GSP special   •   Pariuri sportive

Danemarca - Spania: Ibericii au câștigat ultimele șase meciuri directe

Articol de Dan Bâra   —  joi, 14 noiembrie 2024

Campioana europeană din vară ar putea avea un meci greu vineri seara, deoarece danezii au un parcurs foarte consistent pe teren propriu. În ultimii trei ani, începând din septembrie 2021, selecționata Danemarcei a disputat 16 meciuri acasă și a pierdut o singură dată, 0-1 cu Croația.

Spania conduce grupa 4 din Divizia A a Ligii Națiunilor, având 10 puncte după patru etape. Până acum, „La roja” a remizat cu Serbia, 0-0 în deplasare, și a câștigat partidele cu Elveția, 4-1, și cu Danemarca, 1-0. De asemenea, și-a luat revanșa în returul contra Serbiei, impunându-se cu 3-0 în fața propriilor suporteri.

Danemarca ocupă locul secund în grupă. Elevii lui Brian Riemer au debutat cu două victorii, 2-0 contra Elveției și 2-0 cu Serbia, apoi au pierdut în Spania, iar în ultima etapă au remizat în Elveția, scor 2-2.

Dintre cele patru componente ale grupei, Spania are cel mai bun atac, cu opt goluri înscrise, și cea mai bună apărare, cu un singur gol primit. În ultimele opt meciuri directe, ibericii au adunat șapte victorii și un rezultat de egalitate, iar în cinci dintre aceste partide nici măcar nu au primit gol.


Totuși, statistica spune că nici Danemarca nu a primit vreun gol în cele două confruntări de acasă în actuala campanie.

Pentru a câștiga grupa, selecționata lui Luis de la Fuente are nevoie de o remiză vineri seara. Conform regulamentului, în cazul egalității la puncte, departajarea se face în funcție de rezultatele directe.

Echipele probabile și cotele la pariuri

Gazdele nu au absențe notabile. Ba, dimpotrivă chiar, se bucură de câteva reveniri importante. Rasmus Hojlund, fotbalistul lui Manchester United, este refăcut și ar putea intra în echipa de start. A fost recuperat și colegul său de la echipa de club, Christian Eriksen, care ar putea bifa vineri cea de-a 139-a prezență în tricoul echipei naționale.


Spania nu îi are la dispoziție pe Pau Torres, Unai Simon, Dani Carvajal, Rodri, Gavi și Lamine Yamal. Ultimul dintre aceștia este menajat.

Danemarca: Schmeichel - Andersen, Vestergaard, Nelsson - Bah, Hjulmand, Hojbjerg, Dorgu - Eriksen, Hojlund, Gronbaek

Spania: Raya - Porro, Vivian, Laporte, Cucurella - Zubimendi, Ruiz - Olmo, Pedri, N. Williams - Morata

Spania este cotată ca favorită în oferta Superbet, cu o cotă de 1.90. Gazdele au cota 4.40 la victorie, iar egalul e cotat cu 3.40.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.