International   •   Stranieri   •   TURCIA

Liber spre Rapid? Ce spun turcii despre situația lui Denis Drăguș + Anunțul antrenorului Șenol Guneș

Denis Drăguș / Foto: Imago Images

Articol de Aurelian Botezatu   —  duminică, 10 noiembrie 2024

Denis Drăguș a fost introdus în minutul 59 al meciului pe care Trabzonspor l-a pierdut la Rize cu 3-1, dar n-a convins nici de data aceasta.

Trabzonspor a bifat sâmbătă a treia înfrângere consecutivă în campionat, 1-3 cu Rizespor, echipa se află în criză, iar antrenorul Șenol Guneș a anunțat că se va întâlni cu șefii clubului pentru a discuta luarea unor măsuri radicale în perioada următoare.

În mare pericol se află și Denis Drăguș. Readus în lot și introdus în minutul 59 al partidei amintite, la scorul de 1-1, atacantul în vârstă de 24 de ani n-a reușit să producă ceva notabil nici de data aceasta. Astfel că a rămas cu un singur gol în cele 16 meciuri la Trabzonspor, în toate competițiile. Golul a venit în campania preliminară pentru Europa League, în victoria din retur cu Ruzomberok, scor 1-0.

Șenol Guneș: „Este posibil să existe mișcări în cadrul echipei”


„Această situație este dezamăgitoare. Am pierdut 3 meciuri la rând. Am pierdut foarte ușor. Cel mai bun joc al nostru a fost împotriva lui Fenerbahçe, dar l-am pierdut și pe acela. Un joc bun nu este suficient. Este posibil să existe mișcări în cadrul echipei”, a spus Șenol Guneș la finalul partidei de la Rize.

Antrenorul lui Trabzonspor consideră că „în numele meu și al jucătorilor, este necesar să transmit totul conducerii. Este necesară întâlnirea cu președintele și conducerea. Au făcut totul pentru echipă. Moralul echipei era scăzut, așteptările lor erau mari. Oricare ar fi scuzele, nu suntem mulțumiți de jocul pe care l-am făcut. Nici jucătorii nu sunt mulțumiți. Acest joc nu este jocul la care visam”.

Karadenizgazete: „Drăguș ia în calcul să plece împrumut sau definitiv”

Un ziar local, „Karadenizegazete”, îl vede pe Drăguș ca și plecat de la Trabzonspor. Împrumut sau definitiv. „Jucătorul în vârstă de 24 de ani, care a fost transferat cu mari speranțe, dar care nu a reușit încă să evolueze conform așteptărilor, este așteptat să părăsească echipa în pauza de iarnă”, scrie publicația amintită.


Jurnaliștii turci amintesc că Drăguș „a primit oferte atât din România, cât și de la unele cluburi europene” și susțin că „își va evalua opțiunile de transfer, împreună cu managerul său, în următoarele săptămâni. El ia în calcul să părăsească echipa în cazul unei oferte de împrumut sau de transfer.

Conducerea lui Trabzonspor va lua decizia cu privire la viitorul jucătorului în timpul pauzei”. Fără a preciza însă dacă este vorba de pauza rezervată echipelor naționale sau cea din iarnă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.