După ce David Coote (43 de ani), arbitru care activează de șapte ani în fotbalul englez, a apărut pe internet într-o filmare în care jignește pe FC Liverpool, dar și pe fostul antrenor Jurgen Klopp, mai multe publicații din Insulă dezvăluie purtarea unora dintre oficialii din Premier League - petreceri, alcool, parti-pris-uri și manifestări deschise ale antipatiilor.
The Daily Mail scrie însă că arbitrii nu sunt roboți, deși asta ne-am dori, mai degrabă, din partea lor, iar aceste manifestări sunt unele profund umane, puse pe seama stresului pe care-l implică meseria lor.
„Ne dorim ca arbitrii să fie un soi de roboți, mai ales în epoca VAR. Lovitură liberă. Corner. Cartonaș galben. Cartonaș roșu. Ne dorim să se ducă acasă și să revină reăncărcați la maximum pentru următorul meci. Șefii lor, PGMOL, nu ajută deloc reducându-i la tăcere. Arbitrii sunt făcuți ca să fie văzuți și abuzați, dar niciodată auziții”, scrie The Daily Mail.
Publicația îl apără pe Coote, notând: „Coote a fist prost și a făcut mult rău colegilor săi. Dar era beat (acesta e cea mai bună apărare a sa) și și-a exprimat opinia printre tovarăși, într-o seară despre care credea că e o simplă ieșire cu prietenii la casino. Cu toții am fost în acea situație și, din fericire, nu de fiecare dată în fața unui telefon”.
Un alt arbitru, Mike Dean, este inima galeriei echipei Tranmere Rovers, actualmente în League Two
În 2019, același Coote făcea parte dintr-un grup mai extins de oficiali care petrecea alături de câteva tinere în Indonezia. De altfel, există mai multe fotografii ale arbitrilor alături de femei care nu fac parte din cercul apropiat, iar poveștile despre acea noapte conțin elemente descrise drept „cel puțin neobișnuite”.
David Coote (stânga), la o petrecere stropită cu alcool în IndoneziaUn alt arbitru, Mike Dean, care a oficiat meciuri în Anglia până în urmă cu două sezoane, este, în același timp, un fan înverșunat al echipei Tranmere, care instigă mereu la scandări în mijlocul galeriei și care e cunoscut și pentru faptul că e un mare petrecăreț.
Mike Dean, arbitrul-fan Tranmere (în bleumarin)
Michael Oliver este fan Newcastle, lucru care nu scapă niciodată din vederea susținătorilor cormoranilor. Arbitrul se duce în tribună la cât mai multe meciuri cu putință, ba chiar a fost în deplasare la Paris Saint-Germain în sezonul trecut, înjurându-i de mama focului pe oficialii care au dat un penalty controversat gazdelor, în ultimul minut de joc, la scorul de 1-1.
Stuart Attwell a fost acuzat de Nottingham Forest că nu poate arbitra obiectiv partida cu Luton, pentru că oficialul este fan declarat al acesteia din urmă.
În 2017, Mark Clattenburg a abandonat profesia de arbitru, declarându-se ușurat. „Ușurat că publicul îl poate judeca pentru ceea ce este cu adevărat, nu pentru că devenise personificarea răului, așa cum îl descria presa. Dezumanizarea țintei batjocurii noastre ne face să ne simțim mai bine - e OK, e doar un arbitru”, scrie The Daily Mail.
Într-o după-amiază însorită, Clattenburg și soția sa erau la o terasă din Newcastle. Câțiva tipi de la o masă alăturată l-au strigat, iar fostul oficial, care mai primise și cu altă ocazie o plăcintă în cap, nu era foarte sigur de intențiilor acestora.
Michael Oliver, arbitru care ține cu NewcastleMark Clattenburg, uimit că poate avea conversații normale cu oamenii care odinioară îl amenințau cu moartea
Fostul arbitru a rămas surprins că poate purta discuții normale cu suporterii. Atunci, aceștia au avut ocazia să afle că Clattenburg - îndelung jignit de fanii fotbalului - e fan Newcastle, tatăl a doi copii, că iubește golful și berea și că are și tatuaje.
Cu altă ocazie, tot Clattenburg spunea că „arbitrii reprezintă cea mai detestată specie din fotbal, primesc constant amenințări cu moartea, iar stresul dinaintea meciurilor cu mare miză ajunge să le afecteze sănătatea mintală”.
„Așa că arbitrii nu merg pur și simplu acasă și stau cuminți, în așteptarea unui nou meci. Sunt oameni, cu simpatii și antipatii, cu puncte forte și cu slăbiciuni. Asta nu scuză comportamentul imbecil al lui Coote, dar este o explicație pentru aceasta”, scrie publicația britanică.
{{text}}