David Coote (43 de ani), arbitru aflat la al șaptelea sezon în elita fotbalului englez, este personajul negativ al momentului. Un clip video în care oficialul jignește liderul Liverpool, dar și pe fostul antrenor Jurgen Klopp, a devenit viral pe rețelele de socializare.
Liverpool - Aston Villa, 2-0, pe care l-a condus sâmbătă, a fost ultimul meci cu care David Coote se poate lăuda în perioada următoare. PGMOL, forul diriguitor al arbitrilor din Anglia, l-a suspendat pe termen nedeterminat, până la finalizarea anchetei.
Într-un filmuleț făcut de un prieten și postat apoi pe rețelele sociale, „centralul” l-a atacat pe Jurgen Klopp. Și a denigrat-o și pe FC Liverpool, echipa aflată pe primul loc după 11 etape, cu cinci puncte avans față de campioana Manchester City!
Filmarea în care David Coote jignește grav pe FC Liverpool și pe Jurgen Klopp / Foto: XÎn clipul video în cauză, un bărbat, care pare a fi David Coote, folosește o expresie vulgară pentru a-l descrie pe fostul manager al „cormoranilor”, care s-a despărțit de Liverpool în vară, după aproape nouă ani la conducerea clubului din Merseyside.
În plus, în același filmuleț, Coote pare să se refere la Liverpool folosind repetat cuvântul „rahat”. Organismul suprem al arbitrilor a declarat în mod oficial: „David Coote a fost suspendat cu efect imediat în așteptarea unei investigații complete. PGMOL nu va face alte comentarii până la finalizarea cercetării sale disciplinare”.
PGMOL anunță: „David Coote a fost suspendat cu efect imediat!”
Coote este descris de un amic drept al patrulea arbitru al meciului Liverpool - Aston Villa de alaltăieri. Întrebat ce părere are despre joc, el spune: „Liverpool a fost de rahat”. Când este chestionat despre ceea ce crede despre Klopp, el răspunde: „O p***ă. Un absolut r***t”.
„Centralul” de 43 de ani și-a continuat atacul: „În afară de faptul că s-a luat de mine când i-am arbitrat împotriva lui Burnley, m-a acuzat de minciună. Apoi, a avut un reproș vulgar, de genul f******g s***t. Și eu nu am niciun interes să vorbesc cu cineva care este f*****g arogant. Așa că fac tot posibilul să-l evit”.
Arbitrul David Coote, într-un conflict cu Jurgen Klopp în timpul unui meci din 2020 / Foto: PGMOLÎn mod neașteptat, Coote, al cărui tată a jucat cricket pentru Nottinghamshire County Cricket Club, a sugerat că îl place pe fostul jucător al lui Liverpool, James Milner, descriindu-l ca fiind „în regulă”.
„Hai să nu-i distrugem cariera doar pentru o filmare apărută online!”
Ancheta se află în faza preliminară, întrucât există posibilitatea ca videoclipul să fie rezultatul utilizării inteligenței artificiale. Pentru moment, arbitrul de 43 de ani a fost suspendat.
Fanii lui Liverpool au reacționat vehement pe rețelele de socializare. Au „scos din sertar” mai multe faze în care consideră că arbitrul David Coote i-a dezavantajat pe „cormorani”.
Fazele postate pe fanii „cormorani” pe rețelele de socializare
{{text}}