Petre Grigoraș, 59 de ani, personaj dispărut din lumina reflectoarelor elitei fotbalului românesc, a fost vizitat la Constanța de reporterii GSP. Ne-a povestit despre cum i-a aruncat Bumbescu țigările când s-a transferat la Steaua, un episod bizar în care și-a bănuit jucătorii de blat și ce poziție virulentă are la adresa pariurilor sportive, dependență pe care o numește „boala secolului” în rândul tinerilor.
Degajat și zâmbitor, cel alintat „cel mai tare din oraș” într-o perioadă a abordat și unele dintre subiectele momentului: FCSB și modul în care Gigi Becali l-a ridiculizat pe Vlad Chiricheș în mai multe rânduri, echipa națională, despre care spune că se exagerează, caz similar cu cel al lui Radu Drăgușin, carențele lui Ianis Hagi și realitatea de la Farul, pe care o numește echipa sa de suflet.
Deși este antrenor în Liga a 3-a, la Axiopolis Cernavodă, administrând și o școală de fotbal alături de fiul lui, mărturisește că este dezamăgit că nu a mai fost contactat de oameni din prim-planul fotbalului românesc. Spune că „trebuie să te adaptezi în viață, să îți accepți condiția”.
Interviu GSP cu Petre Grigoraș: „Am făcut alegeri nepotrivite. Echipele mele sunt ori desființate, ori în insolvență”
- Domnule Grigoraș, vă salutăm și vă mulțumim că ați acceptat interviul! Cu ce vă ocupați în prezent?
- Am o academie împreună cu băiatul meu, mă rog, o școală de fotbal, că nu avem o bază propriu-zisă. Oricum, bazele lipsesc cu desăvârșire în țară. Bine, exceptând-o pe cea a lui Gică Hagi. Fiul meu se ocupă, eu îl mai ajut. Cea mai mare grupă e de 2011. Participăm în campionat la 2010.
- Cum ați resimțit despărțirea de fotbalul de pe prima scenă?
- Încerc să mă adaptez la situația actuală, pentru că am fost învățat atât de mult timp la un nivel ridicat, dar în viață trebuie să te adaptezi, trebuie să-ți accepți condiția. Iar acum mă concentrez să redau din experiența pe care am acumulat-o, chiar dacă la un nivel inferior. Nu e o rușine să lucrezi, chiar nu am niciun fel de problemă. Aș minți să spun că nu mi-e dor, dar m-am resemnat, într-o anumită măsură, când trece atât timp și nu ești căutat...
- Farul Constanța, FC Onești, Petrolul Moinești, Oțelul Galați, Poli Iași, Pandurii Târgu Jiu, CFR Cluj, ASA Târgu Mureș, Poli Timișoara, Foresta Suceava și Axiopolis Cernavodă sunt echipele pregătite în carieră de Petre Grigoraș
- Are în palmares o finală de Cupa României, alături de „marinari”, o Cupă Intertoto cu Oțelul, dar și un loc secund în campionat cu Pandurii.
- Ce credeți că s-a întâmplat?
- Mi-e greu să explic. Poate am făcut și eu niște greșeli. În alegerea unor echipe la momente nepotrivite. Asta am să-mi reproșez. Am ales echipe care ori sunt desființate, ori în insolvență. E greu să ai rezultate cu jucători neplătiți de 5-6 luni. Hai, o lună reușești, poate chiar trei luni, echipa răspunde la ceea ce vrei, se prezintă normal, dar după aceea trebuie să faci compromisuri.
- Ce înseamnă compromisuri?
- În sensul că nu poți face antrenamente intense, dure, jucătorii nu vor răspunde la ele. Trebuie să îi lași mai liberi, după ce că nu sunt plătiți. Și așa scade nivelul unei echipe. În fine, acum mă concentrez pe școala de fotbal, sper ca măcar un copil de aici să îmbrace, la un moment dat, tricoul Farului. Îmi doresc foarte mult și cât mai repede lucrul ăsta. Dar sunt încă foarte mici. Cred că ăsta e obiectivul fiecărei școli de fotbal din regiune, să crească jucători care să ajungă la echipa-fanion.
Farul, echipa de suflet, dar și marele regret
- Ați zis de Farul, cum vi se pare situația de la club?
- A fost importantă victoria cu Craiova, uriașă chiar, în condițiile în care echipa trecea printr-un moment dificil, un rezultat bun și la Cluj. Nu vreau să comentez mai mult pentru că nu e treaba mea acolo, le urez mult noroc, să treacă peste perioada delicată, sunt convins că vor găsi soluții pentru a se redresa. Oricum, un sezon foarte echilibrat în toate zonele clasamentului. Orice rezultat e posibil între locul 1 și locul 16.
- A greșit Hagi că nu a mers la națională?
- Era foarte greu să accepte pentru că, din câte am înțeles, era un conflict de interese. Cred că a decis bine. Știu că a declarat în permanență că naționala este numărul 1, dar din diverse motive nu putea accepta această propunere.
Ianis Hagi și paralela cu propriul copil: „Nu sunt mândru de asta, dar mi-am dezavantajat fiul”
- Cu Ianis ce credeți că o să se întâmple?
- Ce să se întâmple? Conducătorii de acolo iau decizii în privința unui fotbalist sau a altuia. Printre ei se numără și Ianis. Trebuie să fim realiști, nu a reușit să se impună. Nu cunoaștem detalii, doar ne dăm cu presupusul. E un jucător care are calitate, un jucător talentat. Cei de la Alaves, de la Glasgow, ei sunt cei care sunt în măsură să analizeze prestația lui ca jucător și dacă se încadrează în gândirea tactică a antrenorului, în politica clubului. Dacă nu, asta e situația. Sunt convins că se va găsi o soluție și va reuși să joace.
- Ajungea în străinătate dacă nu avea numele Hagi?
- Numele ăsta poate să fie și foarte ușor, dar și foarte greu. Să atârne foarte greu. Poate toată lumea are așteptări prea mari de la el. Eu cred că e greu să ai numele ăsta, dar trebuie să fie puternic, să se bazeze pe calitățile lui și să încerce să depășească acest handicap.
- Fiul dumneavoastră a avut dificultăți din cauza numelui?
- Da, să știți că mi-a fost greu atunci când l-am avut jucător la Pandurii. Undeva exista o percepție, poate chiar a colegilor, că l-aș favoriza, iar asta m-a împins să fac opusul, ceea ce nu mă face mândru. Poate l-am dezavantajat în anumite situații doar ca să nu dau impresia că l-aș avantaja. Nu am făcut bine. E foarte greu să-ți antrenezi propriul copil.
- Alex Grigoraș a evoluat în poziția de atacant pentru Callatis Mangalia, Pandurii Târgu Jiu, Săgeata Năvodari, FC Brașov, Delta Tulcea și Axiopolis Cernavodă.
- Ce e cel mai greu?
- Din toate punctele de vedere. Nu că ar fi fost el dificil. Nu! A fost un băiat super serios, foarte implicat la antrenamente. Nu cred că-i poate reproșa cineva ceva. OK, calitățile, jocul, sigur. Dar din punctul de vedere al implicării a fost un jucător model. Și, uneori, din dorința de a nu da naștere unor suspiciuni, l-am dezavantajat.
FCSB, aventura europeană și perspectivele a doi foști elevi: Vlad Chiricheș și Mihai Pintilii
- FCSB cum vi se pare? Despre Europa vorbim.
- Neașteptat de bine, să ai 6 puncte după primele 3 jocuri. Nu cred că cineva ar fi spus asta la începutul competiției, indiferent cu cine le câștigai. Poate i-a bulversat puțin pe suporteri ultimul rezultat, cel cu Rangers. E totuși Rangers, are o istorie, o echipă de genul ăsta te poate răpune oricând. Nu trebuie să faci o tragedie din asta. Sunt lucruri normale, se întâmplă și la echipe mari, trebuie tratate cu profesionalism.
- Referitor la strategia clubului, la cum este condus, ați avut vreodată un patron care să se bage peste echipă?
- N-am avut această neșansă cât am fost antrenor. Discuții am avut cu orice patron, președinte de club, dar fiecare și-a avut bine rolul stabilit în echipă. Nu știu cum aș reacționa, e greu să spun, dacă n-am pățit asta. Am avut o colaborare bună cu superiorii.
- Legat de Vlad Chiricheș, jucător trecut pe la Napoli, Tottenham, Sassuolo. Vi se pare normal cum este tratat la FCSB, fiind criticat în spațiul public în mai multe rânduri de patron?
- Cred că știa unde se duce. A acceptat să se întoarcă acasă, lângă familie. Sunt convins că știa unde vine, nu poate să fie o surpriză foarte mare pentru el. A ajuns la un nivel de maturitate, este și un băiat foarte inteligent, nu îmi fac probleme cum că ar suferi prea mult. Pe undeva, poate se aștepta la așa ceva.
- Să rămânem în zona FCSB, cum credeți că se va descurca Mihai Pintilii în antrenorat?
- E o chestiune de timp până își va lua licența. Este acolo, în cărți, fiind un tip devotat și implicat. Când va avea posibilitatea să preia o echipă, abia atunci ne vom da seama de perspectivele lui de viitor. Doar timpul ne va demonstra dacă a făcut alegerea potrivită și dacă va fi un viitor antrenor foarte bun al României.
Pintilii și Chiricheș, doi jucători extrem de serioși, și-au urmărit interesul și erau exemple în pregătire. Nu întâmplător au crescut de la an la an. Au venit de la Curtea de Argeș, iar Pandurii nu spunea mare lucru. Era o echipă prin subsolul clasamentului, eu am preluat-o cu șase puncte după vreo zece etape.
Au înțeles repede ce înseamnă să fii profesionist și serios, cel puțin la nivelul la care puteam noi atunci. Au plecat la FCSB, target-ul a crescut. Nu întâmplător au ajuns și la prima reprezentativă. Au văzut că fără muncă nu se poate, iar asta le-a accelerat procesul. Încă de mici copii, au avut o mentalitate extrem de sănătoasă.
- Petre Grigoraș, antrenor Axiopolis Cernavodă
„Se exagerează și cu Drăgușin, la fel cum se întâmplă și cu echipa națională, pe care o ridicăm în slăvi și joacă în liga a treia”
- Cum vi se pare naționala acum, sub comanda lui Mircea Lucescu? Ce șanse credeți că avem să jucăm la un Mondial?
- Șanse avem mult mai mari, ținând cont de faptul că se califică multe echipe. În acest moment, evoluția echipei naționale este una foarte bună în grupa pe care o dominăm, atât prin joc, cât și prin calitate. Cu toate acestea, să ne gândim că suntem abia în a treia urnă valorică! Când faci declarații vizavi de evoluția echipei naționale, trebuie să fii puțin echilibrat. Dacă am fi fost într-o grupă cu Anglia, Spania sau Franța, puteam face o comparație sau o analiză mai pertinentă. Așa, o evoluție bună la nivel de liga a treia, un joc și o atitudine bună din partea colectivului. Se vede respectul față de omul și antrenorul Mircea Lucescu, care este o somitate în materie. Nu trebuie să îi facem prea mari, nu e cazul.
- Dintre jucătorii care evoluează în străinătate, aveți vreun favorit?
- Îmi plac doi jucători foarte mult: Dennis Man și Drăguș, chiar dacă momentan pare că nu s-a adaptat la Trabzonspor. Sunt doi jucători de calitate, îmi place modalitatea în care rezolvă anumite faze de joc.
- Care e poziția dumneavoastră vizavi de Drăgușin?
- Se exagereză și cu Drăgușin, la fel cum se întâmplă și cu echipa națională, pe care o ridicăm în slăvi și joacă în liga a treia. Când ajungi la un nivel de genul campionatului Angliei, este greu să te impui. Dai nas în nas cu cei mai buni dintre cei mai buni. În acel moment, poți face o comparație de cât de mare ești, așa și naționala.
- Nu se face greșit comparația?
- Faci comparația când te lupți cu Franța, Italia sau Anglia, abia apoi putem compara actuala reprezentativă cu cea din 1970 sau 1994. Drăgușin este un jucător cu anumite calități, o anumită cotă, însă să lăsăm timpul să vorbească, dacă va reuși în Anglia. Poate va merge în altă parte și va demonstra că este un jucător demn de un campionat puternic. Deocamdată este o speranță a fotbalului nostru și a celor de la Tottenham, însă nu este o certitudine.
Problemele fundamentale ale juniorilor și de ce nu se impun fotbaliștii români în străinătate: „Nu ai cum să ajungi fotbalist dacă mănânci doar de la McDonald's și sos Samurai”
- Care credeți că este problema fotbaliștilor români în străinătate? Foarte mulți nu reușesc să se impună.
- Este vorba de mentalitate, de genă. Este o părere personală. Să punem asta și pe seama educației, a creșterii. Limba nu cred că este o problemă, era poate mai demult.
- În momentul în care ați plecat în Bulgaria, dumneavoastră ați avut probleme de adaptare?
- Nu, eu am avut șansa de a evolua foarte aproape de casă, la Dobrich, 90 kilometri, practic stăteam aici. Apoi am plecat la Levski, o echipă extrem de puternică la acel moment. Erau 4-5 jucători care jucau la echipa națională, cea care a ajuns în semifinalele Campionatului Mondial din 1994.
- Ați resimțit vreo diferență între cele două peisaje?
- Nu era o schimbare de decor mare între România și Bulgaria. Cred că jucătorul român are un handicap mental. Asta vine din mai multe părți. De acasă, de la antrenori sau colegi. Observ un lucru acum. Chiar dacă lucrez la nivel mic, jucătorii au foarte mari deficiențe din punctul de vedere al implicării, nu știu ce înseamnă să fii profesionist. De la alimentație la modul cum se antrenează, foarte mari lacune. Dacă au și părinți care cred că toți copiii trebuie să ajungă Messi sau Cristiano Ronaldo, e și mai rău...
- Cum gestionați situațiile cu părinții?
- Alex a impus o regulă foarte strictă: cine nu respectă ceea ce impune el pleacă, indiferent cum îl cheamă! Părinții vin la antrenamente, dar nu au dreptul să comenteze. Dacă o fac, își iau copilul și pleacă acasă. Nici juniorii nu au voie să comenteze absolut deloc, nici față de coechipieri, adversari sau arbitri. Nu există așa ceva! Ușor-ușor, se adaptează la acest lucru. Mai târziu, merg la liga a treia și-ți vine să-i strângi de gât.
- Care sunt prioritățile lor?
- Își doresc să știe ce salariu au, de ce nu joacă, însă fără să își pună și alte întrebări. Sunt lipsiți de forță și vin cu carențe motrice uriașe, însă au pretenții uriașe. Nu au intrat în sala de forță niciodată, spun că nu au timp. Le-am spus clar: ziua are 24 ore, ei să o considere de 23, una să fie sacrificată pentru sala de forță.
- Mai departe...
- Românii suferă mult din punct de vedere fizic. Talentul nu mai primează în fotbalul de azi. Poți să alergi, poți să joci. Acesta este fotbalul actual, poate se putea altădată. Înainte, jucătorii erau nativ mai puternici, poate și datorită alimentației. Acum, dacă mănânci doar de la McDonald's și sos Samurai, nu ai cum să ajungi fotbalist. Îi vezi, coboară din mașină, se duc la benzinărie, își iau câte 3-4 sandviciuri. Asta spune totul despre jucătorul român.
- Ați vorbit despre Pintilii sau Chiricheș, spuneți-ne și despre experiența cu Maxim sau Nistor.
- Maxim făcuse junioratul la Espanyol. A avut fractură la metatarsian, a stat pe bară ceva timp. Din postura de antrenor, poate ăsta a fost norocul meu, având oportunitatea să-l antrenez o perioadă. Ușor-ușor, și-a revenit, talentul nu îl părăsise. A conștientizat că nu se poate fără muncă. Odată cu plecarea în străinătate, s-a dezvoltat și el și evoluează la un nivel extrem de ridicat de ani buni.
- Nistor?
- A plecat de jos. Dintr-o rezervă neutilizată a ajuns să joace în campionatul Franței, chiar dacă juca foarte puțin. În România, a avut o constanță la echipe importante: Dinamo, Universitatea Craiova, Universitatea Cluj. Au fost unii jucători care au înțeles că fără seriozitate și muncă nu se poate. Sigur, fiecare a avut și va avea scăpări disciplinare. Nu există jucător să nu aibă. Nu poți fi robot.
Deziluzia ratării promovării cu Oțelul
- Ați spus într-un interviu că ratarea promovării cu Oțelul este una dintre cele mai mari dezamăgiri din cariera dumneavoastră. La acel moment, la Galați, existau mari probleme cu banii.
- Mă bucur că știți lucrul ăsta, cu toate că nu prea s-a bătut monedă la momentul respectiv. A fost o deziluzie uriașă. Mi-ar fi plăcut enorm să reușesc într-un oraș în care m-am simțit extrem de bine și în perioada petrecută la nivel de prim eșalon. Aș fi vrut neapărat să promovez în acel an, însă a fost extrem de dificil. Să stai șase luni de zile fără bani, în niște condiții teribile. La hotelul în care stăteau jucătorii, nu exista căldură, apă, un spațiu de refacere. În afara unei mese de la un restaurant din apropiere, nu aveam nimic! Era foarte greu de gestionat acest lucru.
- Înțeleg că ați avut și o problemă.
-Am avut și un mare ghinion. Mi-am rupt tendonul lui Ahile și nu am putut fi implicat timp de aproximativ două săptămâni. Nu am putut fi lângă echipă, iar acest lucru a fost împotriva tuturor.
- Promovarea a fost ratată la baraj.
-La baraj, ne-am dat un autogol incredibil de frumos, Neagu. Am avut apoi șapte-opt ocazii de gol și nu am izbutit să marcăm. În retur, am dominat copios și am primit gol pe final, ratând promovarea. Pentru mine a fost o deziluzie mare, la fel și pentru gălățeni, însă s-a întors roata. Întotdeauna când a venit Dorinel Munteanu după mine, echipa a avut succes, așa că poate a fost un preludiu la ceea ce s-a întâmplat ulterior, cu două promovări consecutive și evoluții extrem de bune. Repetând acest lucru, am avut aceleași probleme pe care le-am întâmpinat și la Timișoara, Târgu-Jiu sau Târgu Mureș. Echipe fără bani și greu de gestionat.
- În astfel de momente, cum reușiți să montați jucătorii?
- Este foarte, foarte dificil. Doar cu speranța, cu atmosferă bună. Ești nevoit să faci anumite compromisuri în pregătire. Acest lucru nu duce la nimic bun. Nu mai poți să fii atât de dur, să faci antrenamente cu intensitate, fiindcă jucătorii cedează mental, iar asta afectează bunul mers al echipei. Nefiind plătiți, jucătorii vor să se protejeze de accidentări și nu se mai implică 100%. Pe românește, nu mai pun piciorul.
Empatizează cu practicile lui Dorinel Munteanu: „Suntem atât de sensibili uneori...”
- Legat de Dorinel Munteanu, cum ați cataloga metodele sale de pregătire?
- Îl apreciez pentru ceea ce face, e de felicitat. Cei care comentează ar trebui doar să se uite la ce rezultate are echipa și cum aleargă, nu la metodele folosite, sunt mai puțin importante. Dau rezultate? Dacă da, sunt foarte bune. Nu am nimic împotriva acestor practici. Nu toate echipele se pot antrena la Mallorca sau în Antalya. Iar asta nu este cheia succesului. Dacă te duci acolo, nu îți garantează nimic. Dorinel a ales un anumit set de metode, iar decizia lui trebuie respectată. Eu sunt de acord cu ceea ce face, am procedat și eu la fel și aș proceda în continuare, dacă nu aș avea alte posibilități.
- După ce l-a bruscat pe David Maftei în partida cu Dinamo, a fost extrem de criticat. Cum ați descrie acest episod?
- Din această cauză cred că suntem puțin dereglați, ca să nu spunem altfel. Suntem atât de sensibili. Du-te și lasă-te, dacă ești așa, du-te la șah! (râde...) Mi se pare extrem de exagerat. Alex Ferguson i-a dat cu gheata în cap lui David Beckham, câte nu se întâmplă și în fotbalul mare, lucruri care nu se află. Eu poate am făcut și mai rău, fac în continuare. Asta nu înseamnă că vreau răul echipei sau al jucătorului respectiv. Uneori, aplici niște metode mai dure.
Astafei și poeziile
- Referitor la episodul cu ”Du-te, bă, la șah!”, e ultraepuizat, dar altceva voiam să vă întrebăm. Ați avut vreun jucător pasionat de șah? Sau nu știu, o apucătură nefirească în rândul fotbaliștilor.
- Am avut pasionat de poezie. Pe Astafei, când eram la Galați. Am și povestit la un moment dat. Nu știu de la ce a plecat. I-am zis: „Fă-mi o poezie până mâine!”. A doua zi a venit și a recitat-o. Un băiat cu foarte mult bun-simț. Și acum cred că joacă, un băiat inteligent. Am avut parte de mai mulți jucători inteligenți, cu o cultură destul de vastă. Lumea generalizează, crede că jucătorii sunt inculți. E o părere. Unii, într-adevăr, se exprimă puțin mai greu, mai fac niște gafe când ies în presă, dar asta nu înseamnă că toți sunt la fel. Ca în orice domeniu, sunt oameni mai înzestrați și mai puțin înzestrați.
Neajunsurile să-ți dea scuzare, când te macină greoi,
Pentru gândurile mărețe, care tind spre săvârșire.
Iar când de virtute te-ai îmbogățit, și te complaci
în desfătare,
Cu mintea să îți sugrumi plăcerea ducând-o în război.
Liniștit să ajungi la astâmpăr și la cumpăna mai
tihnit apoi,
Pentru că om devii doar atunci când ești cu adevărat
- Poezia scrisă de Victoraș Astafei, „Întreg”, la sugestia lui Petre Grigoraș
Am încercat să fiu destul de apropiat cu jucătorii, chiar dacă am avut momente de răbufnire. Am fost mai dur în exprimare uneori. Dar am încercat să creez o atmosferă bună, în general. Toți greșim. Nu poți fi doar cu biciul și mereu țipând, urlând
- Petre Grigoraș
Dezvăluiri halucinante: „Am avut informații că 3-4 jucători vor trânti partida”
- Fără nume sau echipă, dar ați menționat că ați lucrat cu loturi neplătite, cu jucători nemulțumiți și, mai mult, într-o perioadă tulbure a fotbalului românesc. Ați simțit vreodată că jucătorii au trântit partide?
- Da, o singură dată. Am și avut niște informații.
- Știați ce jucători vor face asta?
- Știam că 3-4 jucători s-ar putea să...
- Și le știați identitatea?
- Nu de toți, știam de vreo doi dintre ei, dar n-am vrut să cred.
- Și s-a întâmplat? Ați pierdut?
- Da, din păcate. Dar e de domeniul trecutului. E de foarte mulți ani întâmplarea. S-a și discutat atunci pe seama meciului. Dar n-am vrut să declar ceva. Atât timp cât nu ai o dovadă clară, e greu să faci acuzații, să te faci de rușine. Dar în subconștient te macină.
- Era un meci crucial?
- Nu, nu era. Nici pentru una, nici pentru alta. Nu mă mai întrebați, că n-are rost să dezgropăm morții.
Petre Grigoraș: „Am participat la reciprocități. Cine nu recunoaște nu e cinstit nici cu el, nici cu fotbalul!”
- Dar când erați fotbalist, v-ați lovit de chestia asta?
- Da, am recunoscut. Existau reciprocități. Cine nu recunoaște nu e cinstit nici cu el, nici cu fotbalul. Alea erau vremurile. Nu depindea de tine. Am participat la reciprocități pentru că asta se cerea. Trebuia să câștigăm acasă, să pierdem în deplasare, erau lucruri știute. Unii au recunoscut, alții au negat.
- Pentru suporteri nu vă pare rău? Ei investesc emoții și se uită la niște jocuri regizate de niște oameni.
- Întotdeauna îți pare rău pentru suporteri. Dar era ceva la nivel de club, o înțelegere între cluburi. Suporterii știau și ei.Când plecam în anumite deplasări ziceau că nu mai vin să bată drumul degeaba. Lucrul ăsta se întâmpla și înainte de 1990.
- Credeți că astăzi mai există înțelegeri?
- Sincer, cred că nu se mai întâmplă. Nu bag mâna în foc pentru nimic, dar cred că au dispărut aceste practici.
„Pariurile sunt cel mai mare cancer al fotbalului”
- Fotbaliști care jucau la pariuri ați avut?
- Au fost mulți. Nu știu dacă jucau pe meciul nostru sau nu, dar erau mulți care jucau. Pariurile sunt, mai ales azi, cel mai mare cancer al fotbalului. Îmi pare rău să spun asta, dar cât timp casele de pariuri sponsorizează echipele de fotbal e clar că trebuie să-ți pui semne de întrebare.
- Fotbaliști cu situații grave din cauza jocurilor de noroc ați avut?
- Știam, dar nu vreau să dau nume.
- Ar trebui interzise jocurile de noroc?
- Aș fi cel mai fericit ca acest lucru să dispară. În primul rând, pentru sănătatea psihică a tineretului, pentru că totul a luat o turnură gravă pentru societate, nu vă puteți închipui. Auzi de la orice copil, de la tineri, că n-a dormit noaptea, că i-a scos X și Y. Bă, ești nebun? Îmi vine să-i omor. Este o boală atât de mare. Să ai impresia că te vei îmbogăți rapid. Toți influencerii de pe TikTok fac reclame la așa ceva, cum să spui că asta e calea în viață?? De la păcănele la pariuri sportive! Cea mai mare boală a mileniului.
- Fiind antrenor în L3, s-au mai invocat cazuri de blaturi, ați fost vreodată abordat de cineva?
- Nu, din fericire, nu! Echipa pe care o antrenez acum nici nu știu dacă a fost de 3 ori în ofertă. Și mă bucur.
- Ne-au mai povestit jucători că au fost abordați să ia un galben, să..
- Am auzit astfel de lucruri. Personal, n-am pățit. Nu știu cum aș reacționa. M-aș bucura să apară o astfel de ofertă, să văd cum reacționez, detestând atât de mult lucrul acesta. Îl detest. Pur și simplu îl detest. Și, repet!, e cea mai mare boală a tineretului.
Transferul la Steaua, finalistă de Cupa Campionilor în 1989: „Ce să caut eu acolo?!”
Petre Grigoraș, 59 de ani, figură emblematică a unei perioade aparte a fotbalului românesc, a rememorat sezonul petrecut în vestiarul uneia dintre cele mai bune echipe din istoria sportului rege autohton: Steaua de la sfârșitul anilor '80.
- Povestiți-ne puțin despre transferul la Steaua.
- Pentru mine, transferul a fost o surpriză uriașă. În momentul transferului, evoluam în Liga 1 abia de un an. Promovasem în sezonul 1987, alături de fosta Aripile Bacău, actuala Aerostar, unde am jucat vreme de 3-4 ani. A fost echipa care m-a lansat în fotbalul mare. Dumnezeu să-l odihnească!, Mircea Nedelcu mi-a fost antrenor. Un tehnician serios și unul dintre oamenii cu o influență uriașă asupra carierei mele. Am ajuns la Bacău, iar în primul an am dat vreo zece goluri în Liga 1.
- Cum ați fost ofertat?
- A venit oferta de la Steaua, finalista din anul respectiv de Cupa Campionilor Europeni. Eram la antrenament, venise domnul Grigore Sichitiu antrenor atunci, și am văzut două femei în tribună, două blonde, mamă și fiică. Alergând pe teren pe acolo, nici nu știam cine a venit. Erau soția lui Bogdan Rădulescu de la Steaua și mama ei. După antrenament, m-au abordat, iar eu nu puteam procesa ce s-a întâmplat. S-au prezentat și mi-au spus să vorbim undeva în oraș. Era vorba despre o eventuală plecare la Steaua.
- Ce a urmat?
- Surpriza a fost colosală. Ce să caut eu acolo?! Ce echipă avea Steaua atunci... Lung, Dan Petrescu, Iovan, Ungureanu, Bumbescu, Hagi, Rotariu, Muzsnay, Lăcătuș, Balint. Eu ce să caut acolo?! M-am dus la întâlnire, apoi m-am dus acasă să discut cu soția, eram proaspăt căsătoriți și aveam botezul băiatului peste o săptămână.
- Cei de la Bacău cum au reacționat?
- Au aflat și cei de la Bacău imediat că am primit o propunere de la Steaua și mi-au spus să nu plec acolo, noi fiind echipa mai apropiată de Dinamo. Mi s-a spus că mă va lua Dinamo, dar să mai stau o perioadă la Bacău. Nu am ținut cont, m-am dus acasă, i-am spus soției: «Ce să caut acolo? Nu o să joc». Totuși, am spus să încerc, o dată în viață primești o șansă de genul ăsta. Am avut avion la 17:30 și am plecat la București. Acolo, aveam avion la 09:30 să plecăm la La Coruna. Avea Steaua turneu cu Real Madrid, Bayern Munchen și PSV Eindhoven. De la țară, du-te să joci cu Real Madrid! Ăsta a fost cel mai mare impact.
2goluri în 15 partide a reușit Petre Grigoraș pentru „militari”
Turneul la care face referire Grigoraș este „Teresa Herrera”, un turneu amical, disputat din 1946 încoace, la La Coruna. În anii 1980, unele dintre cele mai bune echipe din Europa și America de Sud participau la turneu. La ediția din 1989, Real Madrid, Steaua, Bayern Munchen și PSV au primit invitația.
În semifinale, Steaua a învins trupa „Los Blancos”, scor 2-1, grație unor reușite semnate de Ilie Dumitrescu și Hagi. Pentru madrileni, a înscris Michel. Cu Real Madrid, Grigoraș îl înlocuia pe Gică Hagi în minutul 82. Bayern învingea cu 3-1 pe PSV. „Militarii” au pierdut finala contra bavarezilor, scor 1-4. „Fiara” Lăcătuș marca pentru bucureșteni. Kohler, Kastemaier, Bender și Johnsen pentru Bayern.
- Vreo anecdotă din respectiva perioadă?
- Eram fumător pe timpul ăla. Fumam Golf, 20 lei costa pachetul. Alb-albastru, cartonat. Mi-a cerut Bumbescu o țigară: «Moldovene, ce faci, mă?». Mi-a aruncat țigările. S-a dus el și a adus două țigări Kent: «Ia, mă, și fumează, la Steaua se fumează doar Kent și Marlboro!». Asta a fost, am fumat-o pe aia și am rămas fără țigări.
Vestiarul m-a primit foarte bine. Din acest punct de vedere, a fost extraordinar de bine. Era greu să mă impun acolo. Am jucat câteva meciuri, însă era greu, fiind o echipă extrem de valoroasă. Eu eram un jucător mediocru. Nu eram la cel mai ridicat nivel, așa cum erau jucătorii Stelei.
Atmosfera a fost foarte bună. Am fost coleg de cameră cu Marius Lăcătuș și ne-am înțeles perfect. Acea experiență a fost una frumoasă. Din păcate, nu am reușit să mă impun și nu am avut răbdarea necesară să rămân.
- Petre Grigoraș
{{text}}