Cristi Chivu, dezvăluire cutremurătoare: „A trebuit să fac un transplant de la un cadavru” + Ce ar cere unui club din România ca să vină antrenor

Cristi Chivu a vorbit peste două ceasuri la o întâlnire online cu peste 40 de cursanți la Sports Business Academy, cel mai viu proiect de marketing sportiv din România. Fostul căpitan al „tricolorilor” a descris momentele delicate din carieră și a explicat de ce a veni să antreneze în țară nu intră acum pe agenda lui

Cristi Chivu a fost invitat special marți seara, online, la cursurile Sports Business Academy, proiectul de marketing gestionat de Cristian Gheorghe, fostul manager de la Sportul Studențesc din anii 2000.

În fața a peste 40 de „studenți” din promoția 2024, fostul căpitan al naționalei a vorbit aproape două ore despre momentele importante din viața și cariera sa.

Gazeta a avut privilegiul de a asista la întâlnirea de gală și vă prezintă noi amănunte din discursul lui Chivu, după o primă parte în care am adunat pentru public mărturiile lui Cristi despre începuturi, drama pierderii tatălui său și parcursul tumultos pe traseul Reșița – Craiova – Amsterdam – Roma – Milano.

Vizita-surpriză a Adelinei în spital: „Tu ești ca Ana a lui Manole!”

Un pasaj aparte în apariția lui Chivu l-a constituit momentul de cotitură produs în ianuarie 2010, când, într-un meci Chievo - Inter, s-a ciocnit violent cap în cap cu Sergio Pellisier. Rezultat: fractură de craniu, accidentare gravă care-i va grăbi retragerea de la națională (2011) și de pe teren (2014).

„Am avut noroc să mă aflu într-un oraș, Verona, unde exista un centru de neurochirurgie avangardist, ceea ce a însemnat o salvare pentru mine la vremea respectivă. A trebuit să învăț de la zero să merg, să alerg, n-aveam puncte de reper, cădeam. Să dai cu capul în minge devenea foarte complicat”, și-a amintit Chivu despre perioada dramatică trăită în urmă cu aproape 15 ani.

Și a relatat un episod emoționant, în premieră: „Eram în spital, abia mă mișcam, iar capul meu - bandajat și plin de copci. A venit soția în vizită și m-a comparat cu Ana a lui Manole! «Tu o să-ți revii repede și, pentru că ai suferit această accidentare, o să câștigi Liga Campionilor cu Inter». Karma! Asta se va și întâmpla, iar când te gândești acum te și bufnește râsul”.

În vara lui 2010, cu Chivu revenit miraculos pe gazon după trei luni, Interul obținea celebra triplă titlu – Cupa Italiei – Liga Campionilor.

Nebunia a fost că i-am promis lui Mourinho că voi fi înapoi pe teren după două-trei luni. Și am ținut mult să-mi respect cuvântul!

Cristi Chivu, la Sports Business Academy

De la complicații la mers la provocări sportive: „Am alergat deja un semimaraton”

Iar necazul care a pus capac la toate avea să fie, în 2012, ruptura fasciei plantare de la piciorul drept, elementul care susține arcul tălpii. „Am suportat patru operații, să văd dacă mă mai pot întoarce pe teren. E o zonă slab vascularizată și ajunsesem în punctul în care nici nu mai puteam merge fără durere. A trebuit să fac și un transplant de la un cadavru. Dar, până la urmă, am fost nevoit să mă retrag mai devreme decât mi-aș fi dorit la 33 de ani și jumătate”, a relatat Chivu.

A mai povestit: „Medicii mi-au spus că, în materie de sport, voi mai putea practica doar schiul, fiindcă piciorul intră în clăpari și nu există contact direct cu solul. Am progresat însă în timp, reușesc să fac multe lucruri, am alergat inclusiv un semimaraton”.

„Ne-a fost greu să ne adaptăm la viața din România”

„Mi-am acceptat soarta și mă pregătisem mental pentru momentul retragerii, fiindcă era la mijloc o accidentare serioasă. Atunci când ai o problemă medicală, ți-e mai ușor să accepți încheierea carierei, știind că nu mai exista o altă soluție”, a mai explicat Chivu.

Apoi a motivat de ce a ales să se stabilească în Italia după finalul carierei: „M-am întors cu familia în România, dar ne-a fost greu să ne adaptăm. Înainte, veneam acasă de vreo două ori pe an, însă era diferit să stăm aici permanent. A fost frumos o săptămână, dar viața cotidiană cu care mă obișnuisem în 18 ani peste hotare nu mi se potrivea în țară. Nici fetele nu s-au adaptat, așa că am decis să ne întoarcem în Italia. Suntem legați în continuare de România, avem acolo părinții, venim destul de des, dar am ales să trăim la Milano”.

„M-am apucat de antrenorat fiindcă-mi era rușine de Ferguson”

Și, înainte de a intra în explicațiile carierei de antrenor, o mărturisire specială despre „tricolori”: „Naționala îți oferă o motivație mai mare decât la club. Eu așa am simțit. Abia așteptam să vin la lot, un moment care mă încărca cu o energie fantastică. Nici măcar emoția de la finala Ligii Campionilor n-a depășit trăirile de la reprezentativa României”.

La club intri la un moment dat pe pilot automat și ești plătit să faci anumite lucruri. E un mecanism care riscă să-ți taie din motivație. Dar la națională e întotdeauna ceva special

Cristi Chivu, la Sports Business Academy

Apoi, Chivu le-a vorbit cursanților SBA despre alegerile de după sfârșitul poveștii de jucător: „M-au chemat cei de la Sky și Fox să lucrez pentru ei ca analist, dar nu mi-a plăcut niciodată să lovesc în colegi. E ușor să stai pe canapea și să-ți dai cu părerea”. A preferat să o apuce pe calea băncii tehnice.

Descrie cum s-a decis: „Activam ca observator UEFA, mergeam la multe partide din Champions League și ajungeam să stau la masă cu somități ca Ferguson sau Moyes. Eram singurul necalificat într-un grup de antrenori imenși. Din respect și de rușine, am decis să fac școala la Coverciano”.

„N-am spus niciodată «nu» unei colaborări cu o echipă din România sau cu FRF”

Au urmat șase ani în Academia lui Inter, inclusiv un titlu cu trupa Primavera: „Mi-a plăcut să lucrez cu copii, să coordonez un staff, să învăț lucruri. Am devenit mai deschis, mai comunicativ.

Dar acum vreau să fac pasul următor în carieră, să văd dacă sunt în stare să-mi transpun ideile și experiența la nivel de seniori. Mi-am dat șase ani să ajung la un anumit nivel. Dacă nu-mi iese, pa și la revedere! Mă apuc de altceva”.

„Ce ar trebui însă să ofere un club din România pentru a deveni interesant pentru antrenorul Chivu?”, vine o întrebare din public. „N-am spus niciodată «nu» unei eventuale colaborări cu o echipă din România sau cu FRF. Nu mă închipui un mare tehnician, dar vreau să-mi aleg pașii cu grijă.

Ambiția de a duce mai departe ce am început în Italia e mai mare decât disperarea de a antrena. Nu știu dacă greșesc renunțând la anumite oportunități și mă gândesc uneori dacă fac bine sau rău. Dar ce se poate construi în România?”, a venit răspunsul lui Chivu.

Și finalul descurajant pentru cei care vor să-l magnetizeze pe Cristi către Liga 1: „În România, cluburile trebuie să aibă oameni responsabilizați pe funcții și să răspundă pentru ceea ce fac. E complicat să crești și să atingi niște obiective dacă există patroni care doar ei centrează, dau cu capul și curăță echipamentul. Nu critic.

Sunt de apreciat oamenii care aduc bani de acasă și țin vii speranțele suporterilor, dar, ca să construiești ceva durabil, e nevoie de mai mult profesionalism. E nevoie de oameni capabili să facă lucrurile astea, de o structură și o bază care nu pot fi implementate peste noapte. Și, până la urmă, e vorba despre transmiterea unei mentalități pe care toți ar trebui să o aibă”.