Fotbal   •   Liga 1   •   TRAGEDIE

Fosta speranță a Universității Craiova a murit în urma inundațiilor devastatoare din Spania

Gabriel Socol

Articol de Adrian Duţă   —  vineri, 01 noiembrie 2024

Gabriel Socol, fost campion la juniori cu Universitatea Craiova, a murit în Spania, după inundațiile devastatoare din Valencia, la vârsta de 51 de ani.

Fostul jucător al echipei de juniori de la Craiova a fost prins sub ape în garaj, alături de soția și fiica lui, potrivit site-ului craiovean lupamea.ro.

Gabi Socol, fost campion la juniori cu Universitatea Craiova, a murit în urma inundațiilor din Valencia

„Pierderea unei persoane dragi este, fără îndoială, una dintre cele mai triste și emoționante încercări ale vieții. Gândurile trimise celor apropiați în momentele grele sunt un mod sincer de a ne exprima regretul și sprijinul în caz de orice nevoie.


Conform celor mai recente date, făcute publice, din păcate, printre persoanele dispărute în urma inundaţiilor din Spania au fost identificate 3 persoane din comuna Bistreț, sat Plosca (Socol Gabriel, Socol Dana si fetița lor)”, a transmis Comuna Bistreț pe pagina oficială.

Gabriel Socol, jucătorul încercuit

Viorel Iliescu, un apropiat al familiei Socol, a confirmat și el tragedia care a avut loc în Valencia. Gabriel Socol trăia în Spania alături de familie de peste 20 de ani.

„Durere fără margini și o tragedie care ne lasă fără cuvinte! Gabi Socol, fost fotbalist la Universitatea Craiova, și-a pierdut viața alături de soția și fetița sa în inundațiile devastatoare din Valencia. O familie întreagă, distrusă în doar câteva clipe de furia naturii. Cum să poți înțelege o asemenea pierdere?


Gabi a fost mai mult decât un sportiv-a fost un prieten, un exemplu și un om care și-a dedicat tinerețea fotbalului românesc. Acum, numele lui va rămâne o amintire dureroasă pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au prețuit. (...)Cine poate umple golul lăsat în urmă? Dumnezeu să-i aibă în paza Sa pe Gabi, soția și fiica lui.

O tragedie care ne amintește cât de neputincioși suntem în fața destinului”, a transmis Viorel Iliescu pe Facebook.

FOTO/ Tragedie fără margini provocată de furtuna devastatoare din Valencia

+26 Foto
Prima pagină din Marca, 3 noiembrie 2024
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.