International   •   Stranieri   •   PRESTAȚII

Două goluri! Cum s-au descurcat astăzi jucătorii monitorizați de Mircea Lucescu

Marius Marin, foto: X

Articol de Romeo Ene   —  duminică, 03 noiembrie 2024

Zi plină pentru stranieri astăzi. Unii au convins, alții nici măcar n-au fost în lot. Remarcații zilei au fost Radu Drăgușin (22 de ani), cu o , și Marius Marin (26 de ani), cel care a marcat în premieră pentru Pisa în acest sezon de Serie B. Un gol de 3 puncte a marcat și Raul Florucz (23 de ani), extrema dreaptă de la Olimpija Ljubljana.

Florucz a declarat că face demersuri pentru a obține cetățenia română și vrea să reprezinte naționala României. El are 3 meciuri pentru echipa U19 a Austriei. Părinții lui sunt români. Astăzi, Olimpija Ljubljana s-a impus pe terenul lui Celje, scor 1-0, iar Florucz a marcat unicul gol al partidei. La Celje, Marco Dulca a fost rezervă.

Cum s-au descurcat stranierii urmăriți de Mircea Lucescu

Radu Drăgușin (22 de ani) a fost integralist pentru Tottenham în meciul cu Aston Villa, scor 4-1, în Premier League. Stoperul român a avut o prestație solidă și i-a impresionat pe englezi. Radu a profitat de accidentările din apărarea englezilor și a avut o evoluție sigură.


Marius Marin a marcat pentru prima dată în acest sezon pentru Pisa. Formația din Serie B s-a impus pe terenul lui Cremonense, scor 3-1, în etapa 12. Mijlocașul a deschis scorul în minutul 12. Pentru Pisa a evoluat și fundașul central Adrian Rus, înlocuit la pauză. În urma acestui rezultat, Pisa a urcat pe primul loc, cu 27 de puncte, iar obiectivul echipei lui Marin este promovarea în Serie A.

În Turcia, Denis Drăguș nu a făcut parte din lotul celor de la Trabzonspor. Formația românului a pierdut pe teren propriu în fața lui Fenerbahce, scor 2-3, și se află pe locul 11.

În Scoția, Ianis Hagi a fost rezervă neutilizată în meciul pe care Rangers l-a câștigat cu mari emoții pe terenul celor de la Motherwell, scor 2-1, în semifinalele Cupei Ligii.

În Ligue 1, fundașul central Umit Akdag (21 de ani) a fost rezervă neutilizată la duelul pe care Toulouse, formația pentru care este legitimat, l-a câștigat în fața lui Reims, 1-0. Toulouse este pe 12 în Ligue 1, cu 12 puncte.


În duelul românilor din Polonia, Cracovia s-a impus pe terenul lui Lechia, scor 2-1. Pentru Cracovia a evoluat Virgil Ghiță (26 de ani), fundașul central convocat de Mircea Lucescu pe lista preliminară pentru meciurile cu Cipru și Lituania. Ghiță a fost ghinionist și s-a accidentat în minutul 9, atunci când a fost înlocuit.

Pentru Lechia a evoluat Andrei Chindriș, fundaș central care a fost schimbat în minutul 72.

Inspirația lui Răzvan Lucescu

Răzvan Lucescu (55 de ani) și PAOK au obținut o victorie extrem de importantă în campionatul Greciei. PAOK a învins-o în deplasare pe Lamia, scor 2-1, după ce a fost condusă.

Lamia a deschis scorul în minutul 33, după reușita lui Gustavo Furtado (23 de ani). PAOK a revenit în repriza a doua. Andrija Zivkovic (28 de ani), trimis pe teren la pauză, a restabilit egalitatea în minutul 59, iar golul victoriei l-a reușit Tarik Tissoudali (minutul 75), introdus și el pe teren tot la pauză. PAOK se află în acest moment pe locul 2, cu 20 de puncte după 10 meciuri, la unul în spatele liderului Aris.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.