și au ieșit Sivis, Boateng, Politic și Cîrjan.
min. 56: GOOL FCSB! Alexandru Băluță deschide scorul pe Arena Națională. După o acțiune pe partea stângă, Tavi Popescu a pasat pe jos în careu. Mingea a ajuns la Băluță, care a șutat din prima, de la 11 metri. În primă fază, Golubovic a respins, dar a făcut-o în față. Băluță a fost pe fază, a sprintat și a ajuns primul la minge, pe care a trimis-o în plasa laterală, de la 6 metri.
min. 52: Arbitrul Radu Petrescu întrerupe meciul după ce fanii lui Dinamo au aruncat mai multe petarde în teren. Una a căzut la doi metri de Târnovanu. Crainicul face apel al ultrași pentru a înceta pentru că la următoarea întrerupere, meciul va fi stopat pentru 10 minute. Jocul se reia imediat
min.46: Start în a doua repriză. Fiecare echipă a făcut câte o schimbare. La FCSB, Octavian Popescu i-a luat locul lui Baeten, iar la Dinamo Opruț a fost schimbat cu Homawoo. În momentul în care anunța înlocuirea de la echipa roș-albastră, crainicul lui Dinamo a avut un mesaj ironic: „„George Becali a operat o schimbare la pauză”.
VIDEO. GSP LIVE: Alberto Boțoghină și Dinu Todoran analizează prima repriză din derby-ul Dinamo - FCSB
min. 45+4: Final de repriză!
min. 45+1: Cea mai periculoasă ocazie la poarta lui Dinamo. FCSB a avut o serie de trei șuturi de la 10-12 metri. Patriche s-a opus la șuturile lui Bîrligea și Băluță, iar Sivis l-a blocat pe Ștefănescu
min. 44: Patriche intervine excelent în marginea careului și îl blochează pe Bîrligea, care voia să-i paseze lui Baeten, care era singur la 11 metri
min. 42: Tănase a avut o nouă acțiune personală, dar a ținut prea mult de minge deși avea soluții de pasă, și a fost blocat.
min.39: O nouă șansă pentru FCSB. După o cursă personală, Florin Tănase i-a pasat lui Marius Ștefănescu. Extrema a șutat de la 14 metri, dar mingea a fost deviată în corner de un fundaș al lui Dinamo
min. 31: Prima ocazie pentru FCSB. Florin Tănase șutează puternic de la 23 de metri, însă mingea s-a dus pe direcția lui Golubovic, care a repsins în corner
min.30: Șut își încearcă norocul de la 20 de metri. Însă șutul său s-a dus mult peste poartă. Nicio emoție pentru Golubovic
min. 25: Și din peluza lui Dinamo se aprind primele torțe
min. 24: Primele avertismente: Mihai Popescu și Boateng au primit cartonașele galbene
min. 19: FCSB a tăiat din elanul lui Dinamo. Campioana ține mai mult de minge, însă nu are ocazii
min. 13: Schimbare la FCSB: Alexandru Băluță a intrat în locul lui Darius Olaru, care s-a dus direct la vestiare
min. 12: Fanii de la FCSB au aprins primele torțe în peluză și au aruncat câteva petarde în teren. De la stație, suporterii au fost rugați să înceteze pentru ca echipa să nu fie sancționată
min. 11: Jocul e întrerupt. Darius Olaru e prăbușit pe gazon și primește îngrijiri medicale. Acesta s-a accidentat sigur, în timpul unui spring, și acuză probleme musculare la coapsa piciorului stâng. Nu mai poate continua și va fi schimbat
min. 10: Prima acțiune a roș-albaștrilor. După un contraatac, Ștefănescu a șutat de la 23 de metri, dar mingea a lovit plasa laterală
min. 7: Dinamo începe curajos meciul, cu un presing agresiv. „Câinii” reușesc să îngreuneze construcția adversarilor și să recupereze mingea în jumătatea adversarlior
min. 5: Cîrjan execută o lovitură liberă de la 25 de metri, dar mingea nu ajunge la niciun dinamovist și iese în afara terenului
min.1: Start! Dinamo a avut lovitura de început
Echipele de start în Dinamo - FCSB
- Față de primul „11” tradițional, Kopic a făcut o singură modificare. Patriche e titular în centrul defensivei, în locul lui Homawoo, care e menajat
- De partea cealaltă, deși Gigi Becali spunea că va juca, dintre titulari, doar Târnovanu, FCSB mizează pe 5 oameni de bază: Târnovanu, Șut, Tănase, Olaru, Bîrligea
Dinamo (4-3-3): Golubovic – Sivis, Boateng, Patriche, Opruț – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Politic, Selmani, Abdallah
Rezerve: Roșca, Licsandru, Soro, Bani, Caragea, Homawoo, Luna, Mărginean, Costin
Antrenor Zeljko Kopic
FCSB (4-1-4-1): Târnovanu - Pantea, M. Popescu, Chiricheș, Panțîru - Șut - Ștefănescu, Olaru, Fl. Tănase, Baeten - Bîrligea
Rezerve: Vlad, Oct. Popescu, Miculescu, Edjouma, Băluță, Musi, Ngezana, Alhassan, Luis Phelipe
Antrenor Elias Charalambous
Stadion Arena Națională
Arbitru Radu Petrescu. Asistenți Vasile Marinescu (ambii din București), Adrian Vornicu (Iași)
Arbitru VAR Marcel Bîrsan. Asistent VAR Adrian Ghinguleac (ambii din București)
Clasamentul live din Grupa B a Cupei României Betano
Ce scenografia a pregătit Dinamo
Înainte de startul partidei, fanii lui Dinamo au afișat un banner pe întreg inelul 1 al Peluzei. Mesajul: „Nu poți regreta calea urmată / Când trăiești tot ce ai visat vreodată”, cu trimitere la faptul că se împlinesc 20 de ani de la înființarea grupului Panzer, o facțiune importantă.
UPDATE 20:40 » Darius Olaru ar putea prinde transferul carierei!
Presa din Scoția scrie că Darius Olaru (26 de ani), mijlocașul ofensiv de la FCSB, a intrat pe lista de transferuri a lui Rangers, echipa la care e legitimat și Ianis Hagi. (Detalii pe larg – AICI)
UPDATE 20:35 » Cum vrea Dinamo să umple Arena Naționala
Spre deosebire de meciul din campionat, interesul fanilor e mult mai mic. Se așteaptă în jur de 18.000 de spectatori, iar în ultimele ore Dinamo a încercat să găsească soluții pentru a umple stadionul. Astfel, sunt foarte multe invitații emise de organizatori pentru meci în ultimele ore pentru a umple Arena Națională pe cât posibil. Sponsori, furnizori, ONG-uri au primit invitații
UPDATE 20:30 » Charalambous a explicat de ce a mizat pe mai mulți titulari
Înainte de meci, antrenorul Elias Charalambous a explicat de ce a decis să mizeze pe mai mulți dintre titulari, deși Gigi Becali anunța că va testa mai multe rezerve.
„Știți foarte bine că suntem interesați de toate competițiile. Cupa e foarte importantă pentru noi. Vrem să începem bine și să câștigăm. O victorie ne va ajuta să mergem mai departe. Cred că aceasta e cea mai bună echipă de start posibilă pentru azi. Sper să ne descurcăm și să câștigăm.
Trebuie să avem grijă de toți jucătorii. Sunt unii, precum Dawa, care au multe meciuri în spate. Și e nevoie să-i mai odihnim. Încercăm să aliniem cea mai bună echipă.
Cred că va fi un meci similar cu cel din campionat. Ambele echipe sunt aproape la fel, iar acum ne știm mai bine. Ne-am analizat reciproc și e mai ușor să găsești soluții după ce ai jucat deja contra unei echipe. Va fi un meci greu, iar detaliile vor face diferența”, a spus Charalambous la TV DigiSport.
VIDEO. Cele două echipe au ieșit pentru a testa gazonul și a lua primul contact cu Arena Națională
UPDATE 19:20 » Cele două echipe au sosit la stadion
Cu o oră și 40 de minute înainte de startul partidei, autocarele celor două echipe au sosit la stadion. Dinamo a sosit prima, în jurul orei 19:05. Apoi, la 15 minute după, a ajuns și autocarul campioanei.
Atmosferă foarte liniștită cu o oră și jumătate înainte de Dinamo - FCSB, sunt foarte puțini suporteri în proximitatea Arenei Naționale.
{{text}}