Mike Tyson (58 de ani) și Jake Paul (27 de ani) vor lupta la noapte, liveTEXT pe GSP.ro, în AT&T Stadium din Arlington, Texas, o „bijuterie” care a costat 1,85 miliarde de dolari.
AT&T Stadium este casa celor de la Dallas Cowboys, echipă de fotbal american. La noapte, se va transforma total pentru un eveniment cu impact planetar.
GALERIE FOTO. Imagini impresionante cu AT&T Stadium, locul unde se vor lupta Mike Tyson și Jake Paul
Mike Tyson, unul dintre cei mai buni „grei” ai tuturor timpurilor, dar ajuns la o vârstă respectabilă, îl va înfrunta pe Jake Paul, un youtuber care a luat tot mai în serios boxul.
AT&T Stadium a fost deschis publicului în 2009 și a costat impresionanta sumă de 1,3 miliarde de dolari. Ulterior, arena a suferit modificări importante, la fel de costisitoare. Printre caracteristicile principale ale arenei se numără un acoperiș retractabil și un teren de joc format din iarbă artificială.
AT&T Stadium a fost desemnat gazdă a Campionatului Mondial din 2026. Pentru asta, suprafața de joc va fi înlocuită.
Transformată total va fi arena și la noapte. Un ring va fi montat în centrul suprafeței obișnuite de joc. În jurul acestuia au fost instalate zonele VIP, acolo unde un bilet a ajuns să coste zeci de mii de euro.
Un fan excentric a plătit chiar 2 milioane de euro pentru o experiență unică.
Nu e prima dată când arena din Arlington găzduiește meciuri importante de box. Prima a fost pe 13 martie 2010, când Manny Pacquiao l-a învins pe Joshua Clottey. Au mai obținut victorii aici Canelo Alvarez sau Errol Spence junior.
{{text}}