„Mesajul” unui copil de 9 ani

Micuțul care a intrat pe teren în minutele de prelungire de la Slobozia-Farul 0-1 probabil că a fost încurajat de un adult să comită năzbâtia.

A pătruns pe teren, a parcurs zeci de metri, a ajuns în fața lui Sebastian Colțescu, i-a arătat degetul mijlociu, știm cu toții semnificația gestului, apoi s-a dus la tușa cealaltă, de unde un om de ordine, steward sau ce-o fi fost, l-a preluat și l-a condus în afara razei de acțiune a camerelor TV.

În timpul traversării terenului, n-a intervenit nimeni. 

De capul lui?

După cum se pare că nimeni n-a intervenit vreodată (sau n-a intervenit în sensul în care trebuia)  în educația acestui copil care a fost „televizat” având pe spate un steag, șal sau ce-o fi fost, cu însemnele Unirii Slobozia. Copilul acela probabil că e din Slobozia și a venit la meci cu părintele său, cu vreun neam, cu vreun frate mai mare, cu un adult.

Nu pleci la 9 ani singur o sută și ceva de kilometri să vezi un meci, oricât ți-ar plăcea fotbalul. Pleci însoțit. Iar acel însoțitor trebuie să aibă grijă de copil. Să mănânce, să nu răcească și, dacă se poate, să nu intre pe terenul de joc. Iar dacă intră, așa, din teribilism, măcar să nu-i arate degetul mijlociu arbitrului.

Altădată era altfel

Personal, am fost prima dată pe stadion când încă nu împlinisem opt ani. Însoțit, firește. Apoi, tot însoțit, până prin clasa a șasea, abia după aceea singur. Prin cap nu mi-a trecut vreodată să sar gardul și să mă duc pe gazon.

Probabil că mi-ar fi fost mult mai greu. Pe vremea aceea la meciuri erau 40 de mii de oameni, nu câteva sute, ca acum. Iar milițienii ceaușiști, cu chipie albastre, erau foarte mulți. Nici nu apucai să te apropii de gard, că te dădeau înapoi. Aveau pulane de cauciuc și nimeni nu pomenea de ceea ce se numește acum bullying.

„Ia du-te, bă… !”

În fine, alte vremuri, alți oameni. Dacă însoțitorul puștiului de la Clinceni și-ar fi îndeplinit menirea, țâncul de clasa a doua, cel mult a treia, n-ar fi zbughit-o niciodată spre gazon de lângă tată, unchi, prieten sau ce-o fi fost adultul.

Dar probabil că responsabilul cu grija și educația acestui copil i-a aruncat un ”Ia du-te, bă, și dă-i o... lui Colțescu! Ce-o să-ți facă?”. Și pesemne că dacă acasă primește astfel de încurajări, nici la școală nu i se spune că nu e bine să se poarte altfel. Sau i se spune, iar el nu ascultă.

Un fel de eroism

Sigur că nu e un capăt de țară ce s-a întâmplat, mulți vor considera episodul ca pe unul de o ingenuă naivitate. Jandarmeria l-a amendat pe părinte cu 500 de lei și a dat aceeași sancțiune financiară și firmei de pază care n-a intervenit. Probabil că și clubul din Slobozia va fi amendat de Federație, penalitate sportivă, pentru organizare defectuoasă. 

Se va plăti totul la leu și episodul va fi dat repede uitării. Copilul va deveni erou printre colegii de la ”a doua B”, iar părintele, cu amenda achitată probabil din cheta admiratorilor, le va povesti acestora cum a păcălit fiu-su vigilența autorităților. Viața, așa cum e ea, merge înainte…