Cei de la Real Madrid au decis să facă o donație în valoare de un milion de euro pentru a-i ajuta pe cei afectați grav de inundațiile care au lovit puternic sud-estul Spaniei, în special orașul Valencia.
Locuitorii din sud-estul Spaniei trec prin momente de-a dreptul apocaliptice. Miercuri, 30 octombrie, o furtună foarte puternică a lovit fără milă, lăsând numeroase famili fără acoperiș deasupra capului.
Joi, numărul oficial al decedaților ajungea la 158, iar foarte multe persoane sunt de negăsit. Toate partidele profesioniste și de amatori care ar fi trebuit să se dispute în acest weekend au fost amânate. Este și cazul meciului Valencia - Real Madrid, care ar fi trebuit să se joace sâmbătă.
Real Madrid, donație de un milion de euro pentru victimele din Valencia
Într-un comunicat oficial, câștigătoarea Ligii Campionilor a anunțat că vine în ajutorul victimelor cu suma de un milion de euro.
„Fundația Real Madrid și Crucea Roșie au lansat astăzi o campanie de strângere de fonduri care vizează sprijinirea celor afectați de furtună.
Real Madrid a decis să susțină această campanie cu donația de un milion de euro pentru a ajuta numeroasele familii care se află într-o situație critică și au nevoie de tot ajutorul și solidaritatea noastră”, apare în comunicatul Realului.
„Dincolo de amânări, fotbalul spaniol a dorit să îşi arate solidaritatea cu cei afectaţi şi, în special, cu rudele celor care au murit în această catastrofă naturală”, a anunțat Federația Spaniolă de Fotbal.
Adevărul e că a fost cumplit. Acum încep să apară tot mai multe informații despre daunele materiale și despre decese. Încă e lume dată dispărută. Eu și familia mea, mulțumim lui Dumnezeu!, suntem bine. Nu prea avem semnal la internet și la telefon, doar în anumite zone. Iar de azi dimineață nu avem nici apă potabilă. Sunt multe drumuri distruse și multe străzi inundate. Sunt oameni care nu s-au putut întoarce acasă, dorm în mașini. E un adevărat dezastru.
Jose Romera, fostul fundaș dreapta de la Dinamo
{{text}}