Fotbal   •   Liga 1   •   Gloria Buzău

Eugen Neagoe, cătrănit: „Mereu le dăm mingea să o bage în poartă”

Eugen Neagoe FOTO: facebook.com/fkcsikszereda

Articol de Laura Șoica   —  luni, 11 noiembrie 2024

Eugen Neagoe, antrenorul de la Gloria Buzău, s-a arătat foarte dezamăgit de echipa sa la finalul meciului cu Petrolul, scor 0-1.

Gloria Buzău a pierdut meciul cu Petrolul din etapa cu numărul 16 a Superligii. Astfel a ajuns la cea de-a treia înfrângere consecutivă și este pe locul 15 în clasament.

Eugen Neagoe dezamăgit de echipa sa după meciul cu Petrolul

Eugen Neagoe a fost foarte supărat pe jucătorii săi, deoarece au pasat adversarilor, iar acesta nu este primul meci în care fac asta.


„În repriza a doua stăteau pe jos (n.r. jucătorii de la Petrolul), trăgeau de timp. Ar fi bine să învățăm din greșelile noastre, dar asta este. Și dacă ne surprindeau cu vreo fază ziceam, dar dacă noi le dăm mingea să dea gol... Nu mai contează dacă a fost henț. Nu am avut reluări, nu pot să mă pronunț în privința arbitrului.

Vine într-un moment prost pauza competițională, sunt dezamăgit, supărat, avem foarte multe de pus la punct. În acestea seară a fost un joc modest al nostru.

Nu suntem într-o situație plăcută, trebuie să ne luptăm să rămânem în prima ligă. Îmi doream mai multe puncte, noi greșim, îi ajutăm pe adversari să câștige. Mereu le dăm mingea să o bage în poartă”, a declarat Eugen Neagoe la finalul meciului, la Prima Sport.

În acest sezon, Gloria Buzău are trei victorii, patru remize și nouă înfrângeri. Următorul meci pe care formația pregătită de Neagoe îl va disputa va fi împotriva celor de la Sepsi.


Clasamentul actual al Superligii

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.