Fotbal   •   Liga 1   •   „2 LA 1”

Ionel Dănciulescu a numit cel mai bun atacant român la această oră: „Aoleu, uitasem de el! Îmi place mult de tot!”

Ionel Dănciulescu, în podcastul GSP „2 la 1”

Articol de Alexandru Barbu   —  duminică, 10 noiembrie 2024

Invitat la podcastul GSP „2 la 1”, Ionel Dănciulescu (47 de ani) a numit cel mai bun atacant român la acest moment, în opinia lui: Denis Drăguș (25) de la Trabzonspor.

Unul dintre cei mai importanți golgheteri români de după 2000, Dănciulescu e de părere că fotbalul mondial nu mai dispune azi de atât de mulți atacanți de clasă ca în trecut: „Într-adevăr, sunt mai puțini atacanți de supervaloare în fotbal. Bine, și fotbalul s-a schimbat, se joacă mai mult cu «9 fals» acum...”.

VIDEO. Ionel Dănciulescu: „Bîrligea și Louis Munteanu vor fi piese de bază la națională”


„În România, îi avem acum pe Louis Munteanu, Bîrligea”, continuă Dănciulescu. Favoritul lui e atacantul celor de la CFR Cluj.

„Cu siguranță ambii vor fi piese importante la națională, dacă vor continua pe această linie. Sunt un pic diferiți ca stil, dar au calitate bună. I-aș pune la egalitate, deși i-aș acorda un 51% lui Munteanu. Probabil e și mai apropiat ca stil de mine, jucător de execuție.

E timp să fie amândoi la națională, nu pot să spun că meritau deja să fie convocați la prima reprezentativă. Mircea Lucescu merge pe continuitate, pe grupul format de Edi, e fantastic că n-a schimbat echipa”, a adăugat actualul manager al academiei de fotbal CS Dinamo.

„Îl uitasem pe Drăguș, el e cel mai bun atacant român!”


Întrebat direct cine e cel mai bun atacant român în acest moment, Dănciulescu a răspuns astfel: „Bîrligea și Louis Munteanu... Aoleu, nu! Drăguș. L-am uitat pe el! Îmi place mult de tot!”.

„Suferă în Turcia, dar are altă evoluție la naționala României. A fost tot timpul bine fizic. Împinge foarte bine, are forță în picioare, trebuie să se cizeleze în joc și să nu se mai hazardeze în luarea anumitor decizii, să fie mai calm și lucid, dar are calități fizice fantastice”, a încheiat Ionel Dănciulescu.

Drăguș a înscris 5 goluri în 19 selecții la naționala României, dar traversează o perioadă dificilă la echipa de club: un singur gol în 15 apariții pentru Trabzonspor.

4 milioane de euro e cota de piață a lui Denis Drăguș pe Transfermarkt

„Specialitatea invitatului”, cu Ionel Dănciulescu

- Ca atacant, cum abordezi un fundaș puternic, imbatabil în dueluri?

„E important să am cât mai multă mișcare și să evit contactul fizic direct, pentru că n-am nicio șansă într-un duel fizic. Așa procedam și eu: coboram între linii, eram într-o continuă mișcare, jucam din devieri și în spatele lor. Mulți fundași nu au viteză mare și sunt rigizi. De aceea, mă bazam pe jocul rapid, pe mișcare constantă și pase la firul ierbii. Jucam cu 1-2 atingeri, asta a fost calitatea mea”

- Scapi singur cu portarul, ce faci: închizi ochii și tragi tare sau șutezi plasat?

„Niciodată nu închizi ochii. Încerci să te uiți la portar, dar sunt situații când dai și tare. De exemplu, dacă scapi în unghi, tragi mai tare. Dar te uiți la portar, trebuie să-l analizezi, să vezi cum reacționează în situațiile de unu la unu: dacă se culcă, dacă rămâne în picioare. Eu aveam și momente când îi dădeam mingea printre picioare”

- Din postura de conducător, alegi un antrenor român sau un antrenor străin?

„Român. Avem antrenori tineri și buni, o generație de perspectivă, cu Mutu, Rădoi, Contra, Măldărășanu. Sunt mulți antrenori care vin tare din urmă, le trebuie doar încredere și răbdare, lucruri care, din păcate, se găsesc greu în fotbalul românesc”

VIDEO INTEGRAL. Urmărește AICI podcastul cu Ionel Dănciulescu:

Cine e Ionel Dănciulescu:

  • a evoluat în România la Electroputere Craiova, Dinamo și Steaua;
  • în străinătate a jucat la Altay (Turcia), SD Luneng (China) și Hercules CF (Spania), cu ultima reușind să promoveze în La Liga în 2010;
  • 5 titluri a cucerit în Liga 1: două alături de Steaua, 3 cu Dinamo;
  • are 5 Cupe ale României în palmares: una cu Steaua, 4 cu Dinamo;
  • a câștigat câte o SuperCupă a României atât cu Dinamo, cât și cu Steaua;
  • 515 meciuri - deținătorul recordului all-time în Liga 1 - și 214 goluri pe prima scenă;
  • de două ori golgheterul Ligii 1, în sezoanele 2003/04 și 2007/08;
  • Fotbalistul Român al Anului 2004 în Ancheta Gazetei Sporturilor;
  • două goluri în 8 selecții pentru naționala României;
  • oficial la Dinamo (echipa din Liga 1) în mai multe rânduri, între 2014 și 2020;
  • în prezent managerul academiei de fotbal CS Dinamo.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.