Printr-o postare pe rețelele de socializare, Răzvan Marin (28 de ani), mijlocașul naționalei României, i-a condamnat pe kosovari pentru faptul că au abandonat meciul în prelungirile partidei și a anunțat care este următorul obiectiv al „tricolorilor”: calificarea la Cupa Mondială din 2026.
- În prelungirile partidei, Amir Rrahmani, căpitanul kosovar, a acuzat un comportament rasist care ar fi venit din partea ultrașilor români, îndemnându-și colegii să iasă de pe teren. Aceștia s-au conformat, iar după aproximativ o oră, timp în care oaspeții au fost rugați să termine meciul pe teren, s-a luat decizia ca meciul să fie abandonat.
În urma abandonului naționalei din Kosovo, cel mai probabil, România va câștiga meciul cu 3-0 la „masa verde”. Răzvan Marin i-a criticat pe kosovari pentru faptul că au ieșit pe teren și nu au mai revenit de la vestiare, în ciuda tuturor insistențelor.
Marin îi așteaptă pe suporteri la meciul cu Cipru, programat luni, 18 noiembrie, pentru a sărbători câștigarea grupei de Liga Națiunilor. Acesta a amintit care este marele obiectiv al naționalei, calificarea la Cupa Mondială din 2026.
Răzvan Marin, după România - Kosovo: „Adversarii noștri au lăsat politica să umbrească un eveniment sportiv”
„Ne-am așteptat la un meci greu, la o luptă adevărată, la provocări din partea adversarilor, dar ce s-a întâmplat aseară, la meciul cu Kosovo, depășește orice putere de înțelegere. Adversarii noștri au lăsat politica să umbrească un eveniment sportiv, o bucurie pentru fanii care au venit la stadion, pentru cei care au privit meciul la televizor, ieșind de pe teren fără niciun motiv!
Am luptat împreună, noi, jucătorii, alături de publicul minunat, am suferit și, până la fluierul final, am rămas demni și am demonstrat, spre deosebire de adversari, că ne respectăm meseria de sportivi de performanță.
Adevărul e unul singur și e cel mai important: ROMÂNIA a câștigat grupa de Liga Națiunilor și am făcut un pas spre Mondial. După meciul cu Cipru, de luni, putem să ne gândim la obiectivul pe care ni-l dorim cu toții: să ne luptăm, în 2026, cu cele mai bune naționale din lume!
Ne vedem luni pe stadion să sărbătorim întreaga muncă din această toamnă, să fim din nou împreună ROMÂNIA! Mulțumim pentru că sunteți mereu alături de noi!”, a scris Răzvan Marin, pe Instagram.
{{text}}