Conducerea Universității Craiova și antrenorul Costel Gâlcă nu au ajuns până în această dimineață la un acord privind rezilierea contractului. Este de așteptat ca alb-albaștrii să fie conduși tot de Gâlcă la meciul cu FCSB de duminică seara. O veste bună pentru Bănie este că Alexandru Mitriță s-a refăcut și va fi disponibil pentru duelul contra campioanei.
Zilele lui Costel Gâlcă pe banca Universității sunt numărate. Mihai Rotaru a demarat negocierile privind rezilierea contractului, dar părțile nu au ajuns la un acord până în această dimineață.
Astfel, este foarte probabil ca Gâlcă să îi conducă pe „juveți” și la derby-ul cu FCSB de duminică seara, programat la ora 21:00. În cazul în care ar fi avut deja loc despărțirea de „principal”, pe bancă ar fi stat Dragoș Bon, antrenor din Academia clubului.
Costel Gâlcă se ține tare! Ultimele informații de la negocierile din Bănie
Cum situația contractuală nu i-a fost rezolvată, Gâlcă a condus antrenamentul de vineri și îl va conduce și pe cel de astăzi, în ziua premergătoare partidei.
În orice caz, ruptura dintre Gâlcă și patronul Mihai Rotaru este totală. Instalat în luna aprilie, fostul internațional are un bilanț de 11 victorii, 7 egaluri și 6 înfrângeri în acest mandat.
Răbdarea lui Rotaru a ajuns la final după eșecul de joi din Cupa României, 0-1 cu divizionara secundă Metalul Buzău.
Alexandru Mitriță, disponibil pentru meciul cu FCSB
O veste bună pentru suflarea alb-albastră este faptul că Alexandru Mitriță a depășit problemele care l-au ținut pe tușă în ultimele două partide ale echipei, cu Farul (2-3) și Metalul Buzău (0-1).
Astfel, extrema Universității va face parte din lot contra campioanei, așteptările fiind ca el să înceapă meciul pe bancă și să fie aruncat în luptă la nevoie, probabil în partea secundă.
Mitriță a înscris 7 goluri în acest sezon de campionat, dar nu a mai punctat de pe 30 septembrie, de la ultima victorie internă a alb-albaștrilor, 3-0 cu Unirea Slobozia.
{{text}}