Carlo Ancelotti, antrenorul lui Real Madrid, a reacționat dur, după a doua înfrângere consecutivă a echipei sale. Pe Santiago Bernabeu, Realul a fost învinsă de AC Milan, scor 1-3, după ce în ultimul meci a pierdut la scor derby-ul cu Barcelona din „El Clasico”, scor 0-4.
Real Madrid se află doar pe locul 17 în grupa Ligii Campionilor, 2 victorii, 3-1 cu Stuttgart și 5-2 cu Borussia Dortmund, și 2 înfrângeri, 0-1 cu Lille și 1-3 cu AC Milan.
Carlo Ancelotti a reacționat după a doua înfrângere consecutivă: „Trebuie să ne îngrijorăm”
„Trebuie să ne îngrijorăm, jocul nu arată deloc bine. Echipa nu este compactă, trebuie să fim mai organizați, am primit foarte multe goluri.
Echipa nu stă deloc bine în teren și trebuie să lucrăm la asta. Trebuie să ne concentrăm la ce avem astăzi și anume o echipă care nu se află în cel mai bun moment, trebuie să revenim la nivelul nostru și să luptăm în toate competițiile.
Nu este o problemă de motivație sau de atitudine, este o problemă colectivă pe care trebuie să o reparăm rapid. Ne lipsește ceva pe teren, nu am fost capabili să arătăm cea mai bună versiune a noastră.
Trebuie să reparăm asta, dar aceste nopți vor fi foarte lungi și trebuie să ne recuperăm soliditatea. Asta e problema cea mai mare, am primit prea multe goluri pentru o echipă construită să fie solidă.
Trebuie să acceptăm criticile și realitatea. Vrem să facem lucrurile mai bine, nu putem continua așa. Trebuie să ne apărăm mai bine și să găsim soluții fără să devenim nebuni și să luăm decizii drastice.
Mă bucur că jucătorii simt același lucru ca și mine. Cu toții ne gândim cum să ne îmbunătățim și avem încredere că o să reușim”, a declarat Carlo Ancelotti la conferința de presă de după meci.
{{text}}