Radu Drăgușin a primit nota 2 după prestația din înfrângerea cu Galatasaray, scor 2-3, din etapa a 4-a a grupei unice din Europa League. Internaționalul român a greșit decisiv la al doilea gol marcat de turci.
Radu Drăgușin a fost titular pentru a treia oară consecutiv la Tottenham, după meciul din Cupa Ligii Angliei cu Manchester City, câștigat cu 2-1, și meciul câștigat în Premier League cu Aston Villa, scor 4-1.
Radu Drăgușin a primit nota 2 după prestația din meciul cu Galatasaray: „A arătat ca un amator care se dă fotbalist profesionist”
Radu Drăgușin a fost notat cu 2 după meciul pierdut de Tottenham în deplasare cu Galatasaray, scor 2-3.
„O prestație horror din partea fundașului român, care a cedat posesia toată seara din cauza atingerilor nesigure și a paselor greșite.
Drăgușin nu s-a descurcat în fața atacanților lui Galatasaray și a arătat ca un amator care se dă fotbalist profesionist. Nota 2!”, au relatat cei de la spurs-web.com.
În minutul 31 al meciului, Drăgușin a fost servit în centru de celălalt stoper al lui Tottenham, Ben Davies și a preluat larg balonul, fiind deposedat de Mauro Icardi, pe care l-a și călcat violent. Fundașul român a primit cartonașul galben în urma acestei intervenții.
În minutul 40, Osimhen a reușit „dubla” cu o lovitură de cap, după ce s-a demarcat între Drăgușin și fundașul dreapta lilywhite, Pedro Porro.
Radu Drăgușin nu a fost menajat nici de fanii lui Tottenham: „Este atât de mediocru, nu înțeleg cum de-l voia Bayern”
Radu Drăgușin nu a fost menajat nici de fanii lui Tottenham după prestația slabă din meciul cu Galatasaray.
„Drăgușin a fost teribil până acum”, „Drăgușin este atât de mediocru, nu înțeleg cum de-l voia Bayern” și „Drăgușin e praf, spuneți-i asta și impersarului său”, au fost câteva dintre reacțiile fanilor londonezi.
{{text}}