Fotbal   •   Nationala   •   România - Kosovo

Toate mesajele și scandările de la România - Kosovo, meci din Liga Națiunilor jucat pe Arena Națională

+47 Foto
România - Kosovo // foto: Ionuț Iordache

Articol de Carmen Dumitru, Răzvan Petrescu (video)   —  vineri, 15 noiembrie 2024

Ultrașii „tricolori” nu s-au abținut la meciul România - Kosovo, de pe Arena Națională, din penultima rundă a grupei de Liga Națiunilor.

România nu recunoaște Kosovo drept stat. Acesta a fost, este și probabil va rămâne mărul discordiei între cele două galerii.

GALERIE FOTO. Imagini din tribunele Arenei Naționale la România - Kosovo: toate mesajele afișate


Vineri, aproximativ 48.000 de spectatori au venit la Arena Națională. Cei mai mulți dintre ei au fost pașnici. Au existat însă și derapaje. Galeriile formațiilor din România s-au strâns în același sector. Au huiduit copios imnul celor din Kosovo, apoi l-au acoperit scandând „România, România!”.

Primul înjurat a fost chiar selecționerul. În drumul spre stadion, mai mulți fani au strigat cuvinte grosolane la adresa lui Mircea Lucescu. De injurii n-a scăpat nici Federația. De această dată, mesajele au venit grupat, din sectorul ocupat de ultrași în Arena Națională.

VIDEO. Imnul „Deșteaptă-te, române!”, interpretat spectaculos de soprana Irina Baianț


În tribune au apărut și bannerele. Cel care a deschis seria a fost: „Uniți, puternici și determinați / Până la moarte, ca partizanii din Carpați”.

A urmat: „Vinovați doar de mentalitate / Lupta continuă, niciun pas în spate!”.

Au existat și momente frumoase. Numele lui Florin Niță a fost scandat de tot stadionul în minutul 35. Portarul a fost cel mai bun „tricolor” în prima repriză.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.