Florin Gardoș (36 de ani) a dezvăluit acum ce consumau jucătorii din Premier League înaintea meciurilor. Florin Gardoș a evoluat în prima ligă engleză în urmă cu 10 ani, pentru Southampton. Fostul fundaș al celor de la FCSB a spus că majoritatea jucătorilor foloseau o gumă de mestecat care conținea cafeină.
Gardoș a recunoscut că a încercat și el acea gumă de mestecat care conținea cafeină.
Florin Gardoș a dezvăluit că jucătorii din Premier League foloseau o gumă de mestecat cu cafeină înaintea meciurilor
„Eu în Anglia am văzut prima dată, este gumă de mestecat cu cafeină. În Anglia, o luau aproape toți înainte de meci, ca să îți dea un boost de energie.
Am luat și eu și am simțit, ceva am simțit. Dacă a fost placebo sau chiar caferină, nu știu”, a declarat Florin Gardoș, potrivit primasport.
Florin Gardoș a jucat doar 18 meciuri pentru Southampton în 3 sezoane
Florin Gardoș a fost achiziționat de către Southampton de la FCSB în 2014, în schimbul sumei de 6,8 milioane de euro, dar a jucat doar 18 meciuri pentru echipa mare a „sfinților”.
Din cele 18 apariții, 11 au fost în Premier League, iar restul în Cupa Angliei și în Cupa Ligii Angliei.
Gardoș a bifat, de asemenea, și 17 meciuri la echipa U23 a celor de la Southampton.
În prima ligă din România, Gardoș a evoluat pentru Concordia Chiajna, FCSB, Universitatea Craiova, Poli Iași și Academica Clinceni.
Măcinat de mai multe accidentări de-a lungul carierei, Florin Gardoș s-a retras în anul 2022.
Fostul fundaș central a câștigat 5 trofee în carieră, 2 titluri cu FCSB în sezoanele 2013-2014 și 2014-2015, o Supercupă a României în 2014 și 2 Cupe ale României, în 2011 cu FCSB și în 2018 cu Universitatea Craiova. Gardoș a bifat și 14 selecții la naționala României.
{{text}}