Nu, nu am absolvit vreun curs de licențiere, nici măcar nu avem carnete de antrenori. Nici noi, cei din presă, nici cei mai mulți din tribune. Așa că trebuie să luăm de bune „axiomele” tehnicienilor, despre omogenitate, relații de joc, echipa câștigătoare care nu se schimbă etc.
Inclusiv vineri seară, Mircea Lucescu a mers pe această variantă. Care a dat mereu roade, chiar dacă am mai și suferit, cum s-a întâmplat în "dubla" cu Lituania, care e pe locul 141 FIFA. Cu aproape 100 de locuri sub noi. Știu, nu joacă cifrele, dar parcă totuși ar trebui să fie un reper care să se vadă, să se simtă ceva mai clar și pe gazon.
Selecționerul a mizat iar pe echipa standard, adică pe siguranță. Probabil și fiindcă ne ajungea și remiza ca să ne asigurăm locul 1 în grupă. A trăit destule deziluzii, chiar și la națională, când îi mai trebuia puțin și a pierdut tot. Iar amintirile astea se șterg greu. De cele mai multe ori, niciodată.
Dar aseară, cu un stadion cald, plin ochi de speranțe și așteptări, că de doi ani încoace chiar suntem pe drumul cel bun după atâția alții de irosiri, "tricolorii" au dezamăgit. Chiar spre crunt. Cea mai bună dovadă era chiar Lucescu, împietrit, întunecat, pe margine. Am avut, așa, o senzație că mulți, prea mulți dintre cei de pe teren au fost loviți de virusul senatoritei.
Prea siguri de statutul lor de titulari la națională, n-au mai pus sufletul ăla despre care le place să ne povestească și să-i alintăm. N-a fost nimic despre omogenitate, nimic despre relații de joc, au fost chinuiți de Kosovo, o echipă care, până la urmă, nu e în prima sută mondială!
Man, Mihăilă, Stanciu, Răzvan Marin, Drăguș, chiar și Drăgușin, adică osatura, cei de la care ne așteptam să dea tonul unei echipe care să domine măcar, toți au intrat în tornada stângăciilor, a lipsei de curaj, adică de atitudine.
Fiindcă să tragi de o remiză ca de ultimul pai, bazându-te doar pe intervențiile lui Niță, pe apărare, pe noroc și pe lipsa de aplomb a adversarilor, e mult, mult prea puțin. Nu zice nimeni că n-or fi vrut, dar de când e neputința un alibi?! E momentul să ne trezim! Suntem, totuși, în Divizia C!!!
Am avut o bară și câteva situații în repriza secundă. Ei ne-au pasat, au presat, au avut marile ocazii. Puteau să ne bată, la fotbal. Dar în prelungiri, nu mai erau nici două minute, au preferat să joace ultima carte, a scenaritei cu premeditare. Una penibilă, la care ne așteptam.
Tonul l-a dat căpitanul lor, Amir Rrahmani, îmbrâncindu-l pe Alibec, de unde a ieșit un meleu general. Apoi, unii kosovari au provocat peluza, cu gestul vulturului albanez. Unii suporteri au reacționat cu "Serbia! Serbia!", au aruncat cu nervi și obiecte spre teren. Iar kosovarii atât au așteptat! Că doar au mai forțat-o și în septembrie 2023, în preliminariile trecute.
Așa că Rrahmani și-a scos colegii din teren. Fără să-i pese de arbitru și nici de selecționerul lor, Franco Foda. Care făcea pe ficusul. Nu înțelegea nimic, deși am senzația că știa tot. Un scenariu jenant, penibil, rușinos! Și cu toate insistențele oficialilor UEFA, băieții din Kosovo n-au mai vrut să iasă pe teren, s-au urcat în autocar și gata! Pare ireal! Fiindcă pe teren îi așteptau "tricolorii" și zeci de mii de oameni. Dar deja nu mai e despre fotbal. E prea mult! Ridicol! Rușinos! Penibil!
{{text}}