International   •   Stranieri   •   TRABZONSPOR - FENERBAHCE

Verdict dur în privința lui Denis Drăguș: „A avut mai multe șanse”

Denis Drăguș // FOTO: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  luni, 04 noiembrie 2024

Denis Drăguș n-a făcut parte din lotul cu care Trabzonspor a abordat meciul de duminică seară cu Fenerbahce (2-3).

Trabzonspor a pierdut dramatic, în prelungiri, „șocul” cu Fenerbahce (2-3). Sofyan Amrabat a înscris golul victoriei oaspeților în minutul 90+12, cu o execuție de senzație, ceea ce i-a prilejuit antrenorului Jose Mourinho o nouă ieșire „în decor”. A sărbătorit golul printr-un plonjon pe genunchi, nereușit, apoi, în fața camerelor de luat vederi, a criticat minute în șir arbitrajul. Concluzia portughezului: „Jucăm împotriva sistemului”.

Șenol Guneș: „Acum evaluăm alți jucători”

Denis Drăguș a privit desfășurarea ostilităților din tribună, întrucât antrenorul Șenol Guneș nu l-a inclus în lotul lui Trabzonspor pentru acest meci. El a oferit și o explicație, la solicitarea jurnaliștilor turci.


„A avut mai multe șanse de a arăta ce poate. Acum evaluăm alți jucători. Am ales oameni cu mai multă experiență pentru a ne armoniza unii cu alții, pentru a ridica atmosfera acestui meci”, a comentat Guneș înaintea fluierului de start.

Drăguș traversează o perioadă nefastă, a înscris doar un singur gol în toate competițiile de la startul sezonului, iar etapa trecută, în deplasarea de la Goztepe, a avut chiar o altercație în vestiar cu mai mulți coechipieri.

Denis Drăguș a fost implicat într-o ceartă în vestiar

El nici n-a mai prins pe teren evenimentele petrecute în repriza secundă. Urmare a unei evoluții foarte slabe, antrenorul Șenol Guneș l-a înlocuit la pauză. Iar potrivit unui jurnalist din Trabzon, Ulaș Özdemir, după meci a fost implicat într-o ceartă în vestiar!


„Un jucător nu poate fi atât de slab. S-a discutat mult în vestiar despre Drăguș. Între jucători și Drăguș. Jucătorii au manifestat și reacții dure față de Drăguș. Aceasta este informația pe care am primit-o”, a fost citat Özdemir de publicația „61Saat”.

Șenol Guneș anunțase încă de atunci că va lua măsuri: „Există deja o situație negativă, s-ar putea să fie nevoie să luăm niște decizii pentru a o rezolva chiar acum, ne putem gândi la asta”.

Florin Manea nu crede într-un transfer al lui Denis Drăguș la Rapid

Marius Șumudică și l-ar fi dorit pe Drăguș la Rapid, însă impresarul Florin Manea nu crede că există vreo șansă. „Nu cred că ar putea ajunge la Rapid în iarnă. Dar, evident, totul depinde de ce își dorește Denis. Așa cum e normal, el e cel care decide. El își stabilește viitorul.

Dar oricum nu cred că clubul va renunța la el. Denis joacă acolo, e titular. Chiar dacă echipa nu are rezultate, el joacă bine. În plus, în vară s-a făcut o investiție serioasă pentru a-l aduce. Credeți că-l dau afară după câteva luni?

Nu cred. Și dacă ar fi cazul de așa ceva, sunt convins că Denis va avea oferte pe bani mulți. El acum are un salariu foarte mare, pe care nimeni din România nu și-l permite”, a comentat Manea, recent, pentru Gazeta Sporturilor.

VIDEO. Jose Mourinho ratează plonjonul în genunchi, după golul lui Amrabat

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.