Fotbal   •   Liga 1   •   U CLUJ - FCSB

Cui a vrut să-i închidă gura? Gestul curios făcut de Bîrligea în U Cluj - FCSB

+38 Foto
Daniel Bîrligea, în U Cluj - FCSB/ FOTO: Cristi Preda (GSP)

Articol de Adrian Duţă   —  duminică, 10 noiembrie 2024

U Cluj - FCSB. Daniel Bîrligea (24 de ani), atacantul roș-albaștrilor, a deschis scorul în minutul 30 al meciului de pe Cluj Arena. A reușit „dubla” 21 de minute mai târziu.

Abia convocat la națională de Mircea Lucescu, Bîrligea a înscris un nou gol pentru FCSB, după cel marcat cu Midtjylland în Europa League, când campioana României a câștigat cu 2-0.

GALERIE FOTO. Daniel Bîrligea, gest curios după primul gol din U Cluj - FCSB

+38 Foto
Tavi Popescu, U Cluj - FCSB/ FOTO: Cristi Preda (GSP)

După prima reușită din poarta lui U Cluj, Daniel Bîrligea a făcut un gest pentru contestatari. A dus degetul la gură, făcându-le semn acestora să tacă. Apoi, a continuat sărbătoarea alături de coechipierii lui. Imaginile cu gestul lui Bîrligea au fost surprinse de la fața locului de fotoreporterul GSP Cristi Preda.

Cui i s-a adresat Bîrligea? A fost criticat de Ionel Ganea

În urmă cu o săptămână, după Universitatea Craiova - FCSB 1-1, Bîrligea era criticat de Ionel Ganea, fost atacant important al naționalei României.

„Bîrligea a fost subțire, în ultimele meciuri a fost foarte subțire. De la meciul cu Rangers n-a mai jucat. Poate a văzut și el ce înseamnă fotbalul adevărat când a jucat cu Rangers”, a declarat Ionel Ganea, potrivit sport.ro.


Daniel Bîrligea a marcat o „dublă” pentru FCSB

După un început mai bun de meci al ardelenilor, pe Cluj Arena, FCSB a înscris la prima ei mare ocazie. Bîrligea a primit o centrare de la Alexandru Musi, a preluat, apoi a tras din întoarcere.

Mingea s-a dus la colțul scurt, l-a prins pe picior greșit pe Gertmonas și a intrat în plasă. A fost al treilea gol pentru Bîrligea în 6 meciuri de Superliga la FCSB. În minutul 51, Daniel a reușit „dubla”, a înscris din postură de 1 la 1 cu portarul advers, din pasa lui Miculescu. Astfel, a ajuns la 4 reușite în Liga 1 pentru FCSB.

Atacantul mai are 3 goluri și în Europa League, în 4 meciuri. În total, în 11 meciuri în roș-albastru, atacantul transferat de la CFR Cluj are 7 goluri marcate.

Daniel mai are două goluri în Liga 1 în acest sezon marcate și pentru CFR Cluj.

După ultimele meciuri de la FCSB, Bîrligea fost chemat, în premieră în mandatul lui Mircea Lucescu, la națională, în locul lui George Pușcaș.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.