Universitatea Craiova a profitat de pauza dedicată echipei naționale pentru a lansa un concurs cu premii destinat fanilor.
Oltenilor le-a mai venit inima la loc după ce Nicușor Bancu & comp. au întrerupt seria neagră din campionat și Cupa României - 10 meciuri fără victorie - cu acel 3-1 de sâmbătă, în fața lui Hermannstadt. Prilej pentru conducerea clubului să dea startul, astăzi, de la 12:00, unui concurs inedit, care i-a „prins” imediat pe fani.
Suporterilor li s-a oferit posibilitatea de a vota pentru tricoul sezonului viitor, din 6 modele postate pe toate canalele media ale clubului: facebook, tik tok, instagram și site. Cele 6 variante de tricou propuse sunt combinații între culorile alb și albastru ale grupării din Cetatea Băniei.
Universitatea Craiova și-a invitat suporterii să aleagă tricoul pentru sezonul 2025 - 2026
La jumătate de oră de la startul scrutinului se înregistraseră deja 1.000 de voturi, iar după o oră erau 1.700! Fanii au timp să-și exprime preferința până miercuri la 12:00, iar câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți.
Premiul cel mare: trei tricouri oficiale de joc, pe viață. Un alt premiu constă într-un tricou personalizat, cu numele câștigătorului, pe care jucătorul său preferat îl va purta la primul meci acasă al echipei în sezonul 2025-2026.
Suporterii au participat în 2020 la alegerea logo-ului, iar în 2022 au votat prima oară pentru tricoul sezonului următor
Juveții au mai realizat astfel de concursuri. În iunie 2020, ei și-au invitat suporterii să participe la alegerea logo-ului care urma să apară pe tricoul oficial pentru sezonul 2020 - 2021, în partea din spate, în zona gulerului.
Iar în octombrie 2022 a fost prima oară când fanii au putut vota pentru tricoul stagiunii următoare (2023 - 2024). Atunci au avut de ales de asemenea dintre șase modele.
Numai DDB a mai implicat suporterii într-o inițiativă
În Liga 1 doar Dinamo a mai avut o inițiativă care a implicat direct susținătorii. Conducătorii programului DDB au promis că vor trece numele primilor 2000 de cotizanți pe tricouri.
Suporterii au marșat la această inițiativă, care a ajutat la creșterea numărului de "socios" și făcut ca programul DDB să ajungă la 15.000 de membri.
{{text}}