Internaționalul chilian Arturo Vidal (37 de ani), acum la Colo-Colo, a intrat în atenția autorităților după o petrecere.
Unde e Arturo Vidal e și scandal. Fostul mijlocaș al lui Bayern, Inter și Barcelona, acum la Colo-Colo, a fost condus la o secție de poliție în zorii zilei de luni, pentru a i se verifica identitatea, după o petrecere într-un club de noapte din Vitacura (Chile).
O femeie a depus plângere împotriva lui Arturo Vidal și a unor coechipieri ai acestuia
Urmarea unei plângeri depuse de o femeie, el și mai mulți coechipieri sunt investigați acum pentru agresiune sexuală! Prefectul Gerardo Aravena a confirmat într-o intervenție la postul de televiziune chilian Teletrece: „Există raportarea unui incident cu conotații sexuale care ar fi afectat o femeie adultă într-un club de noapte din Vitacura”
Aravena a mai declarat că „s-au făcut mai multe înregistrări, nu e vorba doar despre Vidal. Iar în urma strângerii unor informații preliminare s-a decis verificarea identității celor implicați”.
Sora a găsit-o în club într-o stare deplorabilă, ca și cum ar fi fost drogată
Potrivit „Teletrece”, mijlocașul lui Colo-Colo și prietenii săi au sărbătorit zilele de naștere ale colegilor de club Lucas Cepeda și Vicente Pizarro în clubul de noapte Mia din Santiago de Chile alături de patru femei.
Ulterior, o femeie în vârstă de 22 de ani ar fi rămas în club. Deoarece era îngrijorată pentru ea, sora ei a mers personal acolo, în acea noapte, și a găsit-o într-o stare deplorabilă, ca și cum ar fi fost drogată. Apoi a oprit o patrulă de poliție și a depus o plângere.
Un influencer vine în apărarea lui Arturo Vidal
Un influencer pe nume Sile Sajor, despre care se spune că ar fi sărbătorit și el în clubul de noapte, neagă acuzațiile de agresiune sexuală pe care le aduce femeia lui Vidal și coechipierilor săi.
Pe Instagram, Sajor punctează: „De ce trebuie să inventeze că au drogat-o? De ce trebuie să spună că este o agresiune sexuală? De ce trebuie să inventeze lucruri care nu sunt? De ce trebuie să faci rău altora?”.
{{text}}