Sporturi   •   Handbal   •   European League

SCM Rm. Vâlcea, victorie în primul meci din „dubla” decisivă pentru grupele European League

SCM Rm. Vâlcea conduce la „pauza” meciului cu Debrecen // sursă foto: Facebook @ SCM Râmnicu Vâlcea - Handbal feminin

Articol de Daniel Grigore   —  duminică, 10 noiembrie 2024

SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat manșa tur cu DVSC Schaeffler din ultima rundă a preliminariilor European League, scor 33-31. Returul va avea loc duminica viitoare, la Debrecen.

În turul 3, ultimul din preliminariile European League, SCM Râmnicu Vâlcea a fost repartizată cu formația maghiară DVSC Schaeffler, miza fiind un loc în grupele celei de-a doua competiții continentale.

Astăzi, SCM a câștigat manșa tur, 33-31, după ce a intrat la cabine cu un avantaj de 5 goluri (20-15). În partea secundă, echipa maghiară a topit avantajul gazdelor și chiar a condus la un moment dat cu 29-28.

SCM Rm. Vâlcea, victorie în primul meci din „dubla” cu Debrecen, pentru grupele European League


Rămase acum câteva zile fără antrenorul Bent Dahl, vâlcencele au avut o tresărire de orgoliu pe final și s-au impus la două goluri diferență, avantaj pe care speră să-l consolideze săptămâna viitoare, în returul din Ungaria.

Nathalie Hagman (6 goluri) și Anniken Wollik, Daniela De Jong, Julia Maidhof și Natasa Ljepoja, toate cu 4 goluri, au fost cele mai multe marcatoare ale SCM-ului.

Din această rundă a preliminariilor vor avansa în faza grupelor 12 echipe. Acolo sunt deja calificate Ikast Handbold (Danemarca), HSG Bensheim/Auerbach (Germania), Motherson Mosonmagyarovar (Ungaria) și Dunărea Brăila (România).

  • În turul 2 preliminar, SCM a trecut de Dunajska Streda, 28-26 în tur, 33-26 la retur.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.