Jose Romera (37 de ani), fostul fundaș dreapta al lui Dinamo, se află chiar în epicentrul DANA, care a provocat daune incredibile în Valencia și peste 140 de decese. Într-un dialog cu Gazeta Sporturilor, ibericul a povestit care e situația la fața locului.
Spaniolul, unul dintre cei mai apreciați străini care au trecut recent pe la Dinamo, continuă să joace fotbal în țara natală. E legitimat la CD Utiel, din liga a treia spaniolă. Micuțul orășel din Comunitatea Valenciană a fost primul loc în care furtuna DANA a lovit și cel mai afectat.
Jose Romera, din epicentrul furtunii DANA, pentru GSP.ro: „Noi am avut noroc”
Într-un dialog cu GSP.ro, Jose Romera a povestit că a avut noroc în momentul în care a venit furtuna, pentru că se afla în alt oraș, Requena, la doar 10 minute de Utiel. Și povestește care e situația în zonă.
„Adevărul e că a fost cumplit. Acum încep să apară tot mai multe informații despre daunele materiale și despre decese. Încă e lume dată dispărută.
Eu și familia mea, mulțumim lui Dumnezeu!, suntem bine. Nu prea avem semnal la internet și la telefon, doar în anumite zone. Iar de azi dimineață nu avem nici apă potabilă. Sunt multe drumuri distruse și multe străzi inundate. Sunt oameni care nu s-au putut întoarce acasă, dorm în mașini. E un adevărat dezastru.
Noi suntem în Requena, la 10 minute de Utiel, care a fost zona cea mai afectată de furtuna DANA. Și orașul nostru a fost foarte afectat. Sunt multe străzi inundate, poduri distruse, case inundate. Noi suntem bine. La noi nu a ajuns apa pentru că suntem într-un loc mai înalt”, a spus Romera pentru Gazeta Sporturilor.
Jose Romera în perioada în care evolua pentru Dinamo / Foto: Imago ImagesPrintre persoanele dispărute se află, conform autorităților, și 16 cetățeni români, alte șase fiind depistate de salvatori în această dimineață.
{{text}}