Sporturi   •   Atletism   •   CONDAMNARE

Ucigașii unui atlet african au fost condamnați la 35 de ani de închisoare » Mama sportivului ceruse întemnițarea pe viață

Benjamin Kiplagat, la Jocurile Olimpice din 2016/Foto: Getty Images

Articol de David Istrate   —  miercuri, 06 noiembrie 2024

Peter Khalumi și David Lokere, ucigașii lui Benjamin Kiplagat, un atlet ugandez specializat în 3000 de metri obstacole, au fost condamnați la 35 de ani de închisoare pentru crima comisă de Anul Nou în Eldoret, un oraș din vestul Kenyei.

Lumea atletismului s-a cutremurat în prima zi a anului 2024, când s-a aflat vestea uciderii lui Benjamin Kiplagat, un alergător de cursă lungă în vârstă de 34 de ani. Acesta a fost înjunghiat în propria mașină de două persoane, crima având loc în Eldoret, un oraș dintr-o regiune cunoscută ca fiind un bun loc de antrenament pentru atleții africani.

„Acțiunile voastre au fost nemiloase la adresa unei persoane fără apărare”

Zece luni mai târziu, Peter Khalumi și David Lokere, ucigașii lui Kiplagat, au fost condamnați la 35 de ani de închisoare, deși mama sportivului ceruse ca cei doi să fie întemnițați pe viață.


„Acțiunile voastre au fost nemiloase la adresa unei persoane fără apărare, a cărei viață ați curmat-o, contrar planului lui Dumnezeu, care a intenționat ca un om să trăiască minim 70 de ani”, le-a spus judecătorul Reuben Nyakundi celor doi, potrivit Nation.

„Tipul de regret pe care l-ați arătat în tribunal nu are sens. Ați avut intenția de a lua viața unui tânăr atlet. Regretul nu este regret dacă nu căutați reconcilierea adevărată, după ce ați redus numărul de ani pe care o persoană trebuie să îl trăiască așa cum a fost plănuit de Dumnezeu în cartea Psalmilor, capitolul 91. Ați eșuat în a proteja viața, iar regretul vostru nu are valoare.

Sper ca familia sportivului să găsească alinare în decizia tribunalului și să aibă curajul să meargă mai departe”, a adăugat Nyakundi.

Palmaresul lui Benjamin Kiplagat


Benjamin Kiplagat a început să participe în competiții internaționale în 2006, când s-a clasat pe poziția a 6-a la Campionatele Mondiale de Juniori din Beijing, China. Doi ani mai târziu, în proba de 3000 de metri obstacole, ugandezul a ieșit vicecampion mondial la juniori, cu un timp de 8:19:24.

În 2012, Kiplagat a obținut două performanțe importante: medalia de bronz la Campionatele Africane și calificarea în finala Jocurilor Olimpice de la Londra.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.