FCSB - Midtjylland 2-0. Mircea Lucescu, selecționerul României, a fost pe Arena Națională și s-a declarat surprins de modul în care roș-albaștrii s-au impus împotriva campioanei Danemarcei.
Mircea Lucescu a fost impresionat de atitudinea jucătorilor antrenați de Elias Charalambous și Mihai Pintilii și a declarat că victoria a fost complet meritată, în ciuda unor goluri marcate cu noroc.
VIDEO. Mircea Lucescu, după FCSB - Midtjylland 2-0: „Nu credeam că asta e diferența”
„Sincer să vă spun, nu mă așteptam la acest scor. Nu credeam că e asta diferența. A intrat o altă Steaua în repriza a doua pe teren, așa cum ne-a obișnuit în cupele europene: agresivă, disponibilă și bine organizată.
Chiar dacă rezultatul a fost obținut în urma unui șut deviat și a unei greșeli mari, a fost total meritat, asta datorită capacității lor de sacrifiu.
Au câștigat toate duelurile, nu i-au lăsat deloc pe ceilalți să joace. O victorie bună, puncte importante, crește și coeficientul țării”, a declarat Mircea Lucescu, la stadion, după victoria celor de la FCSB.
Selecționerul a fost întrebat apoi de jucătorii pasibili să fie chemați la națională, dar a refuzat să dea vreun detaliu. „Să vedem”, a spus Lucescu
Este un mare lucru că cei de la FCSB folosesc mulți români. Vorbeam și cu Lucescu, ne îngrozim când vedem că 80% dintre jucători sunt străini! E ilogic! Până la urmă, cei care au făcut diferența în seara asta nu au fost străini. Au fost români: Bîrligea și Tănase.
Alți jucători care au ieșit în prim-plan au fost Tavi Popescu, Miculescu, care mi se pare într-o revenire de formă, doar să menționez câțiva. Când joci meci de meci și ești la FCSB, ai posibilitatea să crești.
- Mihai Stoichiță, directorul tehnic FRF, la GSP Live
{{text}}