Irina Begu (34 ani) a revenit în TOP 100 în clasamentul mondial, după ce a câștigat la finalul săptămânii trecute turneul de 125 de puncte de la Cali (Columbia), impunându-se în ultimul act în fața slovenei Veronika Erjavec (24 de ani), scor 6-3, 6-3.
Pe locul 102 înaintea turneului de la Cali, Begu a făcut un salt de 19 poziții, fiind din această săptămână pe locul 83. Astfel, o dată cu urcarea sa, România are acum trei reprezentante în TOP 100.
Sorana Cîrstea, care nu a mai jucat din luna iulie, din cauza unei intervenții chirurgicale, este în continuare prima rachetă a României, fiind pe poziția 70. Jaqueline Cristian se menține și ea în ierarhie, fiind pe locul 73.
Anca Todoni a depășit-o pe Ana Bogdan în clasamentul WTA, după ce a urcat patru locuri, fiind acum pe 113 mondial, în timp ce jucătoarea din Sinaia a coborât trei poziții și este pe 116 WTA. În TOP 130 se mai află o româncă, Gabriela Ruse, care a urcat un loc și începe săptămâna de pe treapta 128.
Simona Halep a coborât în clasamentul WTA
Simona Halep a început această săptămână pe locul 882 mondial, cu 27 de puncte, având o cădere de 6 poziții față de săptămâna trecută.
Ultimul meci pe care l-a jucat a fost în urmă cu două săptămâni, la turneul de 250 de puncte de la Honk Kong, atunci când a fost eliminată de Yue Yuan (26 de ani), scor 3-6, 3-6.
În ceea ce privește situația la vârful ierarhiei mondiale, după ultima competiție importantă din acest an, Turneul Campioanelor, Aryna Sabalenka încheie 2024 în poziția de lider, având un avans considerabil față de locul secund, ocupat de Iga Swiatek.
1046de puncte are avans Aryna Sabalenka în clasamentul WTA
Campioană la Riad în urmă cu câteva zile, Coco Gauff și-a consolidat poziția a treia, având acum 6.530 de puncte, cu 1.186 mai multe decât ocupanta locului 4, Jasmine Paolini.
În TOP 10, Qinwen Zheng a urcat două poziții, fiind acum pe locul 5 mondial, în timp ce Elena Rybakina și Jessica Pegula au coborât câte o poziție, până pe 6 WTA, respectiv 7 WTA. În primele 10 jucătoare ale lumii a urcat și Barbora Krejcikova, care a făcut un salt de trei locuri.
{{text}}