Al Nassr Riyadh, formația pentru care evoluează Cristiano Ronaldo (39 de ani), a fost eliminată prematur din Cupa Regelui Arabiei Saudite. A fost învinsă pe teren propriu de Al-Taawon, scor 0-1, în optimile competiției.
Cristiano Ronaldo a fost unul dintre „protagoniștii” negativi ai partidei. Starul lusitan a avut șansa egalării la ultima fază, însă lovitura de departajare pe care a executat-o s-a dus peste poarta lui Mailson (28 de ani).
Al Nassr, OUT din Cupa Regelui
Ronaldo a trecut în ultimele zile prin clipe foarte grele. Georgina Rodriguez, partenera lui, a fost internată din cauza unei pneumonii. În ciuda acestor probleme, Cristiano a fost prezent pe teren la toate partidele echipei lui.
Nu a reușit să-și ajute echipa marți seara, iar Al Nassr a părăsit prematur Cupa Regelui din Arabia Saudită. Ronaldo a început ca titular partida cu Al-Taawon de pe teren propriu.
Iar gazdele au dominat ostilitățile. Formația lui Stefano Pioli (59 de ani) a pedalat în zadar, iar golul a venit chiar în poarta ei. Waleed Al Ahmad (25 de ani) a dat lovitura pe King Saud University Stadium în minutul 71.
Gazdele au forțat egalarea și au atacat în valuri, fiind răsplătite chiar la ultima fază cu o lovitură de la 11 metri. Cristiano Ronaldo a „arestat” mingea și și-a așezat-o pe punctul cu var, însă șutul său s-a dus peste poarta lui Mailson, iar Al Nassr Riyadh a mai ratat un trofeu în acest sezon.
„Fiecare provocare este o oportunitate de a crește”, a fost mesajul pe care l-a postat CR7, pe rețelele de socializare în urma acestei partide.
Primul trofeu fusese pierdut în urmă cu două luni, atunci când venise și ultimul eșec al echipei. Pe 17 august, Al Nassr pierdea în fața lui Al-Hilal, în Supercupa Arabiei Saudite.
Pentru Al Nassr urmează derby-ul cu liderul neînvins Al-Hilal, programat vineri, 1 noiembrie, de la 20:00. Rămâne de văzut cum va reacționa starul portughez după acest moment complicat.
{{text}}