Prim-ministrul Marcel Ciolacu, 56 de ani, candidat la președinția României din partea PSD, l-a arătat cu degetul pe Valeriu Iftime, președintele CJ Botoșani și finanțatorul echipei FC Botoșani, despre care spune că ar avea „7.800 de contracte cu statul român, în valoare de 3 miliarde de euro”, citând astfel datele dintr-un material publicat de Gândul.
Marcel Ciolacu, candidatul la președinție din partea Partidului Social Democrat, a fost invitatul ediției de astăzi a emisiunii „Insider Politic”, de la Prima TV. În cadrul acesteia, a fost chestionat pe seama prezenței Mihaelei Neagu în rândul susținătorilor lui la dezbaterea găzduită de Antena 3.
Într-un material publicat pe Snoop.ro, Mihaela Neagu este supranumită „regina contractelor cu statul”. Sursa citată scrie că firmele familiei Mihaelei Neagu au beneficiat de „peste 1.800 de contracte cu statul”.
HotNews relatează cum Marel Ciolacu, chestionat frontal pe această temă, a susținut că nici el, nici ceilalți lideri ai partidului nu o cunosc pe respectiva femeie de afaceri. Ulterior, președintele PSD a direcționat atenția către Valeriu Iftime, noul președinte al Consiliului Județean Botoșani și, totodată, finanțatorul echipei FC Botoșani, din prima ligă autohtonă.
Marcel Ciolacu îl acuză pe Valeriu Iftime că are „7.800 de contracte cu statul, în valoare de 3 miliarde de euro”
„Am înțeles că nu a fost pe lista de invitați, lucru pe care l-au transmis și colegii mei. S-au dus vreo șase persoane și au invitat-o să nu mai stea în primul rând. Sorin Grindeanu m-a întrebat de vreo trei ori: «Mă, cine este doamna de stă...?», Olguța (n.r. - Vasilescu) m-a întrebat, Mihai (n.r. - Tudose) m-a întrebat...”, a parat Marcel Ciolacu în prima fază, înainte de a adăuga:
„Domnule Zachmann, știți câte contracte cu statul român are președintele Consiliului Județean Botoșani? Domnul Iftime? 7.800 de contracte cu statul român în valoare de 3 miliarde de euro. E membru în biroul politic al Partidului Național Liberal”.
Marcel Ciolacu a citat datele prezentate într-un material publicat vineri de site-ul Gândul, care a scris că „grupul de firme Elsaco, deținut de Iftime și familia sa, are afaceri cu statul de 3 miliarde de euro, prin peste 7.800 de contracte”.
Valeriu Iftime a fost instalat în fruntea filialei PNL din Botoșani în luna februarie. Ulterior, a candidat din partea PNL la poziția de președinte al Consiliului Județean, pe care a obținut-o în urma alegerilor locale.
Valeriu Iftime a rămas implicat și la echipa de fotbal pe care o finanțează. FC Botoșani este ultima în Superligă, cu 12 puncte.
{{text}}