Dennis Man (26 de ani) are un sezon extraordinar la Parma, în Serie A, atrăgând de mai multe ori atenția italienilor cu evoluțiile sale. Românul a fost în dese moment apreciat, iar recent a fost inclus într-un top al celor mai periculoși jucători din Serie A.
Internaționalul român este pe val în Italia și are după primele 10 etape din Serie A trei goluri reușite și două pase decisive.
Totodată, Man este unul dintre jucătorii care și-a creat și cele mai multe ocazii de a marca, 23, motiv pentru care italienii l-au inclus într-un top al celor mai periculoși fotbaliști din prima ligă italiană.
Dennis Man, al doilea cel mai periculos jucător din Serie A
Cu 23 de ocazii importante de gol, Dennis Man este al doilea în clasamentul celor mai periculoși jucători din Serie A, după fundașul lui Inter, Federico Dimarco (32 de ani), potrivit Parma Live.
Sursa citată a mai notat faptul că ultimele 5 goluri ale lui Dennis Man, în Serie A și Serie B, au fost toate marcate pe teren propriu, în timp ce ultima reușită în deplasare datează din 19 ianuarie 2024, împotriva Sampdoriei.
Dennis Man are din nou șansa de a marca în Serie A luni seara, de la ora 19:30, atunci când Parma primește pe teren propriu vizita celor de la Genoa. După acest meci, Man va mai avea o partidă în Italia, sâmbătă, pe 9 noiembrie, de la ora 16:00, cu Venezia, înainte de a reveni în România pentru ultimele meciuri din Liga Națiunilor, cu Kosovo (15 noiembrie) și Cipru (18 noiembrie), ambele programate pe Arena Națională.
Sub tricolor, în primele meciuri din Liga Națiunilor, Dennis Man a înscris de două ori, câte un gol în victoriile cu Kosovo (3-0) și Cipru (3-0), din deplasare.
15milioane de euro este cota de piață a lui Dennis Man, potrivit Transfermarkt
Dennis Man se aseamănă cu Douglas Costa, are un mix de tehnică și imaginație. Are nevoie de continuitate. Mihăilă este rapid și atacă bine spațiile, într-un fel anume îmi aduce aminte de Mkhitaryan la început, când l-am lansat la Șahtior
- Mircea Lucescu, selecționer România
{{text}}