Vineri noaptea, de la ora 3:00, Mike Tyson (55 de victorii, 44 prin KO, 6 înfrângeri), ajuns la 58 de ani, revine în ringul de box pentru partida cu Jake Paul, mai tânăr cu 31 de ani. Confruntarea va avea loc pe stadionul AT&T din Arlington, Texas, în fața a 80.000 de spectatori.
Conform cotelor de la casele de pariuri, Jake Paul, YouTuber, influencer în social media și, mai nou, boxer profesionist, este favorit cert.
Drumul sinuos al lui „Iron Mike”
Au trecut nu mai puțin de 19 ani de la retragerea din box a lui Mike Tyson, însă fostul campion mondial la categoria grea e gata pentru încă o provocare în sportul pe care l-a dominat autoritar în anii săi de glorie. Însă acea perioadă a apus demult. Ultima victorie datează din februarie 2003, atunci când l-a făcut KO pe Clifford Etienne după doar 49 de secunde.
Ulterior, „Iron Mike” a mai boxat doar de două ori. Mai întâi cu Danny Williams, în iulie 2004, fiind învins prin KO în runda a patra, apoi cu Kevin McBride, pe 11 iunie 2005, meci în care s-a retras în runda a șasea.
Perioada de glorie a lui Mike Tyson a început în 1986, an în care a câștigat prima sa centură WBC. Un an mai târziu a unificat centurile WBA, WBC și IBF la categoria grea. În 1992, Tyson a fost condamnat pentru viol și a primit o sentință de 6 ani de închisoare, din care a executat mai puțin de jumătate. A revenit în ring și, în martie 1996, a recuperat centura WBC de la Frank Bruno, doar pentru a o pierde iar în luna noiembrie, în fața lui Evander Holyfield.
Revanșa a fost programată în luna iunie a anului următor și a generat unul dintre cele mai controversate momente din lumea sportului. Tyson a fost descalificat de arbitru în runda a treia, după ce l-a mușcat de ureche pe Evander Holyfield și i-a rupt o parte din ea.
Tyson a fost supendat, i s-a retras licența de boxer profesionist și în 1999 a ajuns iar la închisoare. De data aceasta pentru un incident violent petrecut în trafic, după un accident de circulație.
În 2002 a avut ocazia de a lupta iar pentru titlul mondial. L-a avut ca adversar pe Lennox Lewis, deținător al centurilor WBC, IBF și IBO, și a pierdut prin KO în runda a opta.
Lennox Lewis despre Jake Paul: „Îmi fac griji pentru el”
Jake Paul și-a început cariera în 2020 și are 10 meciuri la activ. Nouă dintre acestea le-a încheiat victorios, însă niciunul nu a fost disputat contra unui boxer aflat în activitate. O singură dată și-a încrucișat mânușile cu un sportiv profesionist, în februarie 2023, atunci când a fost învins de Tommy Fury.
Într-un interviu recent, fostul campion mondial Lennox Lewis a declarat că își face griji pentru Jake Paul: „Îmi fac griji pentru el. Tyson încă știe să lovească, se vede când se antrenează la sacul de box. Dacă Jake Paul e lovit de unul dintre pumnii săi, o să-l simtă zdravăn”.
Cu toate acestea, „Iron Mike” nu e bine cotat în meciul de vineri noaptea. Superbet îl vede pe Jake Paul drept favorit cert, oferind o cotă de 1.35 pentru victoria acestuia. Cei care mizează pe Tyson beneficiază de o cotă excelentă, 3.15.
{{text}}