Altcândva o bornă importantă, căzută într-un oarecare anonimat după modificarea structurii campionatului, fostul hotar de mijloc al sezonului a fost atins după 15 etape din Superligă. Ce știm și ce nu știm după finalul turului de sezon regulat, adică după ce toate echipele s-au întâlnit o dată între ele?
Universitatea Cluj este liderul meritat, dar parcă tot mai fragil al campionatului. După ce în primele etape au părut să surprindă mai toți adversarii, deși această schimbare la față dintr-o echipă de top din play-out la o echipă cu pretenții cel puțin europene era anunțată, clujenii au obosit. Totuși șovăielnică în ultimele etape, U Cluj îmi pare departe de imaginea avută de Farul în urmă cu două sezoane, atunci când furniza surpriza și cucerea titlul.
Dinamo arată așezat, organizat și mai liniștit decât a făcut-o vreodată în ultimii 15 ani. Culmea e că tocmai în sezonul în care așteptările tuturor au scăzut, Dinamo joacă un fotbal de care, probabil, doar Zeljko Kopic a crezut-o capabilă.
CFR Cluj a ratat complet parcursul european după rușinosul retur cu Pafos și a rămas cu o singură competiție pe care să se axeze 100%. Mulți o vedeau lider în această perioadă a sezonului, mai ales privind și spre incertitudinile rivalelor, însă rezultatele oscilante o duc spre o impresie generală cenușie.
Petrolul arăta foarte rău după primele două etape și în contextul problemelor financiare era cotată drept una dintre principalele candidate la retrogradare. Totuși, Mehmet Topal a arătat că eficiența și valoarea de care dădea dovadă în teren pot fi transpuse și în rolul de antrenor și a dus echipa spre noi zări, aproape de vârful clasamentului, având a treia cea mai bună defensivă. O surpriză plăcută în prima parte a sezonului.
Universitatea Craiova pare să fie într-un nou sezon în care își propune totul și nu obține nimic, aceasta fiind chintesența de nouă generație a celei mai iubite echipe din provincie. Mustind de talent și calitate individuală (pentru nivelul Superligii), a devenit din ce în ce mai haotică după un start bun de campionat. Cu veșnicele frământări pe axa patronat-antrenor-vedete, Universitatea s-a îmbrăcat din nou în haina ultimelor sezoane. O echipă cu mare potențial, dar cu prea puține realizări.
FCSB rămâne, din punctul meu de vedere, cea mai bună echipă din Superligă. Totuși, atunci când cea mai bună echipă a unui campionat e doar pe locul 6 la finalul turului e clar că există destule hibe. Mărșăluind cu brio prin Europa, acolo unde arată de obicei mult mai bine, FCSB plătește încă tributul startului mai mult dezinteresat decât slab de sezon din Superligă. Probabil că play-off-ul nu va fi o problemă, însă titlul s-ar putea să fie. Toate astea ar putea fi însă șterse de o primăvară europeană cât se poate de fezabilă. De văzut dacă va prima orgoliul personal sau cel național și european.
Rapid termină turul la ușa play-off-ului, însă speranțele sporesc după o serie bună în ultimele partide. De la farmecul vieții și glasul roților de tren la investițiile masive făcute în ultimul an, giuleștenii speră, și pe bună dreptate aș spune, că pot lupta cu adevărat la titlu în acest sezon. Încă acumulează și recuperează după începutul groaznic de campionat, însă intră în partea a doua a sezonului regulat ca una dintre echipele în formă, cu tot cu aparatul de marketing din spate.
Poli Iași e una dintre echipele care par să fi învățat ceva din sezonul anterior. După ce au stat mai mereu pe locuri de retrogradare sau baraj, moldovenii păreau a fi una dintre candidatele la Liga a 2-a și în acest campionat. Lucrurile s-au schimbat, a plecat Tony și a venit Săndoi, iar echipa a început să câștige acele meciuri grele și nespectaculoase. Nu e deloc puțin lucru să bați U Cluj și FCSB și chiar dacă speranțele de play-off par iluzorii, Poli poate sta deocamdată destul de liniștită în zona neutră a clasamentului.
Sepsi a plutit când în partea de jos, când în partea de sus a clasamentului și s-a oprit, cumva firesc, în zona de mijloc la finalul turului. Un sezon început cu Bernd Storck si continuat cu secundul-interimar-fost principal Valentin Suciu spune povestea frământărilor din ultimii ani pentru clubul care a prins loc la coada play-off-ului în ultimele două sezoane. O echipă cu pretenții, dar cu un vestiar tulburat și turbulent va căuta (cu destule argumente) același traseu din sezoanele anterioare.
Oțelul Galați e pe un loc firesc judecând după valoarea lotului, dar pe unul total surprinzător după ce începuseră ca din tun acest sezon. Cu din ce în ce mai multă tensiune, transpusă deseori și în teren în ultimele runde, ideea conspiraționisto-fantastică transmisă de pe bancă pare să afecteze mecanismul ce părea atât de bine pus la punct până prin octombrie. Rămâne o nucă tare, însă primele crăpături se disting pe suprafață.
UTA continuă să se zbată în același perimetru din ultimii ani. O fruntașă a play-out-ului cu public, stadion și antrenor de play-off, arădenii par să aibă ceva deficiențe la nivelul calității lotului. Totodată, scindarea dintre suporteri și conducere generează o stare negativă care a fost aplanată din când în când de unele rezultate foarte bune precum acel 3-1 din deplasare, la CFR. Play-off-ul nu e departe, însă nici în ultimii ani nu a fost. Doar că, până la urmă, tocmai asta a fost problema. Că nu a fost.
Unirea Slobozia era considerată din toate punctele de vedere Cenușăreasa acestei ediții de Superligă. Cu un lot subțire și un buget și mai subțire, Adrian Mihalcea e unul dintre antrenorii-performeri în prima parte a campionatului. Deasupra locurilor de baraj și cu puncte obținute în partide cu adversari mult mai valoroși, Slobozia a devenit o echipă periculoasă și luată în seamă. Partea a doua a sezonului ne va arăta dacă a fost doar entuziasm și ambiție sau există și un substrat la fel de solid.
Farul Constanța poate candida la titlul de mare dezamăgire a turului. Titlul nu e ceva necunoscut pentru constănțeni, echipa campioană din urmă cu două sezoane având doar câteva licăriri în primele 15 etape. Într-o oarecare revenire de formă și cu Alibec-dependența mai pronunțată decât oricând, Farul a devenit cea mai imprevizibilă echipă a campionatului, singura care, într-adevăr, poate bate oriunde și pe oricine, însă poate pierde la fel de ușor cu toată lumea.
Gloria Buzău a scăpat în ultimele etape de lanterna roșie și speră să poată ține ritmul și în partea a doua a sezonului bazându-se pe un mecanism bine pus la punct de experimentatul Eugen Neagoe. Superliga părea să fie un campionat greu accesibil pentru buzoieni, mai ales în primele etape, însă odată cu acomodarea echipei și a jucătorilor în echipă, Gloria speră că poate pune măcar două echipe sub ea la finalul sezonului.
Hermannstadt este marea surpriză neplăcută a primelor 15 etape. În cădere liberă și complet ieșită din formă, echipa sibiană care a obișnuit să fie una dintre candidatele la play-off s-a decuplat total în ultimele etape și dacă nu își revine rapid din pasa neagră s-ar putea împotmoli definitiv în zona fără ieșire din clasament.
FC Botoșani se află în aceeași situație în care s-a găsit pentru 80% din sezonul anterior. Cu șansă și ceva inspirație pe final de stagiune precedentă, Polul Nord-Estic din Superligă nu pare să aibă abilitatea de a arăta că ulciorul merge de două ori la apă. Rămasă pe ultima poziție și după eșecul cu Unirea Slobozia, Botoșani caută soluții din trecut pentru probleme ce încă persistă.
Avem un tur de campionat ce uimește prin echilibru și imprevizibilitate. Senzația că oricine poate învinge pe oricine nu e tocmai apanajul unui campionat sănătos, cu valori fundamentate. Lucrurile se vor mai regla, sunt convins, odată cu lăsarea iernii și cu trecerea spre noul an calendaristic. Vom avea aceeași componență a play-off-ului din ultimele două sezoane? Greu de crezut acum, însă cert este că lupta pare mai deschisă ca oricând.
{{text}}