Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   DINAMO - FCSB 0-4

7 momente inedite surprinse de GSP la derby-ul Dinamo - FCSB » Gestul lui Darius Olaru de după accidentare și ironia supremă de la tribuna 1

Articol de Marius Mărgărit, Cristi Preda (foto), George Nistor   —  joi, 31 octombrie 2024

Derby-ul Dinamo - FCSB 0-4, din Cupa României Betano, disputat în prezența a 18.746 de spectatori pe Arena Națională, a oferit momente inedite, atât pe teren cât și în tribune.

Nu au lipsit mesajele sarcastice, tensiunea, dar și golurile care au descătușat atmosfera unei seri de miercuri, de la final de octombrie.

GSP vă prezintă 7 instantanee unice din meciul ce trebuia să însemne pentru galeria dinamovistă revanșa înfrângerii din urmă cu zece zile, din campionat. Agonia, extazul și ironia au venit în completarea golurilor marcate de Alex Băluță (56'), Luis Phelipe (70') și Marius Ștefănescu (81', 88').

1. Brigada Panzer, la 20 de ani


Scenografia „câinilor” a avut o tematică aparte în derby-ul Dinamo - FCSB. Facțiunea Panzer, una dintre cele mai importante ale suflării alb-roșii, a sărbătorit 20 de ani de la înființare. „Nu poți regreta calea urmată / Când trăiești tot ce ai visat vreodată” a fost mesajul peluzei ce a însoțit cele trei secvențe reprezentative pentru ultrasul ajuns astăzi la maturitate: copilăria și visul de a-și urma echipa, primul meci pe „Ștefan cel Mare”, respectiv marele moment al Derby-ului de România jucat pe Arena Națională.

„20 de ani cu steagul pe stadion / Nu ascuns prin dulap sau balcon”, a mai afișat grupul care compune peluza dinamovistă.

În schimb, cei de la FCSB au răspuns cu un singur banner reprezentării rivalilor: „Fotbal doar în vise jucați, cu coregrafii printate la derby-uri vă prezentați”.

+15 Foto
Dinamo - FCSB, un derby al fumigenelor și petardelor. Foto: Cristi Preda, GSP

2. Derby cu scutire și peluza „Gașca Zurli”

Un moment amuzant a avut loc în startul partidei, când o fetiță dinamovistă de la tribuna 1 a arborat un tricou cu un mesaj pe cât de direct, pe atât de simpatic.

Peluza Nord = Gașca Zurli. Mesaj ironic la derby. Foto: Cristi Preda, GSP

A asemănat Peluza Nord cu Gașca Zurli și i-a trimis pe roș-albaștri în Orășelul Copiilor, binecunoscutul parc de distracții al Capitalei.

Ultraseria se învață de mic. Dinamoviștii o știu cel mai bine.

Pui de „câine”, cu puțin timp înaintea fluierului de start din Dinamo - FCSB. Foto: Cristi Preda, GSP

3. Darius Olaru s-a bucurat alături de Luis Phelipe la gol

În minutul 13, Darius Olaru a acuzat o accidentare musculară, iar Alex Băluță, cel ce avea să devină MVP-ul partidei, i-a luat locul în teren.

Căpitanul campioanei României este suspect de ruptură, însă a preferat să rămână alături de colegii săi pe bancă. La golul marcat de Luis Phelipe s-a ridicat și s-a bucurat alături de extrema din Brazilia.

+15 Foto
Dinamo - FCSB, un derby al fumigenelor și petardelor. Foto: Cristi Preda, GSP

4. Ce-ar fi fost dacă: Ionuț Panțîru vs. Florentin Petre

Secundul Florentin Petre a fost cel care a dat indicații în lipsa lui Zeljko Kopic, suspendat după eliminarea de la Sibiu, cu Hermannstadt.

Într-unul dintre cadre, simbolul lui Dinamo îi oferă mingea lui Ionuț Panțîru pentru a executa autul. Cei doi ar fi putut fi adversari direcți pe teren dacă nu i-ar fi despărțit două decade.

Fotbalul și timpurile sale de neînțeles...

Ionuț Panțîru vs. Florentin Petre, un duel greu de imaginat. Foto: Cristi Preda, GSP

5. Vlad și Ngezana, antrenament după meci

Fluierul de final a coincis cu pătrunderea pe gazon a preparatorului fizic Thomas Neubert și a „clienților săi”, de data aceasta Andrei Vlad și Ngezana.

Cei doi au urmat alergări ușoare, sprinturi cronometrate și ture de teren pentru a-și intra în ritm în lipsa minutelor.

Dacă portarul a șomat în ultima vreme, fiind preferat Ștefan Târnovanu, stoperul sud-african încă nu este la capacitate optimă după accidentarea survenită la finalul lunii trecute.

6. Cătălin Cîrjan, nemulțumit că nu a dus tot derby-ul

Mijlocașul responsabil cu creația în tabără „câinilor” nu a fost integralist nici de această dată. În minutul 60, i-a lăsat locul lui Mărginean.

Cîrjan a bifat toate minutele în doar patru partide în acest sezon, aspect ce îl nemulțumește vădit. În momentul schimbării, a plecat capul a neputință, după un joc în care așteptările au fost mari.

7. Arena Națională, învăluită în alb

Au fost nelipsite bombardamentele și marea de fum pe cel mai mare stadion al Bucureștiului. Cele două galerii au folosit torțe, petarde și fumigene în mare parte din timp, însă Radu Petrescu nu a exagerat cu întreruperi lungi.

Se apropie iarna încet-încet. Un alb care prevestește ceața cu care se vor confrunta multe arene ale României.

Dinamo - FCSB, un derby al fumigenelor și petardelor. Foto: Cristi Preda, GSP
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.