Lionel Messi (37 de ani) a pierdut dramatic azi-noapte în playoff-ul din MLS, 1-2, după ce echipa sa, Inter Miami, a condus cu 1-0 în disputa cu Atlanta United. Golul venit în ultimul minut al partidei a schimbat însă complet soarta calificării.
Messi și compania câștigaseră primul meci din optimi, 2-1, și aveau nevoie de încă un succes pentru a avansa în sferturi. Au fost aproape de această reușită, dar totul s-a năruit pe final, după un gol venit în minutul 90+4.
În urma victoriei de azi noapte a celor de la Atlanta United, duelul va merge în decisiv, pentru a se stabili cine va avansa în faza sferturilor.
Messi și Inter Miami, înfrângere dramatică în MLS
Leo Messi a făcut un nou meci foarte bun în tricoul celor de la Inter Miami, dar nu a reușit să își ajute echipa să avanseze în faza următoare a competiției.
Inter Miami, cu avantaj după primul meci, a deschis scorul în minutul 40, după ce David Martinez a profitat de o gafă a portarului advers.
Totul părea că merge în favoarea echipei lui Messi și Suarez, dar partida a luat o turnură neașteptată. În repriza secundă, Atlanta, contrar cursului jocului, a restabilit egalitatea. Derrick Williams a făcut 1-1 în minutul 58, iar înainte de final Messi a luat la țintă transversala, direct din corner, fără să aducă golul victoriei și calificării pentru echipa sa, care s-a văzut învinsă.
Rezumat video Atlanta United - Inter Miami 2-1
Atlanta a dat lovitura pe final. Mai întâi a lovit transversala în ultimul minut al timpului regulamentar, iar până la urmă a înscris pentru 2-1, Xande Silva profitând de o greșeală în defensivă a lui Inter Miami.
La finalul partidei, lui Messi nu i-a venit să creadă cum s-a sfârșit confruntarea și a fost văzut părăsind terenul extrem de nervos, alături de Jordi Alba. Superstarul argentinian a gesticulat în timp ce intra pe tunelul de la vestiare.
După acest meci dramatic, totul se va decide în întâlnirea a treia, care va avea loc pe terenul celor de la Inter Miami, pe 10 noiembrie, de la ora 3:00.
{{text}}