Siyabonga Ngezana (27 de ani) a ajuns în țara natală după un zbor de 15 de ore pentru ultimele două meciuri ale naționalei Africii de Sud din campania de calificare la Cupa Africii pe Națiuni 2025.
Fundașul central titular la FCSB duminică seară, pe Cluj Arena, s-a alăturat lotului pregătit de Hugo Broos la două zile distanță după sosirea primilor jucători la Johannesburg și nu a reușit să bifeze primele antrenamente alături de colegii săi.
Vineri, Africa de Sud va întâlni Uganda, liderul grupei, în deplasare, la Kampala (ora locală 16:00, 15:00 la București), pentru ca marți, 19 noiembrie, „Bafana Bafana” să primească vizita Sudanului de Sud, la Cape Town.
Ngezana, zbor de 45 de ore pentru a fi rezervă la Africa de Sud
Cu trei puncte cucerite în cele două meciuri, naționala sud-africană este sigură de calificarea la CAN 2025, astfel că selecționerul Broos are în plan să-i utilizeze pe cei mai în formă jucători ai săi în primul meci, în speranța unui rezultat pozitiv pe terenul pe care Uganda, deja calificată, este neînvinsă.
Prin urmare, șansele ca Siyabonga Ngezana să fie titular sunt minime, mai ales în contextul în care stopperul a absentat din cauza unei accidentări în „dubla” cu Congo, din octombrie, iar în victoria la limită cu Sudanul de Sud, din urmă cu două luni, a fost autorul unei gafe de proporții, ce a stârnit critici intense.
4meciuri are Ngezana la naționala Africii de Sud, din care unul singur ca integralist, cu Zimbabwe, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026
„Suntem conștienți de importanța celor două jocuri care ne sunt în fața, două jocuri de calificare. Am obținut medalia de bronz la ultimul turneu final și, dacă privim adversarii noștri din grupă, deși îi respect, nu sunt cele mai mari echipe din Africa, cred că ar fi păcat dacă nu ne-am putea califica.
Avem nevoie de trei sau două puncte pentru a avea siguranță. De asemenea, putem scrie un pic de istorie calificându-ne de două ori la rând. Ar trebui să fie o realizare frumoasă”, a declarat tehnicianul de origine belgiană într-o conferință de presă.
Joi, sud-africanii vor zbura la Entebbe, pentru ca mai apoi să se deplaseze la Kampala, capitala Ugandei. Timp de deplasare: 6 ore
Siyabonga Ngezana a fost criticat după ultimul meci în tricoul Africii de Sud. Foto: ImagoTraseul lui Ngezana pentru echipa națională
București - Istanbul (escală) - Johannesburg (15 ore);
Johannesburg - Entebbe - Kampala (6 ore);
Kampala - Entebbe - Johannesburg (escală) - Cape Town (9 ore);
Cape Town - Istanbul (escală) - București (15 ore);
1,8milioane de euro este cota de transfer a lui Siyabonga Ngezana
Siyabonga Ngezana va absenta de la FCSB în restanța cu FC Botoșani, programată joi, 21 noiembrie, la ora 20:00. Fundașul ar putea să lipsească și în duelul cu Unirea Slobozia, ce se va disputa trei zile mai târziu.
E scandal în Africa de Sud. Președintele federației, arestat
Preşedintele federaţiei de fotbal din Africa de Sud a fost arestat pentru fraudă și deturnare de bani în federație. Anchetatorii care au inițiat investigația în martie susțin că Danny Jordaan (73 de ani) ar fi utilizat, în perioada 2014 - 2018, resursele SAFA în scopuri personale, prejudiciul fiind de aproximativ 700.000 de euro.
Șeful federației ar fi apelat fără aprobarea consiliului de administrație la mai multe companii private de securitate care să-l protejeze, dar și firme de PR pentru a-l ajuta să câștige al patrulea mandat.
Jordaan, figură exponențială în aducerea Cupei Mondiale din 2010 în Africa de Sud, a încercat marţi să împiedice arestarea, dar Înalta Curte din Johannesburg nu i-a audiat cererea.
{{text}}