Miza grupei perfecte

Pentru prima dată în istoria sa, România poate duce până la capăt cu procentaj perfect o grupă. Contextul actual, cu o națională în progres, coborâtă într-un eșalon valoric inferior calității sale actuale, pare să ni se potrivească perfect și să ne dea șansa unei performanțe fără precedent în istoria fotbalului nostru.

În sport se spune că nu contează numele adversarilor atât timp cât îi învingi pe cei pe care îi ai în fața ta. Romanțarea unor performanțe care au presupus doar bătălii, nu și întregul război, se rătăcește în fața evidenței istoriei și rămâne strict argument de folclor.

Oricât de bine am jucat cu Franța în primul meci al EURO 2016, până la urmă am pierdut. La fel, cel puțin lăudabilă și meritorie prestația cu Italia la EURO 2008. N-am pierdut, am făcut egal, dar nu ne-a ajutat la nimic. Brazilia 1970 sau Suedia 1994 reprezintă episoade din aceeași categorie. Frumos, aproape, dar fără folos.

Retrogradarea din Liga B în UEFA Nations League a fost privită ca o catastrofă fotbalistică tocmai pentru că te ducea la nivel, pur teoretic, cu naționale precum Lituania, Estonia, Insulele Feroe sau Cipru.

Pe de altă parte, obiectiv vorbind, îți oferea o șansă de a te lupta pentru un drum mai neted către Campionatul Mondial cu o serie de echipe mult mai accesibile. Parcă sună mai comod un parcurs cu Kosovo, Lituania și Cipru decât unul cu Anglia, Austria sau Slovenia.

Încântătoarea vară germană

La aproape o jumătate de an distanță rămânem vrăjiți de magia a ceea ce a însemnat Campionatul European din Germania.

Când mergi undeva fără așteptări (și cum te puteai duce altfel după 0-0 cu Bulgaria și Liechtenstein?), orice acumulezi e aur curat. Plusurile enorme aduse de parcursul din Germania se simt si astăzi pe mai multe paliere.

În primul rând, pe cel al încrederii. Încrederea lor în ceea ce pot face pe teren și încrederea noastră în ceea ce pot face de acum înainte. Și în ceea ce putem reprezenta în continuare în fotbal. Până la urmă, nu e deloc puțin lucru ca Arena Națională să fie sold-out înaintea unui meci la mijloc de noiembrie, un meci dintr-o ligă pe care o înfieram.

Reiterez faptul că în sport e esențial să învingi ceea ce înfrunți și să nu te gândești atât de mult la restul aspectelor pentru că oricum nu le poți schimba decât prin consecvență, în timp. Iar România asta face în această grupă, croindu-și drum spre zări mai luminate deși acest purgatoriu al Ligii C nu pare decât un tribut adus trecutului, mai puțin strălucitor decât prezentul.

Pe lângă miza câștigării grupei, una care, realist vorbind, pare deja acontată, naționala poate obține și maximum de puncte pentru prima oară în istorie într-o grupă. Da, o grupă care nu e neapărat una de calificare, doar de promovare, dar o grupă de eșalon valoric până la urmă.

Mirajul trecutului

În 1997, la mijloc de octombrie, România pleca la Dublin pentru meciul cu Irlanda având calificarea garantată și aflându-se în fața unei performanțe mari prin proporțiile ei. Cu o victorie în fața Irlandei ar fi terminat grupa de calificare la Campionatul Mondial din Franța cu punctaj maxim. Hagi a marcat uluitor, de la 40 de metri, însă Cascarino a egalat cu câteva minute înainte de final și ne-a lăsat cu un bilanț foarte bun, însă nu perfect, 9-1-0.

De multe ori, patina timpului așterne peste trecut ideea că primează valoric în fața prezentului. Adversarii de atunci au fost totuși departe de statutul de zmei. Irlanda, Lituania, Macedonia, Islanda și Liechtenstein. Parcă nu sună atât de diferit față de cei de astăzi.

Pe final de noiembrie, 27 de ani mai târziu, România înfruntă Kosovo și Cipru în ultimele două meciuri ale grupei. O grupă în care totul a mers bine, chiar și când jocul nu a fost cel dorit.

Cu Mircea Lucescu pe bancă și într-o plină epocă a renașterii, echipa care ne-a obișnuit de 10-15 ani să exceleze prin forța grupului a adăugat acestei noțiuni și marea masă a fanilor. De când a devenit clar că nu ne mai putem găsi identitatea din trecut, e pentru prima oară când începem să dobândim o alta. De ce să nu începem și cu o performanță în premieră? Hai, România!