Dinamo - FCSB 0-4, derby-ul din Cupa României Betano, a oferit o atmosferă încinsă, presărată cu mesaje ironice ale galerie dinamoviste pentru rivalii roș-albaștri și marcată de o scenografie spectaculoasă la începutul meciului # „Câinii” au trecut de la extaz la agonie, plecând acasă cu 10 minute mai devreme, imediat după ce oaspeții au făcut 3-0 prin Marius Ștefănescu, în minutul 81.
După ce FCSB a câștigat cu 2-0 în urmă cu o săptămână și jumătate, în Liga 1, duelul s-a repetat în Cupa României. Nu au mai fost 45.000 de fani pe Arena Națională, ci doar 18.746 (oficial). Ambele meciuri au avut-o pe Dinamo gazdă.
Atmosferă încinsă la Dinamo - FCSB 0-4
„Nu pot regreta calea urmată / Când trăiești tot ce ai visat vreodată” a fost primul mesaj apărut pe stadion. Brigada Panzer, din PCH, a împlinit 20 de ani de la înființare și a realizat o scenografie spectaculoasă care a fost însoțită de mesaj.
Aceeași brigadă a mai afișat un mesaj pe Arenă, în repriza a doua: „Panzer: 20 de ani cu steagul pe stadion / Nu ascuns prin dulap sau balcon”.
VIDEO. Scenografia realizată de fanii dinamoviști la derby-ul cu FCSB
Galeria celor de la FCSB a răspuns printr-un arsenal de torțe și petarde. Materialele pirotehnice au zburat inclusiv pe gazon și au creat o perdea de fum.
La pauză a venit o ironie și din partea crainicului lui Dinamo. Pe tot stadionul s-a auzit „George Becali a operat o schimbare la pauză”, după ce Tavi Popescu a intrat în locul lui William Baeten.
VIDEO. Show pirotehnic oferit de galeria roș-albaștrilor în derby
Dinamoviștii au plecat mai devreme acasă
Extazul dinamoviștilor s-a pierdut ușor-ușor cu trecerea timpului și cu golurile venite în poarta lui Golubovic. Băluță a deschis scorul, Luis Phelipe a făcut 2-0, iar Ștefănescu a reușit o „dublă” pe final.
După golul de 3-0 al celor de la FCSB, suporterii lui Dinamo au început să plece de pe stadion, în minutul 81.
{{text}}