Kosei Kanato (16 ani), un luptător de sumo, a obținut luni, 11 noiembrie, o victorie surprinzătoare în fața lui Amamidake Hikaru (39 de ani), un adversar cu o constituție fizică mult mai solidă.
În luna noiembrie, în Japonia are loc Marele Turneu de Sumo, care este alcătuit din șase divizii. Jonidan, a 5-a divizie a competiției, a izbutit să ajungă în atenția publicului, după o luptă cu un rezultat neașteptat.
Kosei este cu 23 de ani mai tânăr decât Hikaru și are cu 100 de kilograme în minus
La doar 16 ani, Kosei Kanato avea un bilanț de 7 victorii și 7 înfrângeri înainte de a participa la această competiție. Tânărul japonez își dorea să își îmbunătățească bilanțul și să avanseze în clasament, însă la primul joc din cadrul Marelui Turneu de Sumo soarta părea să-i stea împotrivă.
Asta pentru că adversar îi era Amamidake Hikaru, un luptător în vârstă de 39 de ani, care are cu aproape 100 de kilograme în plus. Potrivit site-ului oficial al Asociației Japoneze de Sumo, Kosei are o înălțime de 1,60 metri și 68 de kilograme, în timp ce Hikaru măsoară 1,79 metri și are o greutate de aproape 167,7 kilograme.
Așadar, la o primă vedere, lupta părea a fi extrem de dezechilibrată. Totuși, Kosei și-a păstrat cumpătul și, înainte de start, s-a concentrat pe exerciții care l-au ajutat să își intre în ritm. Apoi a început foarte agresiv lupta, fiind primul care a atacat.
Hikaru a părut surprins de forța și viteza cu care adversarul său mult mai tânăr l-a atacat și a început să se apere. N-a reușit, însă, să își găsească echilibrul și, la a doua încercare, Kosei a reușit să îl scoată din cerc și să își adjudece o primă victorie la acest turneu.
Luptătorul în vârstă de 16 ani nu a reușit să continue surprizele iar marți, 12 noiembrie, a fost învins de Katsunori Tsubai (35 de ani, 1,75 metri, 148,6 kilograme).
{{text}}