Fotbal   •   Liga 1   •   CLASAMENT

Cine controlează cel mai bine jocul în Superligă? Echipa-surpriză cu cele mai bune statistici din actualul sezon!

Golul lui Damian Djokovic a fost de ajuns lui CFR Cluj ca să câștige la Galați / Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 13 noiembrie 2024

CFR Cluj este formația cu cel mai mare plus din campionatul României la diferența dintre media șuturilor expediate și a celor încasate pe poartă din zona periculoasă a careului de 16 metri.

Conform analizei publicate de CIES Football Observatory și bazată pe datele WyScout, Universitatea Craiova e lider la precizia medie a paselor (85%), a paselor reușite în treimea adversă (45,1) plus a celor trimise spre propria treime (26,6).

FCSB conduce topurile la media șuturilor cadrate (4,9) și la posesia mingii (59,8%), în timp ce liderul U Cluj se află pe podium doar la jumătate din parametrii luați în calcul de Institutul Elvețian de Statistică a Fotbalului.

Așa arată tabloul Superligii în privința jocului etalat de cele 16 echipe în acest campionat / Foto: CIES Football Observatory

CFR are diferența între șuturile trimise și cele primite din zona periculoasă cu 219% mai mare decât U Cluj

Deși Universitatea Cluj conduce clasamentul Superligii, cu trei puncte avans față de rivala concitadină CFR, echipa din Gruia este cea aflată pe primul loc în ierarhia publicată de CIES Football Observatory în ceea ce privește media șuturilor din „zona de pericol”.

Folosind informațiile colectate de cunoscuta platformă de monitorizare a jucătorilor și cluburilor WyScout, a rezultat că fosta campioană a României a înregistrat cel mai ridicat parametru în diferența medie dintre șuturile expediate la poarta adversă dintr-un dreptunghi plasat în centrul suprafeței de pedeapsă în sezonul în curs sau în cel anterior completat.

„Feroviarii” au 5,06 trimise și 3,00 primite, cu un plus de 2,06, care însă nu s-a reflectat în punctele obținute comparativ cu cele așteptate (-0,15 în medie).


0,33este progresia înregistrată de U Cluj comparând media punctelor obținute pe meci și a proiecției făcute de CIES Football Observatory. Liderul condus de Ioan Ovidiu Sabău le devansează pe UTA (+0,18) și Politehnica Iași (+0,10). FCSB are -0,08, Rapid -0,09, CFR -0,15, iar U Craiova -0,02. Pe plus sunt Dinamo (+0,04) și Farul )+0,05)

O statistică în virtutea căreia CFR se află abia pe locul al 11-lea din 16 în Superligă, numai înaintea celor de la Botoșani (-0,39), Hermannstadt (-0.36), Oțelul (-0,25) și Gloria Buzău (-0,22).

FCSB este cea mai ofensivă și are posesia cea mai mare

„Dubla” semnată de Daniel Bîrligea împotriva lui U Cluj (2-1) a confirmat forța ofensivă a campioanei FCSB / Foto: Imago

Aflată momentan pe ultima poziție de play-off (6), la șase puncte de lider, dar cu o restanță cu FC Botoșani, FCSB este pe locul întâi la doi parametri.

Posesia cea mai bună după turul de campionat îi revine trupei lui Elias Charalambous (59,8%), cu 2,5 procente în medie față de U Craiova, 5,7 față de U Cluj și 6,9 peste Dinamo.

Surprinzător de departe de vârf se găsesc Rapid (49,3%) și CFR Cluj (48,8%), ceea ce înseamnă că, în medie cele formațiile cu pretenții pregătite (acum) de Marius Șumudică și de Dan Petrescu au fost dominate de adversari!

Și dacă ne referim la media șuturilor cadrate expediate, campioana României domină Superliga, cu o medie de 4,9, deasupra celor de la Universitatea Craiova (4,80, Rapid și CFR Cluj (ambele 4,4). Liderul U Cluj e abia pe 13, cu 3,6, iar Dinamo tocmai pe penultimul loc (3,1, cu 0,5 peste Oțelul).

CSU Craiova face legea la precizia paselor trimise în „treime”. Dinamo este ultima, cu 17% mai mică decât a oltenilor!

Chiar dacă nu se află decât pe locul al patrulea, la 5 puncte de lider după 16 etape, echipa antrenată de Costel Gâlcă a luat fața rivalelor la jumătate dintre parametri analizați de CIES Football Observatory (care a analizat 63 de ligi din întreaga lume).

Concret, oltenii au în medie o acuratețe de 45,1% a paselor date în treimea adversă, cu 2,5 procente peste FCSB, cu 6,7 mai multe decât CFR Cluj, cu 7,3 peste U Cluj, 9.8 peste Rapid și cu 17% superioară „lanternei roșii” Dinamo.

Alexandru Mitriță, unul dintre cei mai buni pasatori ai Universității Craiova, aici în partida cu Unirea Slobozia / Foto: Imago

La fel arată situația în ceea ce privește precizia paselor primite în propria treime a terenului: 26,6%, doar cu 1,3 procente în fața campioanei FCSB.

85la sută e precizia medie a paselor date de elevii lui Costel Gâlcă în cele 16 etape ale Superligii. Urmează FCSB (84%), U Cluj (82,5%) și Dinamo (82%). Rapid este pe locul al 7-lea (81%), iar CFR Cluj pe poziția a 8-a cu 79,6%. La coadă este Oțelul, cu 75,4%

Destul de slab se apără în acest sezon CFR Cluj (33,1%), Dinamo (34,2%). Și foarte rău Rapid (37,8%), cu 42 de procente sub cifrele Craiovei (locul al 11-lea, doar peste FC Botoșani, Politehnica Iași, UTA, Hermannstadtr și Gloria Buzău!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.