Maestrul și rivalul genial al lui Constantin Brâncuși a surprins ritmul sportului: „Atleții să iasă din piatră! Sunt deja acolo”

Cu o viziune unică asupra corpului uman, și-a transformat pasiunea pentru mișcare în artă, capturând forța și grația atleților în sculpturi care par să respire și să trăiască. Atât de precis încât a fost și acuzat de fals. Gazeta Sporturilor prezintă încă un episod din seria „Artă și Sport”. Pentru prima dată un sculptor: Auguste Rodin (1840-1917).

Născut în 1840, într-o familie modestă de la marginea Parisului, Auguste Rodin a fost un copil introvertit care s-a refugiat în desen încă din primii ani.

Rodin a avut dificultăți academice în copilărie, fiind respins în repetate rânduri de Școala de Arte Frumoase, dar în ciuda condițiilor vitrege și a repetatelor eșecuri, prin perseverență maniacală, Rodin și-a dezvoltat singur partea artistică: în primul rând, a căutat proiecte care să-i permită să studieze în detaliu corpul uman.

Această fascinație pentru fizionomie și sport a modelat un ansamblu de lucrări care avea să surprindă esența puterii și vulnerabilității umane.

Toate cunoștințele aveau să prindă viață în operele sale, combinând forța, mișcarea și complexitatea emoțională.

Se spune că Rodin a observat îndeaproape luptători, dansatori și gimnaști, încorporând robustețea și flexibilitatea acestora în figurile pe care avea să le cioplească din piatră sau să le modeleze în lut.

Printre cele mai importante opere din registru se numără „Gânditorul”, „Omul care merge” sau „Burghezii din Calais”.

„În fiecare mișcare există un ritm, o bătaie. Să capturezi asta în piatră înseamnă să înțelegi spiritul atletului”

Rodin afirma deseori că trupul uman, în special în mișcare, era „un limbaj de sine stătător”.

El credea că arta ar trebui să dezvăluie sufletul prin expresia fizică, găsind adesea inspirație în luptele și triumfurile observate în sport. Fascinația lui Rodin pentru corpul atletic nu s-a limitat doar la observație.

A colaborat cu atleți adevărați, reliefând musculatura și rezistența acestora. Unele dintre cele mai faimoase lucrări ale sale reflectă admirația lui față de frumusețea pură a formei umane.

De exemplu: „Omul care merge” este un studiu al mișcării, surprinzând o figură aflată în plin pas, fiecare mușchi părând să răspundă unei forțe invizibile.

Perfecțiune. Controversa „Vârsta de bronz” și acuzațiile de fals

Prima sculptură importantă a lui Rodin, „Vârsta de bronz” , a stârnit o mare controversă în urmă cu două secole: era atât de realistă încât Rodin a fost acuzat că a folosit un mulaj direct de pe corpul unui model.

Cu toate că acuzațiile au fost retrase, experiența l-a marcat profund pe Rodin și l-a determinat să fie mai atent în modul de prezentare a artei sale. Totodată, evenimentul a fost și cel care a atras atenția lumii asupra obsesiei sale pentru realism și formă fizică.

Le las să iasă din piatră; ele sunt deja acolo, doar că au nevoie de ajutor să iasă la lumină.

- Auguste Rodin

Dedicarea lui Rodin de a ilustra forma fizică i-a adus numeroase premii, deși a fost criticat în primii ani ai carierei pentru metodele și tematica sa neconvenționale.

7.000este numărul aproximativ de lucrări create de Rodin de-a lungul anilor

Totuși, mai târziu, cariera sa a presupus expoziții la Paris, Londra și pe întregul continent.

Încorporându-și pasiunea pentru atletism și mișcare, Rodin a schimbat pentru totdeauna felul în care privim relația dintre corpul uman, artă și expresia fizică.

Boxul ca experiment

Rodin avea o fascinație pentru formele atletice și dinamica lor, iar unul dintre modelele sale preferate era un boxer francez cunoscut, care și-a petrecut ore întregi pozând ca model pentru sculptor.

Rodin a invitat mai mulți prieteni la studioul său și i-a surprins pe toți cu o mică demonstrație, unde i-a cerut boxerului să se miște și să adopte poziții de luptă, pentru a ilustra „forța latentă” pe care dorea să o surprindă în operele sale.

Rodin - Brâncuși, un fel de Dinamo - Steaua

Deși nu era o „competiție” sportivă în sensul clasic, relația sa cu tânărul sculptor Brâncuși a fost marcată de o dinamică intensă, asemănătoare unei rivalități sportive.

Brâncuși, care a lucrat o vreme sub îndrumarea lui Rodin, a preluat elemente stilistice și de compoziție, dar a căutat să-și dezvolte un stil propriu, inspirat și din dorința de a depăși maestrul.

Se crede că acest context competitiv a stimulat creativitatea și motivația ambilor artiști.

Fascinat de gimnaști

Rodin era cunoscut pentru faptul că observa adesea gimnaști, oameni care executau exerciții fizice complexe, fiind fascinat de modul în care corpul uman se transforma în mișcare.

A invitat de mai multe ori gimnaști la studioul său pentru a-i observa și pentru a captura, prin schițe rapide și sculpturi preliminare, mișcările lor agile, reușind astfel să transpună în bronz o flexibilitate aproape imposibil de atins în sculptură.

Auguste Rodin nu era cunoscut ca un sportiv activ în sensul tradițional, dar avea o viață activă: Rodin practica unele sporturi, printre care înotul, care îl ajutau să se mențină în formă.

Când Rodin a murit, în 1917, a lăsat prin testament instrucțiuni clare ca „Gânditorul” să fie așezat deasupra mormântului său din Meudon, iar funeraliile să fie cât mai modeste.

Cu toate acestea, lucrările administrative pentru ridicarea monumentului au durat mai mult decât se aștepta, ironic - pentru că asta se întâmpla și cu proiectele lui Rodin pe parcursul vieții.

O ceremonie extravagantă a fost organizată în locul înmormântării simple, neconformă cu dorințele lui Rodin: i-a adus totuși un omagiu extraordinar pentru o viață dedicată artelor și sportului, un simbol al forței și al luptei pe care le-a venerat prin arta sa.