Dinamo se vindecă, e și meritul lui Nicolescu

Când nu e sparring-partner pentru FCSB, Dinamo e capabilă să facă pe dracu'-n patru și să se „planteze” pe 2 într-un campionat al paradoxurilor, unde, aparent, te poți cocoța în vârf chiar și cu un lot de 14-15 jucători de bază și atât. Dacă-și temperează așteptările și nu-și mai încordează mușchii cu adversari din altă ligă, suporterii vor realiza că primesc mult, mult peste ce-și puteau imagina astă-vară.

Locul secund în clasament, pe 3 noiembrie 2024, într-o competiție cu Petrescu, Gâlcă, banii lui Șucu și campioana en titre FCSB, ar fi fost o fabulă puerilă acum câteva luni, când Dinamo era pasată și luată la bani mărunți de Csikszereda în manșa retur a „barajului”.

Sau când, în vară, achizițiile cerute de Kopic întârziau să apară la Săftica.

Cumpătarea cea de pe urmă

În fond, lotul a rămas subțire și-n zilele noastre, numai că a răzbit spiritul! Clubul, adică Nicolescu, s-a abținut și n-a transferat la grămadă - cum uneori a făcut-o în zadar în trecut - l-a redescoperit pe Selmani, a nimerit-o cu Boateng și Olsen, a mutat inteligent cu Opruț, l-a făcut punct fix pe Gnahore și și-a luat și „dirijor” cu sânge tânăr, în persoana lui Cîrjan.

Și-a regăsit identitatea cu Florentin Petre lângă Kopic și a avut cu ea și tribunele, inepuizabila sursa de inspirație pentru generațiile noi de dinamoviști.

Cântecele care l-au înlăcrimat pe locotenentul fidel al lui Kopic s-au auzit chiar și după un 0-6 brutal cu FCSB, semn că suporterii, uneori nejustificat de pretențioși, captivi într-un elitism neconform cu realitatea, au înțeles, în sfârșit, de unde să apuce și cum să se comporte cu versiunea asta New Age a lui Dinamo.

Scepticii vor folosi din nou argumentul unei conjuncturi, al unei alinieri favorabile de planete și probabil că ar fi incorect să fie combătuți. Însuși Ionel Dănciulescu, un părinte spiritual al dinamovismului, susține în studio la Digi, imediat după victoria cu UTA, că „Dinamo are nevoie de mai mult pentru a fi o echipă de play-off”.

Nu cumva e și meritul lui?

Nu-l poți contrazice pe Danciu, dar parcă nici pe Andrei Nicolescu nu-ți mai vine să-l ocărăști la infinit.

Interfață a clubului în ultimul an și jumătate, Nicolescu a fost sacul de box preferat al gloriilor, suporterilor, presei.

I s-a reproșat că-i nepriceput, că joacă la alibi, că transformă clubul într-o corporație depersonificată, că-l sabotează pe Kopic prin reținerea de a întări lotul.

Președintele-administrator și le-a asumat pe toate, a intrat pe un drum cu un singur sens din care era exclus s-o mai poată da la întors.

Excesiv de optimist, și-a jucat constant aceeași carte, a fost incisiv, la limita aroganței uneori - chiar și când nu era cazul s-o facă. Abil, a mutat atenția în altă parte când situația părea că-l strânge cu ușa, cum a fost cazul lecției publice predate crainicului Știucă, devenit brusc centrul existențial al neajunsurilor din club.

Cert e că, la finalul turului, Nicolescu e pe plus. De el depinde cum va gestiona avantajul de pe „tabelă”.

A fi sau a nu fi play-off. A fi sau a nu fi transferuri

Poate termina Dinamo între primele șase după trei sezoane la rând în care a ținut-o din „baraj" în „baraj”? Greu de estimat, deznodământul ține inclusiv de vinilul pe care Nicolescu îl va rula în iarnă în culise.

Obișnuit cu admonestările, numărul #1 de la Dinamo le-o mai poate servi o dată criticilor de serviciu printr-o campanie sănătoasă și coerentă de transferuri, care să înlăture orice dubiu despre veridicitatea poziției ocupate de Dinamo. Și, bineînțeles, să întremeze puțin o bancă mai mereu moale, nedemnă de nivelul celor din teren.

Calitate în loc de cantitate, necesitate, nu risipă. Fără lecții inutile de potență, cum obișnuiau să facă vechii acționari.

Poate-i momentul ca și binefăcătorii de la Renovatio - nu-i o ironie, ci o realitate - să exploateze momentul prielnic și să facă un pas ferm în față.

În traducere liberă, o „injecție” financiară zdravănă pentru aducerea a 4-5 jucători, nu mai mulți, care s-o transforme pe Dinamo într-o pretendentă și mai meritorie la play-off, la un statut mai puțin inconfortabil atunci când trebuie s-o dea parte-n parte cu granzii adevărați.

Câteva cuvinte pentru Kopic

Kopic nu merită omis în toată această ecuație, a valorificat la maximum ce i s-a pus la dispoziție, a zămislit un Dinamo incomod, greu de cucerit acasă și arțăgos, grozav de arțăgos.

Probabil că dinamoviștii își pierduseră speranța că vor mai vedea vreodată un joc modern, dinamic, aerisit, adaptat vremurilor, după atâta amar de timp pierdut, experimente și iluzii cu duiumul. Kopic propune o abordare pozitivă, ofertantă, Dinamo nu plictisește cum a făcut-o timp de un deceniu, sub atâția antrenori!

Nu-i antifotbal, nici „fotbalul-șampanie” la care visează cei idealiști, e tot ce-i trebuie lui Dinamo în perioada aceasta a existenței.

În urmă cu un an, când a preluat echipa, remarcam că, după mult timp, clubul pune în scenă o altă placă în materie de antrenori și nu mai apelează la variantele veșnic la îndemână, arhicunoscute, rulate în exces în interminabile mandate sortite eșecului.

Inclusiv aici e meritul lui Nicolescu, se pare că, un an mai târziu, „afacerea Kopic” i-a ieșit din plin.

Dinamo se vindecă

Când o întreagă lume i-a vestit dispariția, Dinamo se dezleagă încet-încet de demonii trecutului. Probabil că acel club glorios din poveștile nostalgicilor va mai rămâne o perioadă în cufărul amintirilor, dar actualul Dinamo, ieșit anchilozat și buimac din infern, e pe drumul corect spre însănătoșire.